Unul din fondatorii rețelei Ethereum iese din zona de crypto pe motive de siguranță personală – Cronica de Tehnologie

1. Unul din fondatorii rețelei Ethereum, Anthony Di Iorio, iese din zona de crypto pe motive de siguranță personală. Di Iorio spune că va vinde Decentral (un hub de dezvoltare specializat în sofware descentralizat) și va rupe legăturile și cu celelalte startup-uri de crypto în care este implicat, pentru că riscul a devenit prea mare. (Bloomberg)

2. Zoom cumpără Five9, un producător de software pentru vânzări, marketing și suport tehnic. Tranzacția, în valoare de $14.7 miliarde, doar în acțiuni, reprezintă cea mai mare achiziție făcută până acum de Zoom. (Reuters)

3. Spyware-ul dezvoltat de compania israeliană NSO Group a fost folosit pentru a accesa telefoanele a 37 de jurnaliști, oameni de afaceri și activiști apropiați de Jamal Khashoggi. NSO susține că software-ul companiei a fost dezvoltat doar pentru supravegherea teroriștilor. (Washington Post)

4. Facebook respinge acuzațiile președintelui american, care a spus că platformele sociale ucid oameni din cauza dezinformărilor legate de vaccinuri. Compania americană spune că rata de ezitare a americanilor care au cont de Facebook în fața vaccinării ar fi scăzut cu 50%. (Facebook)

5. Software-ul de evitare a cenzurii online, Psiphon, a fost folosit de aproximativ 1,4 milioane de cubanezi pentru a depăși restricțiile impuse de guvern ca urmare a protestelor. (Reuters)

6. Aproape 21 de milioane de chinezi dețin un portofel electronic și au realizat peste 70 de milioane de tranzacții. Valoarea tranzacțiilor cu yuanul digital, în iunie, a ajuns la $5,3 miliarde, conform băncii centrale chineze. (Bloomberg)

7. Tesla a lansat abonamentul Full Self Driving, care costă $199 pe lună. FSD, care până acum costa $10.000, este disponibil pentru mașinile cu HW3 și Autopilot. Upgrade-ul la o configurație care să permită folosirea FSD costă $1.500. (The Verge)

8. Pe Telegram se vând certificate false de vaccinare pentru COVID. Există mai multe canale pe care au fost descoperite astfel de oferte, iar hackerii promit chiar introducerea datelor cumpărătorului în bazele de date guvernamentale, pentru $200. (Slate)

9. 6 motive pentru care noua consolă portabilă Steam Deck nu va eșua precum Steam Machines, încercarea din urmă cu șase ani a Valve pe zona consolelor de jocuri. (Editorial, The Verge)

10. Xperia 1 III impresionează din majoritatea punctelor de vedere, în special în ceea ce privește ecranul cu 120Hz și partea foto, cu mai multe moduri manuale. În fapt, singurul inconvenient major este prețul de $1,300. (Review, The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Meta/Facebook a anunțat concedierea a peste 11.000 de angajați – Cronica de Tehnologie
Facebook lansează aplicațiile Messenger pentru Windows și Mac – Cronica de Tehnologie