Zelenski: Nu ne retragem din Bahmut – Cronica dimineții

1. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat rotativa se va face, iar în momentul în care actualul premier își va anunță demisia, tot guvernul va fi demis. O parte dintre actualii miniștri vor fi păstrați însă și în noul guvern. Ciolacu i-a menționat în mod expres pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu și pe ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. (G4Media)

2. Impozitul progresiv a fost unul dintre subiectele discutate la întâlnirile dintre ANAF şi Banca Mondială din ultima perioadă. Guvernul ar pregăti introducerea unor praguri, iar impozitul ar urma să se calculeze în funcţie de venit. Prima treaptă ar presupune creşterea cu 6% a impozitului, pentru salariile mai mari de zece mii de lei. Concret, pentru un venit net de 10 000 de lei, adica un brut de aproximativ 17 000 de lei, impozitul de 10% platit acum, adică 1100 de lei s-ar putea transforma într-un impozit de 16%, adică plata către stat se va majora cu aproximativ 700 de lei, și ar ajunge la suma de 1800 de lei. (Antena3)

3. Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a concentrat discursul adresat luni seara compatrioţilor pe un singur mesaj: armata ucraineană rămâne să apere oraşul Bahmut, în ciuda unor informaţii apărute în cursul zilei cu privire la începerea unei retrageri organizate. (News.ro)

4. Serviciile de informaţii ale NATO estimează că pentru fiecare soldat ucrainean ucis în luptele pentru apărarea oraşului Bahmut, forţele ruseşti au pierdut cel puţin cinci oameni, a declarat luni pentru CNN un oficial militar din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. (News.ro)

Promo: Retacom.ro – tot ce ține de fier – este unul dintre cei mai puternici distribuitori de produse siderurgice din centrul țării. Retacom „steel center” comercializează toată gama de produse din oțel utilizate la producția de confecții și construcții metalice, execută prelucrări primare ale acestora și le transportă în curtea Dvs.

5. Coreea de Nord a avertizat SUA cu o „declarație de război” dacă vreo rachetă lansată către Pacific va fi doborâtă. Mesajul, transmis de sora lui Kim Jong-un, a venit la o zi după ce un bombardier american B-52, cu capacitate nucleară, a zburat deasupra peninsulei coreene, ceea ce Phenianul a considerat „o provocare militară nesăbuită”. (SCMP)

6. Pentru prima oară din 1948, depozitele băncilor americane au suferit o scădere anul trecut, după ce retragerile au fost de $278 miliarde. Băncile au fost forțate să crească dobânzile anuale la depozite pentru a atrage lichidități. Unele bănci au crescut dobânda până la 5%. (Bloomberg)

7. Emisiile de carbon din Marea Britanie au scăzut cu 3,4% în 2022, datorită creșterii puternice a energiei verzi, a temperaturilor peste medie și a prețurilor record la combustibili fosili, care au suprimat cererea. Reducerea cu 15% a consumului de cărbune înseamnă că cererea Regatului Unit pentru acest combustibil a fost cea mai scăzută din ultimii 266 de ani. Emisiile din Regatul Unit au scăzut acum în 9 din ultimii 10 ani, chiar dacă economia a crescut. Scăderea din 2022 pune emisiile din Regatul Unit cu 49% sub nivelul din 1990, în timp ce economia a crescut cu 75% în aceeași perioadă. (Link)

Din Cronica de Tehnologie: ChatGPT a picat UPSC, examenul de admitere în cadrul serviciilor civile ale guvernului din India, răspunzând corect doar la 54 din cele 100 de întrebări. Chatbot-ul dezvoltat de OpenAI nu a știut răspunsurile la multe întrebări din istorie, geografie, științe și economie. (FinancialExpress)

8. Costul a 12 ouă și a 450 grame de șuncă a crescut, în SUA, cu 67% în ultimii 3 ani. Creșterea este mai mare decât cea înregistrată în precedenții 18 ani, între 2002 și 2020, de 64%. (Link)

9. Meta/Facebook pregătește o altă rundă de concedieri, de câteva mii de persoane, care va fi anunțată în câteva zile. În noiembrie anul trecut, compania concediat aproximativ 11.000 de angajați. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Numărul 1 mondial din tenis, Novak Djokovic s-a retras de la turneul de la Indian Wells. E un semn că nu a primit viza de intrare în SUA, din cauza faptului că nu este vaccinat împotriva Covid.

10. Mai multe persoane au protestat luni în cimitirul din satul Cursești Deal, din județul Vaslui, unde sălile de clasă ale elevilor au fost improvizate în casa de prăznuire a bisericii, după ce școala din sat a intrat în reabilitare. Direcția de Sănătate Publică a dispus mutarea elevilor din cimitir, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile sanitare, însă părinții nu acceptă mutarea la o școală dintr-un sat vecin. (Libertatea)

Fotografia dimineții prezintă o iguană surprinsă în Grenada Island și este câștigătoarea gold-ului la categoria fotografii alb-negru din cadrul World Nature Photography awards.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Prima contră publică între Olguța Vasilescu și Liviu Dragnea
Economistul-șef BNR: Unul din patru lei cheltuiți de statul român sunt bani împrumutați – Cronica dimineții