Ucraina caută să semneze un nou acord cu FMI – Cronica de Business
1. Ucraina caută să semneze un nou acord cu FMI pentru accesarea unui împrumut care să ajute țara să treacă peste criza generată de invazia Rusiei. Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanțe. Ucraina a primit de la FMI $1,6 miliarde anul acesta. (Bloomberg)
2. Aproximativ 3.500 de ordine au fost introduse în sistemul pieței pentru licitația de obligațiuni guvernamentale în programul Fidelis, cu cele mai bune dobânzi din ultimii ani. Investitorii au realizat plasamente în echivalent 64,71 milioane euro pentru cele 4 emisiuni scoase la licitație de Ministerul Finanțelor Publice într-o ofertă programată să se încheie pe data de 21 iunie. (Profit.ro)
3. Comisia Europeană a propus statelor membre UE un acord cu Egiptul şi Israelul pentru a stimula importurile de gaze naturale din estul Mediteranei, potrivit unui proiect de document văzut de Reuters. (News.ro)
4. Ericsson, producătorul suedez de echipamente de telecomunicații, a anunțat că este investigat, din nou, de autoritățile americane. Ericsson a admis, în februarie, că ar fi putut oferi bani grupării teroriste ISIS pentru a-și securiza transporturile din Irak. Compania a anunțat că „nu știe” unde au ajuns anumite sume de bani, existând suspiciuni că banii ar fi ajuns la teroriștii Statului Islamic. Ericsson are deja încheiat un acord de $1 miliard cu autoritățile americane după ce a fost prinsă dând mița în Orientul Mijlociu/Asia. În România, producătorul suedez a primit, în aprilie, avizul CSAT-ului pentru a deveni furnizor de echipamente 5G. (Bloomberg)
Din Cronica diminetii: Pentru prima oară în ultimii doi ani, averea gospodăriilor americane a scăzut, relevă un raport al Rezervei Federale. Deși valoarea caselor a crescut cu $1700 miliarde, scăderea bursei a fost mai mare, minus $3000 de miliarde. (Reuters)
5. Toți cei trei indici ai bursei americane au închis sesiunea pe minus. S&P 500 a pierdut 2,4%, Dow Jones Industrial a scăzut cu 1,9%, în timp ce Nasdaq a închis mai jos cu 2,7%. (WSJ)
6. Prețurile cerute de producătorii japonezi au crescut cu 9,1%, luna trecută, în ritm anual, o primă scădere înregistrată după vârful din aprilie, când inflația a fost de 9,8%. (Bloomberg)
7. Chiria medie pentru locuințele din Manhattan, cel mai scump cartier din New York City, a ajuns la $4000 luna trecută, cel mai ridicat preț înregistrat vreodată. (Bloomberg)
8. Prețul pentru un galon de benzină normală în SUA a ajuns la $4,97, joi, fiind cu 26 de cenți mai mult decât în urmă cu o săptămână. Comparativ cu anul trecut, prețul a crescut cu aproape $2. (WSJ)
9. Departamentul de Comerț al SUA a suspendat licențele de export pentru trei firme din SUA, timp de 180 de zile. Firmele sunt acuzate de export ilegal de tehnologie militară către China. (Reuters)
10. Disney l-a concediat miercuri pe Peter Rice, un manager senior în industria tv, la doar câteva luni după ce i-a reînnoit contractul. Compania a anunțat Rice va fi înlocuit, în rolul său de președinte al diviziei de conținut de divertisment, de Dana Walden, adjunctul său. (WSJ)