Vola: Românii au plătit în medie aproape 150 de euro pentru un bilet de avion în vara 2021 – Cronica de Turism

1. Bulgaria a intrat pe lista roșie a României, alături de Norvegia, Lituania sau Slovenia. Astfel, cetățenii români care se întorc în țară din aceste state și nu sunt vaccinați sunt obligați să intre în carantină, chiar dacă prezintă test PCR negativ. Între timp, Portugalia, Islanda și Monaco au fost “retrogradate” de pe lista roșie pe lista galbenă, acolo unde au intrat și Germania și Croația. Pentru aceste state, cetățenii români nevaccinați evită carantina la întoarcere dacă prezintă test PCR negativ. De asemenea, Emiratele Arabe Unite au revenit în zona verde, o veste bună pentru cei care călătoresc în Abu Dhabi sau Dubai. (Agerpres)

2. Patru trenuri care fac legătura între București și Aeroportul Henri Coandă au circulația suspendată până în 17 septembrie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară. Cele patru trenuri aveau plecări din Gara de Nord între orele 9:50 și 11:52, iar în locul acestora a fost reintrodusă temporar linia de autobuze STB 780. (CFR Călători)

3. Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat introducerea a două noi rute pe piața din România începând din luna decembrie. Astfel, începând din 2 decembrie, Wizz Air va opera o rută Iași – Madrid cu zboruri în zilele de joi și duminică. Două zile mai târziu va fi inaugurată și ruta Suceava – Bruxelles, cu zboruri planificate marțea și sâmbăta. (Airlines Travel)

4. Turiștii români au plătit în medie 147 euro (circa 730 lei) pentru un bilet de avion în această vară, cu 35% mai mult decât tariful mediu înregistrat în vara anului 2020, potrivit datelor proprii ale agenției de turism Vola. Cei mai mulți turiști au ales ca destinații orașe precum Paris, Londra sau Madrid, însă cererea pentru destinațiile interne a crescut de asemenea semnificativ comparativul cu anul trecut, în special spre Cluj-Napoca. (Hotnews)

5. Bloguldecalatorii propune două trasee turistice ușoare care au ca punct de plecare Bâlea Lac. Primul dintre ele este prin vârfurile Vânătoarea lui Buteanu și Capra, apoi un drum nemarcat pe la Acul Revolver, în timp ce al doilea traseu este o drumeție pe Muchia Buteanu, pe un traseu marcat cu bandă albastră, adecvat inclusiv pentru începători. (Bloguldecalatorii)

6. TukTuk oferă turiștilor 10 ponturi de locuri mai puțin cunoscute pe care merită să le descoperi în Cehia. Pe lista alcătuită de publicație se numără localitatea istorică Český Krumlov, micul sat Rozvadov din regiunea Plzen, Castelul Karlštejn sau Peșterile Punkva, unde se poate ajunge din Brno cu barca pentru o priveliște spectaculoasă. (TukTuk)

7. Travelator propune turiștilor un weekend prelungit în Roma la un preț de numai 49 de euro pe persoană, care include 3 nopți de cazare în cameră dublă și transport cu avionul. Prețurile sunt valabile doar pentru perioada 20-23 noiembrie, însă există opțiuni atractive financiar și în alte perioade din această toamnă. (Travelator)

8. O treime dintre europeni au în continuare temeri să călătorească în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui studiu realizat în 9 țări majore din întreaga lume. Totuși, procentul este în scădere puternică de la circa 50% în octombrie 2020. Pe continentul european, francezii sunt cei mai interesați de reluarea călătoriilor în scop turistic, în timp ce la polul opus se află Germania, Spania și Italia. (Schengen Visa Info)

9. Phu Quoc, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Vietnam, se va redeschide pentru turiștii străini începând din luna octombrie. Măsura va rămâne în vigoare timp de 6 luni, interval în care va fi analizat efectul asupra numărului de infectări. Phu Quoc este cea mai mare insulă din Vietnam și are o suprafață de aproape 600 de kilometri pătrați. (The Points Guy)

10. Nava Norwegian Getaway a companiei de croaziere Norwegian Cuise Line a revenit la apă după o pauză de 500 de zile cauzată de pandemie. Norwegian Getaway va efectua în următoarea perioadă croaziere regulate cu plecare din orașul italian Civitavecchia din apropiere de Roma cu un traseu de 10 zile prin Marea Mediterană și opriri în diverse porturi din Italia, Croația și insule grecești. La bord sunt acceptați doar pasageri vaccinați care efectuează și un test rapd antigen înainte de îmbarcare. (CruiseHive)

Ți-ar mai putea plăcea
Bulgaria a redeschis plajele, iar Tunisia și Țările de Jos relaxează condițiile de călătorie – Cronica de Turism
Elveția va renunța la controlul pașapoartelor pasagerilor din România din 31 martie – Cronica de Turism