UNICEF a anunțat că va dona anul viitor aproape 2 miliarde doze de vaccin anti Covid-19 țărilor sărace – Cronica Știrilor Pozitive

1. Scoția a devenit prima țară din lume unde produsele sanitare necesare femeilor în timpul menstruației vor fi gratuite pentru oricine are nevoie. Parlamentul scoțian a votat în unanimitate legea. (NYTimes)

2. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare privind combaterea infecţiei cu SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat aseară că persoanele vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice vor fi printre categoriile care vor beneficia cu prioritate de vaccinul anti-COVID-19. (News.ro)

3. UNICEF a anunțat că va dona anul viitor aproape 2 miliarde doze de vaccin anti Covid-19 țărilor sărace. 350 de companii aeriene și de transport marfa vor fi implicate în această operațiune de mare amploare. (Reuters)

4. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marţi seară, că aproape 2.000 de studenţi la Medicină s-au înscris pentru a deveni voluntari alături de cadrele sanitare din prima linie, iar 720 au fost deja repartizaţi în 25 de judeţe. (News.ro)

5. Oficialii americani au acordat autorizaţie de urgenţă pentru folosirea unui tratament experimental cu anticorpi care i-a fost administrat şi preşedintelui Donald Trump după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Medicamentul, dezvoltat de Regeneron, va putea fi administrat celor testaţi pozitiv şi care riscă să dezvolte forme severe ale bolii. Studiile arată că medicamentul este eficient dacă este administrat la scurt timp după diagnosticare, a spus compania farmaceutică. (News.ro)

6. Guvernul a lansat luni proiectul de realizare a magistralei de metrou la Cluj, valoarea proiectului fiind estimată la un miliard de euro, a anunţat ministrul Transporturilor. Acesta este primul proiect de metrou din afara Bucureştiului. (Adevarul)

7. Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA), care examinează în prezent cereri de autorizare a trei vaccinuri candidate împotriva covid-19, a anunţat că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva covid-19 până la sfârşitul anului sau începutul lui 2021. (News.ro)

8. Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 216 milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), din România, afectate de pandemia de coronavirus. Scopul măsurii este de a ajuta IMM-urile să facă față problemelor financiare cauzate de pandemia de COVID-19. (Digi24)

9. Franţa va începe să relaxeze carantina pentru Covid-19 începând cu weekendul viitor, astfel încât până la Crăciun magazinele, teatrele şi cinematografele vor fi redeschise, iar oamenii vor putea să îşi petreacă sărbătorile alături de restul familiei lor, a declarat marţi preşedintele Emmanuel Macron. (News.ro)

10. Registrul Comerţului se va digitaliza, iar constituirea unor societăţi comerciale se va putea realiza exclusiv online, fără a fi necesară prezenţa fizică în niciuna din etapele de constituire, a anunţat, ministrul Justiţiei. Aceste prevederi apar într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică. (News.ro)

11. Comisia Europeană a aprobat o investiție de aproape 370 de milioane EUR din Fondul de coeziune pentru a îmbunătăți furnizarea de apă potabilă sigură și colectarea și tratarea apelor reziduale din România. (Digi24)

12. Alejandro Mayorkas va deveni prima persoană latino care va ocupa funcția de Secretar pentru Securitate Internă (Homeland Security) din executivul american. El a fost unul dintre numele anunțate de președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, care vor face parte din viitorul cabinet. Mayorkas are origini românești. Mama sa s-a refugiat în Cuba în anii ’40, în timpul Holocaustului din România. (Digi24)

13. Asigurații pot beneficia de analize de laborator și investigații medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, de la 1 decembrie, fără a mai condiționa acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract și medicul care a emis biletul de trimitere, a decis Guvernul printr-o hotărâre aprobată luni. (Profit.ro)

14. Ministrul Economiei a declarat că finalizarea reactoarelor 3 şi 4 va aduce securitate energetică definitivă pentru România. “Avem finanţare din partea americană. Vorbim de un consorţiu euroatlantic cu parteneri din SUA, Canada şi din Franţa, evident şi România, fiecare partener va avea finanţare în aşa fel încât acest consorţiu va putea să ia decizia de investiţie, să înceapă de anul viitor retehnologizarea Unităţii 1 şi construcţia Unităţilor 3 şi 4”. (News.ro)

15. Joe Biden este așteptat să o numească pe Janet Yellen, fosta șefă a Rezervei Federale americane, în poziția de Secretar al Trezoreriei. Yellen ar fi prima femeie care ar ocupa acest post. (Reuters)

16. Economia Germaniei a înregistrat o creştere de 8,5% în trimestrul al treilea al anului 2020, a anunţat marţi Oficiul german pentru Statistică. Experţii guvernamentali germani estimau o creştere de 8,2%. (Link)

17. Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni, susţinute de optimismul provocat de informaţiile privind distribuirea în curând a vaccinurilor pentru noul coronavitus şi de posibila relaxare a carantinei în Franţa. (News.ro)

18. Indicele Dow Jones al bursei de la New York a urcat, în premieră, peste pragul de 30.000 de puncte în tranzacțiile de marți, pe fondul unui raliu susținut pe piețele de capital în ultimele săptămâni, alimentat de progresele în dezvoltarea unor vaccinuri potențiale împotriva Covid-19. Creșterea, comparativ cu scăderea înregistrată în martie, este de 60%. (Profit.ro)

19. National Geographic le cere editorilor revistelor sale de călătorie, în fiecare an, o selecție de destinații pentru următoarele luni. Pentru 2021, pe locul 19, din 25, a fost votată Transilvania. (News.ro)

20. Compania aerospațială Relativity Space, care vrea să construiască rachete cu ajutorul unor printere 3D de mari dimensiuni, primește o investiție de $500 de milioane. La o evaluare de  $2.3 miliarde, Relativity Space este a doua cea mai valoroasă companie spațială privată, după SpaceX. (CNBC)

21. Văzute de pe cerul nopții, Jupiter și Saturn vor fi apropiate cum nu au mai fost de acum aproape 800 de ani, astfel că înainte de Crăciun se vor vedea precum o planetă dublă. Următoarea aliniere de acest tip se va produce în 2080 și apoi în anul 2400. Ambele planete pot fi văzute și cu ochiul liber, iar momentul de maximă apropiere va fi pe 21 decembrie. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Monica Lennon, parlamentară scoțiană care a inițiat legea gratuității pentru produsele sanitare necesare mentruației, în mijlocul unui grup de femei, după aprobarea legii:

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de 47 de milioane de euro pentru construcția unui spital regional de urgență cu 800 de paturi la Craiova – Cronica Știrilor Pozitive
Coordonatorul campaniei de vaccinare: 0,19% din numărul total al celor vaccinaţi cu cele două doze s-au infectat cu noul coronavirus – Cronica Știrilor Pozitive