Uber s-ar putea retrage din California – Cronica de Business

1. Uber s-ar putea retrage din California, în cazul în care statul american respectă o legislație recent introdusă conform căreia șoferii companiei sunt angajați, nu colaboratori. (Independent)

2. Airbnb a înregistrat o scădere de 67% a cifrei de afaceri în trimestrul încheiat la finele lui iunie, până la valoarea de $335 milioane. Compania, însă, plănuiește o listare pe bursă până la finele anului. (Bloomberg)

3. Bucur Obor, societatea care deține celebrul magazin din capitală cu același nume, a raportat pentru primele 6 luni ale acestui an venituri din cifra de afaceri de 14,17 milioane lei, cu 12,37% mai mici decât cele de 16,17 milioane lei din perioada similară din 2019. (Profit.ro)

4. Liberty Global a făcut o ofertă de preluare a companiei de telefonie mobilă Sunrise pentru $7,4 miliarde, la mai puțin de un an după ce o fuziune între cele două a eșuat. (Financial Times)

5. Profitul Grupului Alro a crescut de peste trei ori în primul semestru, la 253,66 milioane lei, în timp ce vânzările au scăzut cu 10%, la 1,36 miliarde lei. Producţia de aluminiu primar a scăzut cu 4% în primele şase luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, la 137.163 tone. (News.ro)

6. Numărul de utilizatori ai fintech-ului britanic Revolut s-a triplat anul trecut și a atins pragul de 10 milioane, evoluție care s-a reflectat într-o creștere de 180% a veniturilor companiei. Pe de altă parte, compania a raportat o pierdere de £106,5 milioane, de peste trei ori mai mare decât cea din 2018, însă pune rezultatul pe seama investițiilor în expansiunea globală și noi produse. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Box office-ul american va scădea cu 40% în acest an – Cronica de Business
Companiile listate pe bursele din întreaga lume au pierdut, săptămâna trecută, $4200 de miliarde – Cronica de Business