Walmart, afaceri de $130 miliarde în al doilea trimestru – Cronica de Business
1. Gigantul chinez Alibaba a înregistrat o cifră de afaceri de $16,3 miliarde în cele trei luni încheiate la finele lui iunie, în plus cu 42% față de perioada similară din 2018 și peste așteptările analiștilor. (Reuters)
2. Lanțul american de magazine JC Penney a raportat o pierdere netă de $48 milioane în al doilea trimestru, la jumătate față de rezultatul negativ de $101 milioane înregistrat în perioada similară a anului trecut. (CNBC)
3. Bank of Georgia a avut un profit la șase luni în creștere cu 36,9%, până la valoarea de £60,03 milioane, pe fondul avansului departamentul de retail. (Reuters)
4. Al doilea trimestru al anului a fost influențat de perioada prelungită de vreme nefavorabilă lucrărilor de construcții, ceea ce a generat o plafonare a cantităților cerute și chiar scăderi la nivelul pieței de zidării, după un prim trimestru cu o cerere galopantă, care a determinat vânzări record în piața de blocuri ceramice, conform producătorului de cărămidă Cemacon, controlat de retailerul Dedeman. (Profit.ro)
5. Gigantul american din domeniul retailului Walmart, cea mai mare companie din lume după încasări, a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de $130 miliarde în al doilea trimestru, în creștere cu 1,8% față de perioada similară a anului trecut, și un profit net în valoare de $3,6 miliarde, de la o pierdere netă de $861 milioane în T2 2018. (CNBC)
Bonus:
6. Profitul net al companiei Tapestry, care deține casa de modă Kate Spade, a scăzut la $148,9 milioane în trimestrul încheiat la 29 iunie, versus $211,7 milioane în perioada similară a anului trecut, când compania a încasat un beneficiu generat de reforma fiscală din SUA. (Reuters)
7. Bank of China a început recrutările de manageri pentru România, cu intenția de a deschide un sediu la București, având disponibile poziții de Office Manager și Risk Manager. (Profit.ro)
8. Producătorul de vinuri Purcari Wineries a anunţat că al doilea cel mai mare acţionar al său, Lorimer Ventures Limited, care are 22,69% din capitalul social, ”explorează opţiuni strategice în legătură cu vânzarea de acţiuni”, însă nu a fost luată încă nicio decizie în acest sens. (News.ro)
9. Producătorul de carton Vrancart Adjud, controlat în proporţie de 75% de societatea de investiţii SIF Banat-Crişana, a raportat în primele şase luni ale anului venituri totale de 189,6 milioane lei, echivalentul unei creşteri de 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi un profit net de 11,2 milioane lei, în scădere cu 8% faţă de ianuarie-iunie 2018. (ZF)