Un părinte care a trimis unui medic imagini cu infecția propriului copil, pentru diagnostic, a fost identificat drept infractor de sistemul CSAM folosit de Google – Cronica de Tehnologie

1. YouTube a șters două clipuri în care proprietarii unor mașini Tesla încercau să vadă dacă noul sistem de asistență evită automat pietonii. Respectivii conduceau cu viteză mică, însă, foloseau proprii copii în locul manechinelor speciale. (CNBC)

2. Erik Prince promite că va dezvolta un smartphone scutit de problemele de securitate ale celorlalte dispozitive de pe piață și cere pentru asta de la investitori €5 milioane. Fondatorul Blackwater spune că „RedPill Phone” va fi impenetrabil, imposibil de supravegheat și interceptat, iar serviciul de comunicare integrat va fi imposibil de decriptat. (MIT Technology Review)

3. Un părinte care a trimis unui medic imagini cu infecția propriului copil, pentru diagnostic de la distanță, a fost identificat drept infractor de sistemul CSAM folosit de Google. Contul Google i-a fost închis, iar poliția a deschis o investigație. În cele din urmă, investigatorii au concluzionat că nu există o infracțiune. Google, însă, nu a mai vrut să-i redeschidă contul. (Profit.ro)

4. La fel ca Instagram și Facebook, TikTok folosește browser-ul integrat în aplicație pentru a urmări acțiunile utilizatorilor, inclusiv ceea ce scriu aceștia cu tastatura telefonului. Browser-ul din cadrul aplicației TikTok injectează cod JavaScript pentru a-și urmări pas cu pas utilizatorii. Compania spune că face asta pentru debugging. (Forbes)

5. Șoferii mașinilor autonome nu vor fi răspunzători de accidente, conform legislației pregătite de Marea Britanie pentru acest domeniu. În cazul accidentelor provocate de mașinile autonome, producătorii acestora vor fi cei trași la răspundere. (TechCrunch)

6. Elon Musk vrea să investească în startup-ul de cipuri pentru implanturi cerebrale Synchron. Acesta deține tehnologii mai avansate decât Neuralink, pe care ar putea-o ajuta să facă progrese mai rapid. Musk își propusese să obțină autorizațiile necesare pentru soluțiile Neuralink până la finele lui 2020, ceea ce încă nu s-a întâmplat. (Reuters)

7. Tinder are probleme în atragerea de noi utilizatori, acest indicator fiind, încă, sub nivelul de dinainte de pandemie. Tinerii, în special, au început să evite Tinder. În schimb, aceștia caută soluții mai noi și mai interesante pentru zona de matrimoniale. (FT)

8. DoorDash a renunțat la parteneriatul cu Walmart, considerând că nu mai este în beneficiul companiei și dorind să se concentreze pe clienții cu care are contracte pe termen lung. După mai bine de patru ani în care a livrat pentru Walmart, DoorDash a dat un preaviz de 30 de zile, urmând să-și mai onoreze obligațiile doar până la finele acestei luni. (TechCrunch)

9. HBO Max a întâmpinat probleme de funcționare duminică seară, din cauza premierei serialului House of the Dragon. Au fost afectați, în mod special, cei care folosesc dispozitivele de streaming Fire TV ale Amazon. (Profit.ro)

10. Mark Zuckerberg a fost ținta criticilor și a ironiilor utilizatorilor, după ce a publicat un selfie făcut pe platforma Horizon Worlds. Conținutul sărac și grafica slabă au fost principalele aspecte atacate de oameni. Șeful Meta se apără spunând că a fost o captură făcută în grabă cu ocazia unui update și a extinderii disponibilității serviciului. (Kotaku)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica de Tehnologie – O nouă vulnerabilitate gravă descoperită în procesoarele Intel
Apple a prezentat două noi laptopuri MacBook Pro și un nou iMac – Cronica de Tehnologie