Ultimul telefon public din New York City a fost dezactivat luni – Cronica de Tehnologie
1. Districtul Columbia l-a chemat în judecată pe șeful Meta, Mark Zuckerberg, legat de cazul Cambridge Analytica. Zuckerberg este acuzat ca a contribuit la crearea unor acorduri de confidențialitate înșelătoare și a avut un rol important în stabilirea unui sistem superficial de protecție a datelor personale. (News.ro)
2. Ultimul telefon public din New York City a fost dezactivat luni, la finalul unei operațiuni care a început în 2015. Locul telefoanelor publice este luat de chioșcurile LinkNYC, deja în număr de aproape 2.000, care oferă, printre altele, apeluri gratuite, încărcare pentru telefoane și Wi-Fi. (CNBC)
3. Marea Britanie a amendat Clearview AI cu peste £7.5 milioane pentru încălcarea legislației privind confidențialitatea. Totodată, compania trebuie să șteargă de pe servere toate datele despre cetățenii britanici și să înceteze să le mai colecteze. (TechCrunch)
4. AMD a anunțat noua serie de procesoare Ryzen 7000. Cu până la 16 nuclee construite pe procesul de 5nm de la TSMC, noile cipuri suportă PCIe 5.0 și memorii DDR5, marcând trecerea la noul socket AM5. Intrarea pe piață va avea loc la toamnă. (AnandTech)
5. După Huawei și alți producători de smartphone-uri, Xiaomi este cel mai nou partener al germanilor de la Leica. Un prim smartphone ca rezultat al acestei colaborări va fi lansat în iulie. Cel mai probabil, acesta va fi Xiaomi 12 Ultra, bazat pe noul chipset Qualcomm, Snapdragon 8 Gen 1 Plus. (9to5Google)
6. Un tribunal federal a decis la apel menținerea blocării unei legi din Florida care cenzurează rețele sociale. Tribunalul a considerat că platformele sociale sunt „actori privați”, protejați de Primul Amendament. (Protocol)
7. Nvidia a anunțat o soluție grafică cu răcire pe apă pentru centrele de date, care consumă cu 30% mai puțină energie și ocupă cu 66% mai puțin spațiu decât versiunea cu ventilare (lichidul absoarbe mai bine căldura decât aerul). Compania spune că are în plan să-și extindă soluțiile de răcire bazate pe apă, cu care va viza și alte domenii, inclusiv cel auto. (The Verge)
8. Motorola pregătește lansarea unui smartphone care va folosi o cameră foto cu 200MP – Samsung a anunțat în toamna anului trecut o astfel de cameră, ISOCELL HP1. Prin „pixel binning”, cei 200MP sunt combinați pentru a obține o imagine cu o rezoluție reală de 12,5MP, dar de o calitate mai bună. (Engadget)
9. Cercetătorii americani au creat un nou tip de roboți moi, care pot învăța să navigheze singuri în medii complexe, fără a fi ghidați de la distanță. Creați pe baza unor elastomeri din cristale lichide, acești roboți arată ca un anumit tip de paste făinoase. Puși pe o suprafață încălzită la 55 de grade, partea de jos se contractă automat, în vreme ce cea de sus își păstrează forma – asta generează o mișcare de deplasare similară celei observate la omizi. (TechXplore)
10. Beneficiile imunoterapiei, în cazul cancerului pulmonar fără celule mici, poate fi prezis cu ajutorul unui biomarker tumoral pe bază de sânge. Concluziile studiului, la care au participat 153 de pacienți, vor ajuta la identificarea și proiectarea unor biomarkeri pe bază de sânge mai buni pentru imuno-oncologie, cred cercetătorii. (MedicalXpress)