Uniunea Europeană va investi 1,8 miliarde de euro în economia moldovenească în următorii trei ani – Cronica serii

1. Investițiile străine directe în sectorul imobiliar și al construcțiilor din România au crescut anul trecut cu 2,1 miliarde de euro, relevă datele Băncii Naționale a României. În intervalul 2013-2023, investițiile străine din construcții și tranzacții imobiliare au crescut de peste 3 ori în valoare absolută, respectiv cu 14,4 miliarde de euro. (Profit.ro)

2. Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat joi, înaintea reuniunii cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent. (News.ro)

3. Comisia Europeană va solicita, într-o scrisoare pe care o va transmite Guvernului privind jaloanele neîndeplinite din PNRR, că pragul pentru încadrarea la impozitarea pentru microîntreprinderi trebuie redus de la 500.000 de euro pe an în prezent la pragul de TVA, de 88.500 euro pe an, au declarat surse guvernamentale. (Profit.ro)

4. Exporturile României au scăzut cu 1,6% în primele opt luni, la 61,139 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 2%, la 82,059 miliarde euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

5. Alocațiile de stat pentru copii cresc cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025 , în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a anunțat Ministerul Muncii. (G4Media)

6. Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Tătaru a fost demis de la conducerea PNL Vaslui şi nu va mai participa la alegerile parlamentare. La ieşirea de la DNA, Tătaru s-a declarat nevinovat, subliniind că nu a condiţionat niciodată actul medical. Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, ar fi primit ca mită, în decurs de 3 luni, sume de bani între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente, de la 45 de persoane, conform DNA. (News.ro)

7. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele R. Moldova, Maia Sandu, că Uniunea Europeană va investi 1,8 miliarde de euro în economia moldovenească în următorii trei ani. (deschide.md)

8. Inflația în Statele Unite a scăzut, în septembrie, la 2,4%, în ritm anual, după ce în august a fost 2,5%. (WSJ)

9. Premiul Nobel pentru Literatură 2024 a fost acordat scriitoarei sud-coreene Han Kang „pentru proza sa poetică intensă care se confruntă cu traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”. (G4Media)

10. Rafael Nadal a anunţat că îşi va încheia cariera luna viitoare, după faza finală a Cupei Davis, la 38 de ani. Turneul final al Cupei Davis are loc în perioada 19-24 noiembrie, la Malaga. Câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, dintre care 14 Openuri ale Franţei între 2005 şi 2022, Rafael Nadal, care a jucat doar 23 de meciuri în ultimele două sezoane, se va retrage la doi ani după Roger Federer. (News.ro)

Extra: Noul documentar HBO „Money Electric: The Bitcoin Mystery” susține că Peter Todd (dezvoltator și activist în domeniul criptomonedelor) este creatorul Bitcoin. Documentarul, însă, nu oferă dovezi incontestabile, iar Todd neagă. (Wired)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană: Doar 10% din cererea de echipamente medicale este acoperită în UE în lupta împotriva Covid-19 – Cronica serii
Ciolacu: Anul viitor vor fi finalizați aproape 250 de kilometri de autostradă și drum expres – Cronica serii