Turismul internațional va ajunge în acest an până la 95% din numărul de turiști din 2019 – Cronica de Turism

1. Compania low-cost Ryanair a anunțat lansarea a două noi rute din Cluj și Iași spre Milano (aeroportul din Bergamo). Ruta Cluj-Napoca – Milano va avea un zbor pe zi începând din aprilie, în timp ce pe ruta Iași – Milano vor exista zboruri în zilele de marți, miercuri, joi, sâmbătă și duminică începând din 26 martie. (Airlines Travel)

2. Agenţia online de turism Vola a anunțat că este aproape să finalizeze procesul de rambursare a tuturor clienţilor care au avut zboruri anulate cu compania aeriană Blue Air începând cu data de 6 septembrie 2022. În total, peste 10.000 de clienţi Vola au fost afectaţi de anulările Blue Air, iar prejudiciul adus se ridică la peste 1.000.000 de euro. (News.ro)

3. Agenția de turism Paralela 45 a anunțat că va opera zboruri charter de la noul aeroport din Brașov spre Antalya imediat după deschiderea acestuia, programată la jumătatea lunii iunie. Un pachet de vacanță începe de la aproape 400 de euro de persoană cu toate taxele inclusiv, la hoteluri de 5 stele all-inclusive. (News.ro)

4. Travelator propune zboruri ieftine către Islanda cu prețuri de la numai 139 de euro de persoană valabile în lunile februarie și martie. Zborurile au loc cu companiile aeriene Ryanair și FlyPlay (companie islandeză) cu escală pe aeroportul din Londra (Stansted). (Travelator)

5. Ryanair are prețuri foarte scăzute pentru zborurile operate pe ruta Sibiu – Viena. Pentru o călătorie în perioada 27 ianuarie – 3 februarie, prețul minim pentru un bilet dus-întors este de numai 16 euro, în timp ce în perioada 16-23 martie costa doar 26 de euro. (TripTrip)

6. Portalul SchengenVisaInfo oferă un ghid cu 10 destinații populare din Italia pentru turiștii pasionați de zăpadă care doresc doar să admire peisajele, fără să meargă la schi. Pe lista publicației se află Roccaraso, Madonna di Campiglio sau Ovindoli. (Schengen Visa Info)

7. Wizz Air va suspendă patru rute internaționale cu plecare de pe aeroporturi romanești. Pe lista zborurilor suspendate se află București – Cardiff (începând din 25 ianuarie), Sibiu – Frankfurt (începând din 30 ianuarie), Cluj-Napoca – Koln (începând din 18 februarie) și Cluj-Napoca – Billund (începând din 19 februarie). (Boarding Pass)

8. Compania aeriană AeroItalia a renunțat la planurile de a opera zboruri de la București spre Milano și Florența. Ambele rute ar fi trebuit operate cu regularitate începând de la sfârșitul lunii martie, însă au fost eliminate din sistemele de rezervări ale companiei. În schimb, AeroItalia ar urma să opereze zboruri pe ruta Oradea – Forli începând din sezonul de vară. (Boarding Pass)

9. Organizația Mondială a Turismului estimează că numărul total de turiști la nivel global din acest an va fi cuprins între 80% și 95% din nivelurile înregistrate în 2019, ultimul an pre-pandemic. Estimările au la bază și creșterea turismului pe parcursul anului trecut, când numărul total de turiști care au călătorit în afara țării de origine a depășit pragul de 900 de milioane, la 63% din nivelul înregistrat în 2019. În Europa au fost înregistrați 585 de milioane de turiști internaționali, adică 80% din numărul de turiști ai anului 2019. (Schengen Visa Info)

10. Noul Guvern din Suedia a abandonat planurile fostei administrații pentru dezvoltarea unei rețele rapide trenuri în favoarea unor lucrări de mentenanță și de dezvoltarea unei rețele pentru navetiști. Precedentul Guvern intenționa să dezvolte o rețea feroviară în formă de Y care să conecteze orașele Stockholm, Goteborg și Malmo cu trenuri capabile să atingă 320 km/h. Costurile erau estimată la circa 28 de miliarde de euro. (International Railway Journal)

Ți-ar mai putea plăcea
Călătorii fără certificat verde în Estonia și Letonia, restricții noi în Cipru și Austria – Cronica de Turism
Companiile aeriene anunță noi zboruri din București spre Florența și Oslo – Cronica de Turism