Trump despre războiul pe prețul petrolului dintre Rusia și Arabia Saudită: “Cele două state și-au pierdut mințile” – Cronica Externă
Europa
1. Negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru Brexit au fost oprite, din cauza impactului pandemiei virusului COVID-19, căruia i-a căzut victimă și premierul britanic Boris Johnson. Calendarul privind negocierile trebuie regândit. (Link)
SUA
2. Opțiunea administrației americane de a proteja capitalul și companiile, lăsând piața muncii să se auto-ajusteze în fața șomajului crescut din cauza pandemiei COVID-19, este un dezastru pentru modelul de creștere economică al SUA, arată Foreign Affairs. (ForeignAffairs)
Rusia
3. Donald Trump și Vladimir Putin au discutat astăzi despre scăderea prețurilor globale la petrol și despre pandemia COVID-19. Cei doi lideri doresc o cooperare mai apropiată pe cele două teme de interes. Donald Trump a declarat într-un interviu pentru Fox News că își va exprima obiecțiile cu privire la actualul război al prețurilor la petrol dintre Rusia și Arabia Saudită, care au un impact foarte serios asupra industriei americane de energie. El a adăugat că cele două state ”și-au pierdut mințile”. (AFP)
Orientul Mijlociu
4. Două rachete balistice au fost lansate de către rebelii Huti din Yemen către două orașe saudite Riad și Jizan sâmbătă seara. Doi civili au fost răniți și au avut loc mai multe explozii. Atacul este considerat cel mai serios după septembrie 2019, când Huti au atacat instalațiile petroliere ale Arabiei Saudite. (Telegraph)
5. Prizonieri ai Statului Islamic au preluat închisoarea centrală din nordul Siriei Hasaka, condusă de forțele democratice siriene. Unii dintre militanți au reușit să scape. Un purtător de cuvânt al coaliției conduse de SUA a confirmat că o revoltă a avut loc în interiorul închisorii unde sunt deținuți doar membri din eșaloanele inferioare ale Statului Islamic. (Reuters)
6. O comisie a parlamentului israelian a aprobat divizarea coaliției Albastru și Alb, ceea ce permite facțiunilor Telem și Yesh Atid să iasă din partid, în urma alianței cu premierul Benjamin Netanyahu pentru a forma un guvern de uniune națională. Scopul inițial al coaliției Albastru și Alb era înlăturarea de la putere a lui Benjamin Netanyahu, ca urmare a acuzațiilor de corpuție de care este acuzat. (TimesofIsrael)
Asia
7. Guvernul afgan acuză liderii talibani de sabotarea premeditată a negocierilor intra-afgane pentru pace, după ce talibanii au respins echipa de negociere a guvernului, din care fac parte și cinci femei. Discuțiile privind un acord intra-afgan pe termen lung trebuiau să înceapă pe 10 martie, dar au fost constant amânate din cauza tensiunilor dintre părți și haosului intern privind noul președinte al țării. (Link)
8. China a redeschis piața Wuhan, km 0 al pandemiei COVID-19 și a ridicat o serie de restricții impuse anterior pentru a preveni extinderea contaminării cu noul coronavirus. Circulația cu metroul și autobuzele s-a reluat în provincia Hubei. (Euronews)
Global
9. Piețele financiare rămân volatile, după decizia administrației Trump de a extinde măsurile de distanțare socială până pe data de 30 aprilie, după discuții cu experții în sănătate care au arătat că este imposibilă redeschiderea economiei și suspendarea carantinei până la Paște, astfel cum anunțase inițial Donald Trump. (TheHill)
10. Pandemia globală cauzată de noul coronavirus a afectat puternic încrederea în capacitatea guvernelor de a răspunde la amenințări despre care comunitatea științifică și medicală au avertizată cu mult timp în urmă. Atât Asia, cât și Europa și America de Nord se zbat să facă față virusului COVID-19. Incapacitatea de a răspunde rapid și eficient acestui tip de amenințări cu agenți biologici nu a rămas neobservată de state cum este Coreea de Nord și alte organizații non-statale care urmăresc distrugerea ordinii liberale. Experții în securitate avertizează că statele europene și democratice au obligația să fie mult mai bine pregătite pentru următoarea pandemie, care în mod cert va apărea, dar și pentru agenți biologici construiți în laborator cu scopul de a cauza distrugeri pe scară largă. (Euractiv)