Victoria Azarenka – Naomi Osaka e finala feminină la US Open – Cronica sportivă

1. Astăzi, se vor desfășura două meciuri în Liga 1 la fotbal: de la ora 18.00, FC Argeș – UTA Arad, iar de la ora 21.00, Dinamo București – FC Botoșani. În clasament, pe primele trei locuri se află FCSB, FC Botoșani și Universitatea Craiova, toate cu punctaj maxim (6 puncte), departajate de golaveraj.

2. În urma meciurilor de azi-noapte, s-a stabilit finala feminină din cadrul turneului de tenis de la US Open 2020. Aceasta va fi Victoria Azarenka (Belarus) – Naomi Osaka (Japonia). Victoria Azarenka a învins-o pe Serena Williams în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-3 și revine într-o finală de Mare Șlem după 7 ani. Osaka este la a doua finală la US Open după cea câștigată în 2018, după ce a câștigat meciul cu 7-6 3-6 6-3. (Treizecizero)

3. Mate Pavic/Bruno Soares (Croația/Brazilia) au câștigat trofeul la turneul de dublu masculin de la US Open, după ce i-au învins în finală pe Wesley Koolhof/Nikola Mektic cu 7-5, 6-3.

4.  În această noapte, se vor disputa următoarele meciuri la US Open, în direct pe posturile Eurosport: 

-Nicole Melichar/Yifan Xu – Laura Siegemund/Vera Zvonareva, finala turneului de dublu feminin, ora 19.00

-Daniil Medvedev – Dominic Thiem, prima semifinală turneu masculin, ora 23.00

-Pablo Carreno Busta – Alexander Zverev, a doua semifinală turneu masculin,  ora 01.00

5. Patricia Țig s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis feminin de la Istanbul, după ce a învins-o lejer pe japoneza Misaki Doi cu 6-2 6-0. În turul următor, jucătoarea din România o va întâlni azi pe Rebecca Peterson (Suedia), nr. 48 WTA.

6. Într-un meci restant din campionatul francez de fotbal Ligue 1, nou-promovata Lens a învins-o pe campioana Paris Saint-Germain cu 1-0, gol marcat de Ganago în min. 57, după o gafă a portarului Bulka. De la formația pariziană au lipsit mai mulți jucători, printre care Neymar, Mbappe, Di Maria și Navas.

7. S-au desfășurat prologul și primele două etape ale Turului României la ciclism:

-în prologul de la Timișoara, s-a impus germanul Justin Wofl (Bike Aid), cu mai puțin de o secundă în fața românului nr. 1, Eduard Grosu;

-în etapa I (Timișoara-Oradea), a câștigat italianul Andrea Guardini (Giotti Victoria – Savini Due)

-etapa a II-a (Oradea-Zalău-Cluj-Napoca) a fost câștigată de polonezul Stanisław Aniołkowski de la UCI Continental CCC Development Team.

În clasamentul general, conduce olandezul Ivar Slik, urmat de compatriotul său, Alex Molenaar. Astăzi, în competiția difuzată de TVR, se va desfășura etapa a III-a, între Târgu-Mureș și Lacul Sf. Ana. (Link)

8. În etapa a 12-a din Turul Franței, a fost o nouă evadare a elvețianului Marc Hirschi (Sunweb), de data aceasta reușită, după ce a plecat solitar cu 28 km înainte de final și a câștigat etapa. Nu au existat modificări semnificative în primele locuri ale clasamentului general, Primoz Roglic rămânând lider. (Eurosport)

A 13-a etapă, cea de azi, ne apropie de Alpi, pe traseul Châtel-Guyon – Puy Mary Cantal din Masivul Central, cu o lungime de 191,5 km, cu un final pe o cățărare de categoria 1. 

9. Între timp, lui Guillaume Martin de la Cofidis, locul 3 în acest moment al clasamentului general al Turului Franței, îi este consacrat un articol biografic în Velo News, care îl consideră unul dintre cei mai inteligenți cicliști din circuit: are un masterat în filosofie, a scris o piesă de teatru despre Platon și a scris un volum mult lăudat de critici, intitulat “Socrates on a Bike”. (Velo News)

10. Spre deosebire de cei din mare parte din Europa, fanii din Japonia au voie să fie în tribune la meciurile de fotbal (și nu numai) încă din luna iulie. Cu toate acestea, pe lângă restricțiile obișnuite (maximum 5.000 de spectatori distanțați), aceștia nu au voie să vorbească, să strige, să cânte, să bată din tobe în timpul meciurilor. (New York Times)

Pe scurt:

-Giacomo Bonaventura a ajuns la Fiorentina liber de contract, după 6 sezoane petrecute la Milan

-După ce și-a prelungit contractul cu Chelsea, Michy Batshuayi a fost împrumutat un an la Crystal Palace

-Partida România U21 – Malta U21, din preliminariile CE 2021, se va disputa la 13 octombrie, la Giurgiu

-Pilotul german Sebastian Vettel, va concura pentru viitoarea echipă Aston Martin (actuala Racing Point), începând din 2021 

Transmisiuni din sport, azi la TV: 

-ora 12.45 – Turul Franței, etapa a 13-a – Eurosport 1

-ora 13.00 – WTA Istanbul – turneu feminin de tenis – Digi Sport 2

-ora 18.00 – FC Argeș – UTA, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 19.00 – US Open, tenis – Eurosport 1

-ora 21.00 – Dinamo – FC Botoșani, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

-ora 22.00 – Bordeaux-Lyon, Ligue 1 – Look Sport

Ți-ar mai putea plăcea
Andrei Feldorean va fi în premieră la startul unei etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile – Cronica dimineții
S-au scumpit arenele pentru Euro 2020 cu 40% I Cronica Sportiva