Ziua de 15 februarie va fi, din acest an, Ziua naţională a lecturii – Cronica de carte

1. Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pentru întreaga activitate, ediția XXXI, acordat de Primăria Municipiului Botoşani şi Uniunea Scriitorilor din România, i-a fost decernat scriitoarei Marta Petreu. Juriul condus de Nicolae Manolescu a ales dintr-un total de 26 de poeți nominalizați. (O mie de semne)

2. În cadrul festivităţii, a fost anunţată și câștigătoarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, Opus Primum. Premiul a revenit poetei Ileana Negrea, pentru volumul de debut Jumătate din viaţa mea de acum, Editura fraACTalia. Ca în aproape fiecare an, Premiul Mihai Eminescu nu a fost lipsit de controverse: Memorialul de la Ipoteşti a decis să ştergă înregistrarea acordării Premului pentru Debut, motivînd că s-a citit o poezie „care conţine cuvinte licenţioase“. (Observator cultural)

3. Ziua de 15 februarie va fi, din acest an, conform unei legi promulgate în această săptămână, Ziua naţională a lecturii. Legea prevede că muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul educativ şi culturii vor putea organiza manifestări, care au ca scop încurajarea lecturii în rândul populaţiei. Ziua de 15 februarie a fost aleasă în semn de respect pentru personalități precum Titu Maiorescu (născut pe 15 februarie 1840) și Spiru Haret (născut pe 15 februarie 1851). (News.ro)

4. Guillaume Musso își păstrează titlul de cel mai citit romancier din Franța, cu un total de 1.278.000 de exemplare vândute în 2021 (el se află de 11 ani în fruntea topurilor Le Figaro / GfK). Virginie Grimaldi (877.000 de exemplare) este pe locul doi, în fața lui Franck Thilliez, care a ocupat locul trei cu 750.000 de exemplare, urmat fiind de Michel Bussi, pe locul 4, cu 721.000 de exemplare. Acest clasament exclude autorii străini și autorii de cărți pentru copii sau de benzi desenate. (Livres Hebdo)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-One Night Gallery a lansat inițiativa #CeAutoareMaiCitim, care își dorește promovarea scriitoarelor și ilustratoarelor contemporane din România. 10 artiste au realizat ilustrații pe baza unor citate din operele unor scriitoare, iar publicul este invitat să contribuie și cu alte citate care se vor transforma în donații (Link); 

-Distribuitoarele automate de cărți par să devină una dintre tendințele urbane dominante ale anului 2022 în Polonia. Ele au apărut pentru prima dată în complexul Manufaktura din Łódź în vara lui 2020. Szuflandia a fost descrisă în presă ca o încrucișare între un dulap de colete tip easybox și un distribuitor de sandvișuri, utilizatorii putând accesa titlurile cu un card de bibliotecă, iar cărțile sunt furnizate chiar de biblioteci (The First News); 

-Vânzările de cărți din Marea Britanie din 2021 au fost cele mai mari din ultimii zece ani: peste 212 de milioane de cărți au fost vândute în 2021 (The Guardian);

-Potrivit sondajului IEA și NielsenIQ, în 2021, volumul de vânzări, în Italia, al cărților de ficțiune și non-ficțiune a crescut cu 15,5% ca valoare și 18,8% ca număr de exemplare față de 2020 (ActuaLitte).

6. Printre cele mai așteptate 60 de cărți de mister și thrillere ale anului 2022, se numără volume precum „Secret Identity”, de Alex Segura, „Run, Rose, Run”, de Dolly Parton și James Patterson, „Portrait of a Thief”, de Grace D. Li și „The Book of Cold Cases”, de Simone St. James. (GoodReads

7. „Înainte să adorm”, de S.J. Watson (la noi, la Editura Trei), „Omul care își confunda soția cu o pălărie”, de Oliver Sacks (Editura Humanitas) și „Sentimentul unui sfârșit”, de Julian Barnes (Editura Nemira) se află într-un top al celor mai bune 10 cărți despre pierderea memoriei, despre amnezie. (The Guardian)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „It Ends With Us”, de Colleen Hoover (a 31-a săptămână în top); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află volumul „The Body Keeps the Score”, de Bessel van der Kolk Jamie Raskin (a 73-a săptămână în top). O altă noutate în top, la categoria non-ficțiune, volumul „How Civil Wars Start”, de Barbara F. Walter. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Învățătura de minte. Eseuri despre educație, de Liviu Papadima, Editura Art

-Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, de Doina Ruști, Editura Litera

-Cartea plantelor și animalelor, de Simona Popescu, Editura Nemira

-Literatura la feminin. O antologie, Editura Seneca 

-Divorț în cetatea Buda, de Sándor Márai, Curtea Veche Publishing

-Călători în al treilea Reich. Mărturii ale vizitatorilor străini despre nazism, de Julia Boyd, Editura Corint

-1+1 nu face (întotdeauna) 2. O lecție de matematică, de John D. Barrow, Editura Humanitas

-Greutatea unui pian, de Chris Cander, Editura Humanitas Fiction

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Istoricii şi-au exprimat scepticismul cu privire la o carte care a identificat un notar evreu drept principalul suspect pentru trădarea Annei Frank şi a familiei ei către nazişti. Cartea „The Betrayal of Anne Frank”, de Rosemary Sullivan, bazată pe cercetări adunate de detectivul FBI Vince Pankoke, a fost lansată în această săptămână de HarperCollins (News.ro);

-Noul volum al scriitorului Ian McEwan, „Most Epic Book to Date”, va fi publicat în luna septembrie (The Guardian);

-Au fost anunțați câștigătorii National Jewish Book Awards, printre care se află volume precum „To Repair a Broken World: The Life of Henrietta Szold, Founder of Hadassah”, de Dvora Hacohen (cartea anului), „The Empathy Diaries: A Memoir”, de Sherry Turkle și „People Love Dead Jews, de Dara Horn (Link);

-Noul roman al scriitoarei Celeste Ng va apărea pe 4 octombrie, cu titlul „Our Missing Hearts” și dorindu-se a fi o distopie de succes. Romanele sale au apărut până acum în traducere românească la Editura Litera, respectiv „Mici focuri pretutindeni” și „Tot ce nu ți-am spus” (Twitter).

Fotografia ediției: Distribuitoarele automate de cărți din Polonia. Sursa: The First News.

Ți-ar mai putea plăcea
“Lista listelor” celor mai bune cărți ale anului 2022 – Cronica de Carte
O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut la patru decenii de la moartea poetului – Cronica de Carte