USR aprobă azi lista si programul guvernului Cioloș – Cronica dimineții
1. Premierul Florin Cîţu a afirmat că o soluţie pentru scăderea facturilor la energie o reprezintă reducerea TVA pentru întreprinderile mici şi mijlocii, de la 19% la 5%, pe o perioadă de şase luni, dar o decizie în acest sens urmează să fie luată de Ministerul Finanţelor. (News.ro)
2. Programul de guvernare şi lista Guvernului Cioloş urmează să fie aprobate duminică după-amiază de conducerea USR, pentru ca luni să fie depuse la Parlament în vederea declanşării procedurii de învestire a noului Cabinet. În opinia premierului desemnat Dacian Cioloş, printre membrii Executivului ar trebui să se regăsească fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă şi fostul vicepremier Dan Barna. (News.ro)
3. Nelu Tătaru, consilierul pe sănătate al lui Florin Cîţu, susţine că spitalele din România nu au fost pregătite pentru situaţii de criză, ci pentru cele obişnuite şi a precizat că dacă un profesionist este dat la o parte de politic, atunci în niciun spital nu putem avea o activitate medicală de calitate. (G4Media)
4. Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, a afirmat că a fost triplat consumul de oxigen pentru pacienţii COVID comparativ cu valul 3 al pandemiei. Ea a menţionat că toate măsurile suplimentare luate de autorităţi, printre care verificările din secţiile ATI au creat o stare de confort care a lipsit în trecut. (News.ro)
Din Cronica Spațială: Cercetătorii au descoperit prima exoplanetă care a supraviețuit după ce steaua în jurul căreia orbita a explodat și s-a transformat într-o pitică albă. Explozia unei stele este violentă și conduce la “devorarea” planetelor aflate la o anumită distanță, iar exoplaneta descoperită recent de cercetători a fost la un pas să aibă o astfel de soartă. Exoplaneta are dimensiuni apropiate de cele ale planetei Jupiter și se află la circa 6500 de ani lumină distanță de sistemul nostru solar. (Science Alert, studiul publicat în Nature)
5. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a confirmat sâmbătă că mandatul său în această funcţie a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2023. (Hotnews)
6. Cele mai vulnerabile zone din București în ceea ce privește furnizarea apei calde și căldurii sunt capetele de rețea, respectiv cartierele Aviației, Tei, Colentina, Fundeni, a declarat directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu. În aceste zone, agentul termic vine de la CET Sud, iar până ajunge la destinație, din cauza distanței lungi și a avariilor, are o temperatură mai scăzută. Situația s-ar fi putut îmbunătăți considerabil dacă în curtea fostului CET Titan s-ar fi amplasat o centrală provizorie, însă compania Termoenergetica abia a lansat licitația, iar cel mai devreme aceasta ar putea fi gata la primăvară. (Hotnews)
7. Cel puțin 15 milioane de doze de vaccin anti Covid-19 au expirat, în SUA, între martie și septembrie. În fiecare zi, zeci de mii de doze expiră, în condițiile în care, până în iulie, doar 1% din populația țărilor sărace a fost vaccinată. (TheGuardian)
8. Marea Britanie își va construi strategia de atingere a zero emisii de carbon, până în 2050, pe dezvoltarea de centrale nucleare. (Bloomberg)
Din Cronica Sportivă: Simona Halep și-a aflat adversarele din turneul WTA Kremlin Cup, care se va desfășura săptămâna viitoare, la Moscova: în primul tur, Simona va da peste Anastasia Potapova (Rusia, 20 de ani, 77 WTA), iar în turul secund peste o altă jucătoare din Rusia, Veronika Kudermetova (24 de ani, 31 WTA) sau peste o adversară venită din calificări. (Gsp.ro)
9. Biroul pentru promovarea turismului din Viena și-a făcut cont pe platforma OnlyFans în semn de protest față de cenzura practicată de restul rețelelor sociale asupra operelor de artă, din muzeele și galeriile vieneze, care înfățișează nuduri. (TheGuardian)
10. Pentagonul a oferit „plăți de condoleanțe” drept compensație familiilor celor 10 civili afgani uciși din greșeală într-un atac cu dronă al armatei SUA la finalul lunii august. De asemenea, autoritățile americane le-au oferit acestora să se mute în Statele Unite, „dacă sunt interesați”. (Digi24)
Fotografia dimineții vine de la tinerii liberali: