UDMR anunță că nu mai susține coaliția PSD- ALDE – Cronica serii

1. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că, începând de astăzi, UDMR nu va susţine nicio iniţiativă sau măsură a Guvernului. „Până la soluţionarea situaţiei cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE rămâne fără obiect”, spune Kelemen, în contextul în care viceprimarul din Sânmartin, Laszlo Antal, a fost dus la audieri la Poliţia Harghita, în urma unor percheziţii care vin după profanarea unor morminte ale soldaţilor din cimitirul din Valea Uzului. (News.ro)

2. Alegerile europarlamentare au început astăzi în Olanda și Marea Britanie. În Regatul Unit unii cetățeni europeni nu au putut vota în timp ce britanicii aflați în alte țări nu au avut cum să voteze. (Link)

3. Guvernul a promis că va pune în dezbatere publică un proiect de OUG pentru reglementarea serviciilor de ridesharing, existând un consens privind o parte din propuneri, a anunţat Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, care reprezintă companiile de ridesharing Uber, Bolt şi Clever. (Profit.ro)

4. Într-un raport publicat zilele trecute, banca Barclays estimează că amestecul de plante care va înlocui carnea de vită va ajunge, în 2029, la 10% din piața totală de carne, evaluată la $1400 miliarde anual. (FT)

5. Procentul americanilor cu credite care au întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor a ajuns la 6,7%, cu 0,4% mai mic decât cel din 2008. În schimb suma medie datorată pentru creditele ipotecare a crescut, de la $191.357 la $208.180 (Link)

6. Prim-ministrul indian Narendra Modi a câştigat un nou mandat de cinci ani și a promis să unifice ţara după o victorie fermă în alegerile naţionale, partidul său urmând să-şi mărească majoritatea în parlament. (News.ro)

7. Armata americană și alte autorități guvernamentale au cumpărat uniforme și alte echipamente contrafăcute, produse în China, dar vândute ca fiind produse autentice, în valoare de $20 milioane. (Quarz)

8. Productivitatea femeilor suferă în încăperile care sunt neîncălzite, în timp ce în camerele călduroase ele se autodepașesc. (NYTimes)

9. Ratingurile pe IMDB pentru sezonul final:
Breaking Bad: 9.9
Friends: 9.7
Downton Abbey: 9.3
Mad Men: 9.3
House: 9.2
Narcos: 9.2
Sopranos: 9.1
The Wire: 8.8
M*A*S*H: 8.3
Lost: 8.2
Seinfeld: 7.7
Dexter: 4.7
Game of Thrones: 4.4
House of Cards: 2.7

10. Actorul Geoffrey Rush va primi despăgubiri de $1,9 milioane din partea unui tabloid al trustului News Corp, aceasta fiind cea mai mare sumă plătită în Australia în urma unui proces de defăimare. Tabloidul Daily Telegraph a susţinut că actorul australian a avut un comportament neadecvat, însă nu a adus dovezi suficiente în acest sens. (News.ro)

Cancelarul german Angela Merkel primește o raţă gigant de la CEO-ul companiei biotech Centogene AG. Michele Tantussi/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
România a avut în noiembrie cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE – Cronica serii
Rata inflației a crescut la 5%, în iulie. Energia electrică s-a scumpit cu 25%, iar gazele cu 20% – Cronica serii