Un chirurg brazilian a folosit casca Vision Pro pentru a optimiza o operație – Cronica de Tehnologie

1. Camera Reprezentanților a adoptat, din nou, un proiect de lege care ar putea interzice TikTok din Statele Unite. Acesta face parte dintr-un pachet mai larg de legi, inclusiv privind ajutoare pentru Ucraina, pentru a grăbi votul Senatului (The Verge). TikTok și-a anunțat angajații că va lupta în instanță dacă va fi blocată în Statele Unite. Compania spune că Republicanii și Administrația Biden au făcut o înțelegere fără precedent în acest sens și că o eventuală blocare va încălca prevederile Primului Amendament. (Bloomberg)

2. O serie de deepfake-uri cu doi actori de la Bollywood s-au viralizat recent pe platformele de socializare. În acestea, cei doi actori sunt văzuți criticându-l pe Premierul Narendra Modi și îndemnând la votarea opoziției. (Reuters)

3. Un chirurg brazilian a folosit casca Vision Pro pentru a optimiza o operație. Cu ajutorul căștii Apple, chirurgul a putut vedea în același timp atât imaginea furnizată de camera folosită pentru o artroscopie la umăr, cât și analizeze pacientului. (9to5Mac)

4. Președintele Biden a semnat o lege votată în Senat, care reautorizează Section 702. Aceasta extinde până în 2026 termenul unui controversat program de supraveghere a cetățenilor străini, în care mandatul judecătoresc nu este necesar. (The Verge)

5. Administrația de la Casa Albă intermediază negocieri privind tehnologiile de inteligență artificială între companiile americane și Emiratele Arabe Unite – inclusiv investiția Microsoft de $1,5 miliarde în G42 a fost realizat astfel. Americanii speră să obțină, astfel, un avantaj în fața Chinei. (FT)

6. China vrea să atragă investiții străine în companiile sale de tehnologie. Mai multe măsuri au fost anunțate în acest sens, inclusiv relaxarea restricțiilor privind investițiile străine strategice în firmele chineze de tehnologie și încurajarea acestora din urmă să strângă bani prin emiterea de obligațiuni. (Reuters)

7. Producția chineză de semiconductori a crescut în primul trimestru cu 40%, la 98,1 miliarde de unități. Doar în luna martie au fost produse 36,2 miliarde de unități, ceea ce reprezintă o creștere cu 28,4%. Creșterea vine pe fondul cererii mari din domenii precum mașinile electrice și smartphone-urile. (SCMP)

8. GPT-4 poate fi folosit pentru a exploata vulnerabilitățile software. În cadrul unui studiu, acesta a fost capabil să realizeze exploit-uri pentru 87% din vulnerabilitățile pentru care a avut acces la descriere. Chiar și fără descrieri, acesta a putut exploata 7% dintre vulnerabilitățile software. (Profit.ro)

9. Tesla scade prețul pentru Full Self-Driving de la $12,000 la $8,000. Compania elimină, cu această ocazie, opțiunea Enhanced Autopilot, iar cei care au folosit-o pot face upgrade la Full Self-Driving pentru $2,000, în loc de $6,000. (Profit.ro)

10. În ultimii doi ani, peste 29 de milioane de americani și-au anulat abonamentele la cel puțin trei servicii de streaming video. Asta arată că utilizatorii sunt din ce în ce mai puțin dispuși să rămână abonați pe termen lung la serviciile de streaming, preferând să se aboneze și, apoi, să se dezaboneze, în funcție de ce au de văzut. (NY Times)

Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft Word pentru Android a depășit pragul de 1 miliard de instalări – Cronica de Tehnologie
56% dintre companiile din Fortune 500 menționează AI-ul ca un factor de risc în cel mai recent raport anual – Cronica de Tehnologie