Un experiment dezvoltat în România va fi lansat luni spre Stația Spațială Internațională – Cronica Spatiala
1. Un dispozitiv realizat integral în România care analizează modul în care două picături de lichid se amestecă în spațiu în condiții de microgravitație va fi lansat luni, 4 noiembrie, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX. Dispozitivul se numește DropCoal și va fi instalat la bordul Stației Spațiale Internaționale. Proiectul este realizat de compania aerospațială RISE (Romanian InSpace Engineering) cu sediul în Măgurele (Ilfov). (RoInSpace)
2. Cercetătorii au descoperit că satelitul Miranda al planetei Uranus a avut în trecutul geologic un ocean sub formă lichidă, iar rămășițele acestuia ar putea exista și în prezent. Datele indică faptul că oceanul ar fi avut o adâncime de 100 de kilometri și ar fi fost localizat la 30 de kilometri sub stratul de gheață aflat la suprafață. Datele au fost obținute pe baza imaginilor și informațiilor transmite în trecut de sonda spațială Voyager 2. (The Planetary Science Journal)
3. NASA a selectat 9 locuri potențiale pentru aselenizare pentru misiunea cu echipaj uman Artemis III. Cele 9 locuri au o geologie diversă, însă fiecare dintre ele prezintă perspective bune pentru ca cercetătorii să descopere lucruri noi despre roci, resurse naturale sau istoria sistemului solar. În prezent, misiunea Artemis III este programată pentru septembrie 2026, însă cel mai probabil va fi amânată din nou. (NASA)
4. Satelitul Titan al planetei Saturn ar putea avea un strat de metan înghețat cu o grosime de 9,7 kilometri situat sub suprafața oceanică înghețată. În mod ironic, prezența acestui strat ar trebui să simplifice misiunea de a identifica eventualele semne de viață prezente pe Titan. (Space)
5. Roverul Perseverance de pe Marte a colectat probe de roci dintr-o regiune numită Serpentine Rapids și a descoperit nuanțe de alb, negru și verde într-o secțiune de rocă cu diametrul de 5 centimetri. Pe Pământ, nuanțele de verde au fost descoperite în roci care au fost traversate de apă. Sedimentele aduse de apă s-au depus pe roci și au generat nuanța de verde din cauza reacțiilor chimice. Practic, descoperirea reprezintă o nouă dovadă că în regiune a existat apă în trecutul geologic al planetei. (Phys)
6. Telescopul spațial SPHEREx dezvoltat de NASA va detecta 102 culori de la sute de milioane de stele și galaxii. Chiar dacă aceste culori nu vor fi vizibile ochiului uman pentru că sunt în infraroșu, cercetătorii le vor folosi pentru a descoperi detalii noi despre legile fizice de la începutul Universului sau originea apei pe planete precum Pământ. Telescopul va fi lansat cel mai devreme în spațiu în aprilie 2025. (Jet Propulsion Laboratory)
7. Roverul Perseverance a realizat o serie de imagini cu o eclipsă de Soare pe Marte, în momentul în care Phobos, unul dintre cei doi sateliți ai planetei, a acoperit parțial Soarele. Astfel de eclipse sunt frecvente pe Marte, însă de regulă au o durată foarte scurtă, de circa 30 de secunde.
8. NASA face ultimele pregătiri pentru lansarea sondei spațiale Lunar Trailblazer în ianuarie 2025. Sonda are o masă de numai 200 de kilograme și o lungime de 3,5 metri, iar obiectivul principal al misiunii va fi să descopere unde se află exact apa pe Lună și în ce cantități, pentru a putea pregăti mai bine viitoarele misiuni cu echipaj uman. Sonda va face analizele de la o altitudine de 100 de kilometri de solul lunar. (Jet Propulsion Laboratory)
9. NASA va lansa în luna noiembrie un coronagraf solar care va fi instalat pe Stația Spațială Internațională (ISS). Coronagraful se numește Coronal Diagnostic Experiment (CODEX) și va avea rolul de a analiza vântul solar, inclusiv originea și evoluția acestuia. (NASA)
10. NASA a finalizat analizele cu privire la funcționarea scutului termic al capsulei Orion din timpul misiunii Artemis I din 2022 și a identificat peste 100 de locuri în care bucăți din stratul protector s-au desprins în timpul procesului de revenire în atmosfera Pământului. Pentru moment, NASA nu a determinat cauzele pentru care aceste bucăți s-au desprins din scutul termic. (Space)