Un cadru medical va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a la cursurile de pregătire și la examenele naționale – Cronica dimineții

1. Plenul Parlamentului dezbate azi solicitarea premierului Ludovic Orban privind încuviinţarea instituirii stării de alertă în România. Reprezentanţii PSD au anunţat că vor vota pentru încuviinţarea stării de alertă, dar cu amendamente. (News.ro)

2. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat aseară că în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale. (Profit.ro)

3. Premierul Ludovic Orban le-a spus ieri liberalilor, în ședința Biroului Executiv, că își dorește ca alegerile locale să fie programate în septembrie sau cel mai târziu în luna octombrie dacă epidemia de coronavirus scade în intensitate. Potrivit surselor citate liderul PNL le-a spus colegilor că dacă totul decurge bine, alegerile parlamentare ar putea fi organizate la termen, la începutul lunii decembrie. (Hotnews)

Una din Cronica de Business: Vânzările în piața de IT sunt așteptate să scadă cu $300 miliarde la nivel global în acest an, în contextul tăierii bugetelor pe fondul pandemiei. (Forbes)

4. Zeci de muncitori sezonieri români veniți la o fermă din vestul Germaniei au protestat luni față de condițiile de muncă, de cazare și pentru că nu și-au primit banii. Este al doilea protest al lucrătorilor români în Bornhaim în mai puțin de o săptămână. Imaginile au fost difuzate în toată presa germană. (Link)

5. Facebook le va permite angajaților să lucreze în schimburi și le va verifica temperatura, din iulie, de când se pot întoarce la birou. Încărcarea spațiilor nu va depăși 25% din capacitate. (Bloomberg)

Promo: Vrei mai multe vânzări online? Orange, Elefant, Decathlon, Fashiondays sau Vivre colaborează prin 2Performant cu mii de publisheri, specialiști PPC, comparatoare de prețuri, bloggeri sau vloggeri. Ne apropiem de 200 de milioane de euro vânzări generate pentru sute de magazine online, hai și tu alături de noi https://ro.2performant.com/advertiseri/

6. Cu cât au crescut acțiunile de la începutul anului:
Zoom: +155%
Shopify: +103%
Tesla: +93%
Etsy: +74%
Peloton: +58%
Nvidia: +50%
Netflix: +39%
PayPal: +33%
Amazon: +33%
Dropbox: +21%
Spotify: +17%
eBay: +17%
Microsoft: +16%
Adobe: +13%
Salesforce: +8%
Apple: +7%
Facebook: +6%
Google: +3%

7. Qatar va introduce obligativitatea instalării aplicației dezvoltate pentru urmărirea noului virus începând din 22 Mai. Toți cetățenii și rezidenții sunt obligați să o instaleze pe telefoane la ieșirea din casă. Aplicația are acces complet pe telefon, inclusiv la fotografii și materiale video. (TNW)

8. Cambridge University a anunțat că-și va muta online toate cursurile până în vara anului viitor. (Link)

Una din Cronica Externă: Un sondaj recent coordonat de think tank-ul Pew Research Center și de Korber Foundation (Link) arată că 64% dintre germani consideră relația cu Statele Unite proastă în perioada pandemiei, iar sentimentele negative față de SUA au crescut în aceasta perioada. În același sondaj 36% dintre germani au considerat că sunt necesare relații mai apropiate cu China. Diferențe semnificative au fost mai ales în cazul respondenților cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, care cred că relația cu China este mai importantă decât cea cu SUA. (Euractiv)

9. Popularitatea președintelui rus Vladimir Putin a scăzut la 59% în aprilie, de la 69% cât avea în februarie. Este cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 20+ ani. Rusia este afectată de pandemie, fiind a două țară din lume după numărul de persoane infectate. (CNBC)

10. Sinodul Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a adresat autorităţilor o scrisoare în care impune condiţii pentru eventuala vaccinare anti-Covid-19, invocând teorii conform cărora vaccinarea este o cale prin care ”sistemul antihristic mondialist vrea să introducă în corpurile oamenilor microcipuri pentru a-i putea controla prin intermediul tehnologiei 5G”. ”Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă”, se arată în documentul semnat de reprezentaţii Bisericii. (News.ro)

Fotografia dimineții – Mesajul britanicilor după ce legea care interzice libera circulație a angajaților din țările UE a fost adoptată:

Ți-ar mai putea plăcea
Sondaj: Trump are 9 puncte procentuale în fața lui Biden – Cronica dimineții
Trump conduce în statele decisive care pot decide președintele Statelor Unite – Cronica dimineții