Un nou record, aproape 92.000 persoane, au fost vaccinate ieri – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că mandatul său se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorităţi: atragerea şi utilizarea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii în sănătate, creşterea accesului la servicii medicale de bază şi reforma managementului spitalelor şi a serviciilor de sănătate. (News.ro)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un nou îndemn pentru vaccinare către toți românii, miercuri, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni. Șeful statului a declarat că România este tot mai aproape de momentul în care se va putea reveni la normalitate, însă pentru asta e nevoie de continuarea vaccinării la cote ridicate. (Digi24)

3. Președintele Klaus Iohannis a făcut referiri la adresa fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în cadrul discursului rostit după învestirea noului ministru, Ioana Mihăilă. Șeful statului a spus că oamenii vor politicieni care își asumă proiectele, nu care caută scuze și „dau mereu vina pe alții”. Miniștrii trebuie să rezolve crizele, nu să le provoace, a mai afirmat președintele. (Digi24)

O stire din Cronica de Business: Daniel Dines, cofondatorul și directorul general al UiPath, a obținut aproape $77,5 milioane din vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale de la New York. (Profit.ro)

4. Piața forței de muncă din Uniunea Europeană a fost afectată semnificativ, în 2020, de impactul pandemiei de coronavirus. Rata ocupării forței de muncă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani s-a redus la 72,4%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale (pp) față de 2019, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cea mai ridicată rată a ocupării forței de muncă s-a înregistrat anul trecut în Suedia (80,8%), Germania (80,1%), Olanda (80%) și Cehia (79,7%), iar cea mai scăzută în Grecia (61,1%), Italia (62,6%), Spania (65,7%), Croația (66,9%), Belgia (70%) și România (70,8%). (Profit.ro)

5. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat aseară că aproape 92.000 de persoane, un nou record, au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 130 de reacţii adverse. (News.ro)

6. În maxim patru săptămâni, conform unei analize, Statele Unite ar atinge limita campaniei de vaccinare, când nu vor mai fi adulți dispuși să se vaccineze. Aproximativ 170 milioane de americani, 66% din populația adultă, sunt de acord să se vaccineze, iar până în prezent, peste 131 milioane au primit cel puțin o doză de vaccin. SUA vaccinează într-un ritm zilnic de peste 3 milioane persoane. (Link)

7. Președintele Joe Biden este decis să recunoască format genocidul din Armenia comis de Imperiul Otoman, începând cu 1915. Biden va descrie ca genocid deportarea, înfometarea și masacrarea armenilor de către turci. Decizia va duce, cel mai probabil, la noi tensiuni diplomatice cu Ankara. (WSJ)

8. Terasele barurilor și restaurantelor se vor redeschide în Grecia pe 3 mai, dar călătoriile între regiuni vor fi totuși interzise pentru sărbătorile de Paște, a anunțat miercuri premierul Kyriakos Mitsotakis. (Hotnews)

9. Roverul Perseverance al NASA a reuşit o nouă performanţă, transformând dioxidul de carbon din atmosfera planetei Marte în oxigen, o premieră pe o altă planetă, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană. (Hotnews)

O stire din Cronica Sportivă: Larisa Iordache s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a încheiat pe locul 4 concursul de calificări de la individual compus din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică de la Basel. Va fi a doua participare olimpică pentru Larisa, după Londra 2012,unde a luat bronz cu echipa. (Lead.ro)

10. 135.000 de spectatori, 40% din capacitate, vor putea participa, pe 30 mai, la cursa de pe Indianapolis Motor Speedway, Indianapolis 500, una dintre cele mai renumite curse de mașini din lume, au anunțat organizatorii. Acesta este cel mai mare număr de fani cărora li se permite să vizioneze la fața locului un eveniment sportiv, la nivel global, de la începutul pandemiei Covid-19. (AP)

Fotografia dimineții – O statuie de mari dimensiuni a lui Isus este construită în Brazilia. Buda Mendes/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Prețul energiei pe bursă a crescut cu peste 200% în luna august față de anul trecut – Cronica dimineții
Din 4 mai va începe vaccinarea în cabinetele medicilor de familie – Cronica dimineții