Volocopter a testat cu succes taxiul zburător VoloConnect – Cronica de Tehnologie

1. Deși este construit pe același proces de 5nm, care nu i-a permis un salt foarte mare față de M1, noul cip Apple M2 reușește să aducă un spor semnificativ de performanță pe mai multe paliere – are cu 20% mai mulți tranzistori (20 de miliarde), 10 nuclee față de 8 la placa video și memorie mai multă și mai rapidă (24GB, 100GB/sec). (Anandtech)

2. USB-C va deveni standardul unic de încărcare a dispozitivelor portabile mici și medii vândute în UE începând cu toamna lui 2024. O mențiune specială a fost făcută pentru laptopuri, ai căror producători vor avea la dispoziție 40 de luni de la intrarea în vigoare a textului pentru a se conforma. (News.ro)

3. Volocopter a testat cu succes taxiul zburător VoloConnect. Acesta a zburat de trei ori în cadrul testului, primul zbor durând 2 minute și 14 secunde, timp în care au fost realizate mai multe manevre. VoloConnect este așteptat să intre în folosință în 2026. (Engadget)

4. Cu excepția unui Core i5 din a unsprezecea generație, a webcam-ului și a difuzoarelor îmbunătățite, Surface Laptop Go 2 este identic cu modelul anterior, de la design și construcție, până la selecția de porturi. La $600 și cu o autonomie care nu impresionează, Surface Laptop Go 2 nu este nici suficient de ieftin, nici suficient de portabil. (Engadget, handson)

5. PayPal permite transferul criptomonedelor către și de la alte servicii de schimb și portofele electronice. Opțiunea este disponibilă, deocamdată, doar în SUA și necesită un proces suplimentar de verificare a identității înainte de a putea fi folosită. (TechCrunch)

6. Xcode Cloud iese din beta după un an și poate fi folosită de toți dezvoltatorii. Platforma de dezvoltare a aplicațiilor pentru dispozitivele Apple este disponibilă pe baza unui abonament lunar care costă în funcție de numărul de ore de folosire – de la $15/lună pentru 25 de ore, până la $400/lună pentru 1.000 de ore. Până în decembrie 2023, planul cu 25 de ore pe lună va fi gratuit. (TechCrunch)

7. Uber și Waymo, rivali inclusiv în instanță, au semnat un parteneriat strategic privind camioanele de marfă autonome. În urma acordului, tehnologia autonomă Waymo va fi disponibilă în rețeaua Uber Freight. (Gizmodo)

8. Primul cip scalabil care recunoaște și clasifică imaginile aproape instantaneu a fost dezvoltat de oamenii de știință de la University of Pennsylvania. În loc să treacă prin toate procesele folosite până acum pentru recunoaștere, cipul de 9,3 mm pătrați procesează direct lumina venită dinspre obiect cu ajutorul unei rețele neuronale profunde. (TechXplore)

9. Taco Bell a deschis un restaurant concept, care promite să scurteze cozile la drive-thru sub două minute cu ajutorul tehnologiei. Trei din cele patru benzi de drive-thru ale restaurantului Defy, din Brooklyn Park, Minnesota, sunt destinate exclusiv comenzilor date prin aplicație, unde clienții și livratorii pot ridica mâncarea după scanarea unui cod QR. (The Verge)

10. Internet Watch Foundation a anunțat că au fost create amprente digitale pentru un milion de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor. Organizația de caritate britanică, care este responsabilă cu găsirea și eliminarea online a unor astfel de materiale, a declarat că amprentele digitale vor ajuta companiile și poliția să găsească copiile acestor imagini, astfel încât să se prevină reutilizarea lor. (BBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft a anunțat noutățile din cel de-al doilea update major pentru Windows 10 din acest an – Cronica de Tehnologie
Italia va taxa veniturile digitale cu 3% de la 1 ianuarie – Cronica de Tehnologie