Uniunea Europeană a anunțat oficial Meta că așa-numitul model „pay or consent” încalcă legislația comunitară – Cronica serii

1. Google a renunțat să mai elimine cookie-urile din browser-ul Chrome. Decizia vine după ce, vreme de patru ani, gigantul american a încercat să găsească o soluție care să nu-i afecteze afacerile cu reclame și, în același timp, a avut confruntări cu advertiserii și autoritățile de reglementare. (Profit.ro)

2. Startup-ul de securitate cibernetică Wiz a renunțat la negocierile cu Google, prin care gigantul american încerca să realizeze o achiziție estimată la $23 de miliarde. CEO-ul Wiz spune acum că are în vedere listarea la bursă. (WSJ)

3. Uniunea Europeană a anunțat oficial Meta că așa-numitul model „pay or consent”, în care utilizatorii au de ales între reclame și abonament, încalcă legislația comunitară. Gigantul american are acum termen până la 1 septembrie să propună modificări. (The Verge)

4. TikTok vrea să-și lanseze magazinul online în Spania și Irlanda în luna octombrie. Platforma socială plănuia o lansarea mai extinsă în Europa, la care nu a renunțat, dar se concentrează acum doar pe cele două țări. (Bloomberg)

5. Delta Air Lines a anulat, până acum, peste 4.000 de zboruri de când au început problemele CrowdStrike. Șeful companiei spune că se așteaptă ca zborurile să fie afectate în continuare câteva zile. (Reuters)

6. Samsung va livra telefoane cu Google Messages preinstalat în Statele Unite, începând cu modelele pliabile Galaxy Z Fold 6 și Flip 6. Aplicația Samsung Messages nu va mai fi preinstalată, în urma a ceea ce pare a fi o nouă înțelegere între cele două companii. (9to5Google)

7. Nvidia lucrează la un nou cip flagship de AI pentru piața chineză, în acord cu restricțiile la export impuse de Statele Unite. Numit B20, viitorul cip va intra pe piața chineză în al doilea trimestru al anului viitor, unde va fi distribuit de Inspur. (Reuters)

8. Intel spune că a descoperit cauza problemelor de care suferă procesoare sale Core din seriile 13 și 14 – tensiunea de operare ridicată, cauzată  de un algoritm de microcodare care realizează solicitări eronate. Compania promite că va livra un patch în luna august. (Profit.ro)

9. Telegram a lansat un patch pentru o vulnerabilitate 0-day, care permitea atacatorilor să trimită APK-uri compromise, deghizate drept clipuri video. Numită EvilVideo, vulnerabilitatea exista doar pe Android și funcționa numai dacă utilizatorii activau instalarea aplicațiilor necunoscute. (BleepingComputer)

10. Elon Musk a decis să nu mai folosească soluțiile de securitate CrowdStrike, după probleme cauzate începând de vineri.  Antreprenorul spune că acestea au fost șterse de pe toate sistemele, dar nu menționează la care sau câte dintre companiile sale. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Amazon a lansat un serviciu de livrări pentru mâncare în India – Cronica deTehnologie
Samsung a prezentat Galaxy Note10 – Cronica de Tehnologie