Vânzările de smartphone-uri au scăzut în Q3 – Cronica de Tehnologie

1. Twitter a decis să amâne ștergerea conturilor inactive în ultimele 6 luni. Compania vrea să găsească între timp o soluție pentru comemorarea persoanele decedate. (Axios)

2. Apple cedează la presiunile Rusiei și modifică aplicația Maps, astfel încât regiunea Crimeea să apară ca aparținând de Rusia. Modificarea este vizibilă doar în Rusia, pentru restul lumii Crimeea fiind “teritoriu nedefinit”. (Profit.ro)

3. Vânzările de smartphone-uri au scăzut în Q3 cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Samsung rămâne lider, cu o ușoară creștere, de la 18,9% la 20,4%; Huawei are cea mai mare creștere, de la 13,4% la 17%, iar Apple scade de la 11,8% la 10,5%. (Gartner)

4. Xiaomi a înregistrat venituri de $7.65 miliarde în Q3, cu 5,5% mai mari YoY. Rate de creștere trimestrială a scăzut, însă, la 3,3%. Veniturile realizate strict din vânzările de smartphone-uri au fost de $4,5 miliarde, mai mici cu 7,8% YoY. (TechCrunch)

5. ByteDance separă TikTok de restul operațiunilor din China și promite că datele utilizatorilor americani sunt stocate securizat în Statele Unite și nu pot fi accesate de China. (Reuters)

6. Noul flagship Huawei, Mate 30 Pro, are dotări de top și o cameră foarte bună. Costă însă €1.099 deși nu include serviciile Google. (AnandTech)

7. Testarea mașinilor autonome nu este reglementată corespunzător în Statele Unite nici la nivel federal, nici la nivel local, astfel că nu există o evidență a acestor teste, deși este vorba de o tehnologie experimentală. Doar în California sunt înregistrate peste 60 de companii care fac teste anul acesta, de la 28 câte activau anul trecut. (Wired)

8. O investigație demonstrează cât de ușor poate fi înregistrat un domeniu .gov cu acte de identificare false. Asta și pentru că multe orașe din Statele Unite nu și-au luat în primire domeniile rezervate. (KrebsonSecurity)

9. Piața de livrări pentru mâncare din China, în valoare de $36 miliarde, are sute de milioane de utilizatori care fac zilnic comenzi și peste 3 milioane de persoane angajate să facă livrările. Unii dintre aceștia muncesc 14 ore pe zi și câștigă $1 pe comandă. (WashingtonPost)

10. Revolut lansează plățile prin Direct Debit în Marea Britanie, printr-un parteneriat cu compania de plăți digitale Modulr. (TechCrunc

Ți-ar mai putea plăcea
Google a lansat prima versiune de Android 11 pentru dezvoltatori – Cronica de Tehnologie
$9.4 miliarde au generat vânzările online de Cyber Monday, în SUA, un nou record – Cronica de Tehnologie