USR şi PLUS au votat fuziunea, în cadrul unui congres comun – Cronica dimineții
1. Statul român pregătește noi achiziții militare, în valoare de mai multe miliarde de euro. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a obținut deja aprobarea Comisiilor de Apărare ale celor două camere ale Parlamentului pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente unui număr de cinci programe de înzestrare a Armatei. Valoarea totală a acestor programe este estimată la peste 3,5 miliarde euro. (Profit.ro)
2. USR şi PLUS au votat fuziunea, ieri, în cadrul unui congres comun. Peste 84% dintre membrii formaţiunilor politice conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au votat pentru fuziune. (News.ro)
3. Pentru prima dată cheltuielile cu after school-ul, fondul clasei, rechizitele, manualele, serbările, excursiile și contribuția la paza școlii au fost incluse în coșul minim de consum pentru un trai decent al unei familii, potrivit legii 174/2020 publicată pe 14 august în Monitorul Oficial. Acesta este un indicator existent și până acum în legislație, dar ignorat politic, pe baza căruia se va stabili anual salariul minim pe economie. (G4Media)
Una din Cronica Externa: State membre ale Uniunii Europene au criticat sancțiunile extrateritoriale ale Statelor Unite, în condițiile în care Washington a pus presiune pe entități europene să nu ajute la construirea conductei de gaz Nord Stream, în care Rusia este implicată. (Politico)
4. Ministrul Educației, Monica Anisie, l-a demis din funcție pe cel mai titrat cercetător român, „părintele” Laserului de la Măgurele, Nicolae Zamfir. Acesta conducea, din 2004, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Monica Anisie a numit un nou director, pe sindicalistul Nicolae Mărginean, care în ultima lună a purtat o campanie virulentă împotriva lui Nicolae Zamfir. (Ziare)
5. SalivaDirect, un test care detectează rapid, în 3 ore, noul coronavirus, a fost aprobat de autoritățile americane. Spre deosebire de alte teste care folosesc saliva pentru a detecta virusul, materialele necesare pentru acest test costă $5. (WSJ)
6. Pe fondul pandemiei de coronavirus, guvernul SUA este pe cale să înregistreze un nou reper fiscal negativ: se va împrumuta la fel de mult, sau chiar mai mult, comparativ cu cât va reuși să strângă la buget din taxe și alte surse de venituri în acest an. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în 1945, ultimul an al celui de-Al Doilea Război Mondial. (Profit.ro)
7. Președintele Belarus Aleksandr Lukașenko a declarat, sâmbătă, după convorbirea telefonică avută cu omologul său rus Vladimir Putin că acesta i-a promis că-i va oferi sprijin pentru asigurarea securității în țară, dacă va fi nevoie. (Hotnews)
Una din Cronica de Mediu: Criza globală a cafelei este aproape. Cafeaua devine din ce în ce mai greu de crescut. Este o plantă cu pretenții, care necesită condiții foarte specifice pentru a se dezvolta. Și pe măsură ce schimbările climatice încălzesc planeta, locurile care pot susține cultivarea plantei sunt în scădere. Un studiu recent estimează că până în 2050, suprafața de pământ care poate susține cultivarea cafelei va scădea cu 50 la sută. (vox.com )
8. “The Owl House”, un serial de animație realizat de Disney, are drept protagonist un adolescent bisexual. Este pentru prima oară când Disney prezintă un caracter bisexual într-un rol principal, într-o animație. (Variety)
9. Finala turneului de la Praga, între Simona Halep, locul 2 WTA, şi belgianca Elise Mertens, locul 23 WTA, va avea loc azi, nu înainte de ora 14.30. Halep a ajuns în finală după ce a eliminat-o pe Irina Begu, în timp ce Mertens a trecut de sportiva cehă Kristyna Pliskova. (News.ro)
10. Olympique Lyon este ultima semifinalistă a UEFA Champions League după ce a învins, aseară, Manchester City cu 3-1. În penultimul act, Lyon va evolua, miercuri, cu Bayern Munchen. În cealaltă semifinală, se vor întâlni, marţi, RB Leipzig şi PSG. (Video)
Fotografia dimineții – “Perseidele”, așa cum s-au văzut din deșertul Negev, Israel. Menahem Kahana/AFP/Getty Images