“Tom & Jerry” și “Cruella”, printre premierele săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment

1. Șase filme vor avea premiera în cinematografele din România în acest weekend. Unul dintre cele mai așteptate, în special de copii și nostalgici, este “Tom and Jerry”, care îmbină filmul clasic cu animația. Jerry se mută într-un hotel de lux din New York în ajunul unei nunți importante, motiv pentru care organizatorul apelează la ajutorul lui Tom pentru ca nunta să aibă loc fără incidente. Lupta care urmează amenință însă să distrugă întregul hotel.

2. Emma Stone interpretează rolul principal în “Cruella”, un film bazat pe personajul Cruella de Vil din romanul “101 Dalmațieni” scris de Dodie Smith. Acțiunea se petrece în Londra anilor 1970, când o tânără creatoare de modă devine obsedată de pielea dalmațienilor și se transformă treptat într-o legendă nemiloasă și terifiantă cunoscută drept Cruella de Vil.

3. Pasionații de filme de acțiune pot urmări “Boss Level” (“Boss Level: Capcana Timpului”), care se bucură de o distribuție bună, cu Mel Gibson, Annabelle Wallis, Naomi Watts și Michelle Yeoh. Roy este un ofițer din forțele speciale care se trezește captiv într-un soft care îl transportă într-o buclă temporală unde este ucis la finalul aceleiași zi. Prin urmare, încearcă să scape viu din acea zi și are parte de urmăriri, explozii și lupte cu inamici neașteptați.

https://www.youtube.com/watch?v=9mkiY-37OG4

4. Pe lista premierelor figurează și comedia romantică “Love, Weddings & Other Disasters” (“Iubire, nunți & alte dezastre”) din 2020, filmul horror “The Conjuring: The Devil Made Me Do It” (“Trăind printre demoni: E mâna diavolului”) și coproducția europeană “Madre” (“Mama”) din 2019.

5. Filmul istoric “Dunkirk” din 2017 în regia lui Christopher Nolan poate fi urmărit pe HBO Go de sâmbătă, 5 iunie. Producția prezintă bătălia de la Dunkirk din al doilea Război Mondial, când trupele aliate au fost înconjurate pe plaja Dunkirk din Franța de armată germană și au fost nevoite să se retragă în Marea Britanie cu mari pierderi.

Promo: Vineri, 4 iunie, apare noul număr al revistei pop culture Zile și Nopți, ediția de iunie. Este cea mai consistentă revistă, în istoria de peste 20 de ani Zile și Nopți. O revistă specială, tipărită în 220 de pagini, cu interviuri și subiecte exclusive din muzică, film, artă, food & drink, lifestyle, design și arhitectură. Revista conține și 4 suplimente: Bere Craft, Grătare, Înghețată, ialocFEST.ro Revista se distribuie gratuit în locații atent selecționate din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

6. Filmul SF “Ready Player One” (“Ready Player One: Să înceapă jocul”) din 2018 regizat de Steven Spielberg va fi disponibil pe HBO Go de duminică, 6 iunie. Acțiunea se petrece în 2045, când lumea este în prag de colaps, însă oamenii și-au găsit refugiul în universul online bazat pe realitatea virtuală Oasis. Fondatorul proiectului lasă întreaga avere primei persoane care va fi așa-numitul “Easter Egg” ascuns în Oasis, ceea ce declanșează o competiție acerbă.

7. Serialul-documentar “Human: The World Within” are astăzi premiera pe Netflix. Documentarul explică modul în care funcționează organismul uman prin intermediul științei, dar și al unor povești personale din întreaga lume. Producția este narată de Jad Abumrad.

8. Filmul-documentar “Breaking Boundaries: The Science of Our Planet” poate fi urmărit de astăzi pe Netflix. Prezentatorul Davia Attenborough și omul de știință Johan Rockstom examinează colapsul biodiversității Pământului și modul în care această criză poate fi evitată.

9. Filmul horror “Doctor Sleep” din 2019, bazat pe romanul cu același nume scris de celebrul autor Stephan King, va fi disponibil pe Netflix începând de joi, 10 iunie. Filmul este o continuare a producției “The Shining” în care, traumatizat de experiența din copilărie, Dan Torrance o întâlnește pe adolescenta Abra, care încearcă să se apere de organizația Rose The Hat. Adepții acestei organizații se hrănesc cu “strălucirea” inocenților pentru a obține nemurirea.

10. Celebrul serial Doctor Quinn cu Jane Seymour în rolul principal, care a rulat în Statele Unite între 1993-1998, va fi transmis de postul de televiziune TVR 2 în fiecare zi de luni la orele 16:00 și 22:00. Acțiunea se petrece în 1867, când o tânără doctoriță se mută în Vestul Sălbatic și este primită cu suspiciune de localnici. Treptat, doctorița își face doi prieteni buni și reușește să schimbe în bine viețile celor din jur.

11. HBO Max a publicat un teaser video pentru serialul “Gossip Girl”, un reboot al serialului omonim care a fost difuzat între 2007-2012. Serialul urmărește o generație de adolescenți din New York și surprinde modul în care rețelele de socializare și peisajul orașului s-au schimbat în cei peste 10 ani care au trecut de la lansarea producției inițiale. Noul “Gossip Girl” va avea premiera pe platformă în 8 iulie.

https://www.youtube.com/watch?v=AwHGSIDfrk4

12. Expoziția temporară Radar 2021 va avea loc în perioada 10-13 iunie la Romaero (București) și prezintă un avion Boeing 737 transformat într-o instalație imersivă de artă. În cadrul acestei instalații de artă, studiourile creative și artiști independenți din România prezintă proiecte din domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligenta artificială sound design sau instalații interactive. Prețul unui bilet este de 50 lei pentru adulți și 25 lei pentru copii.

13. Cântăreața americană Beth Hart va susține în luna august în România seria de cinci concerte High Five România în cadrul evenimentului Summer Camp Brezoi din județul Vâlcea. Concertele sunt programate în 12, 14, 18, 20 și 22 august, iar la fiecare dintre ele pot participa câte 2000 de participanți vaccinați, care prezintă un test negativ PCR sau un test rapid negativ. Prețul unui bilet standard este de 260 lei. (Beth Hart)

14. Muzeul Național al Țăranului Român din București găzduiește până duminică, 6 iunie, primul târg de vinuri organizat în acest an. Biletul de acces pentru o zi costă 65 lei, în timp ce un abonament pentru toate zilele este 120 lei. Participanții trebuie să fie vaccinați sau să plătească suplimentar la intrare pentru efectuarea unui test rapid. (IaBilet)

Foto – Coperta revistei Zile și Nopți:

Ți-ar mai putea plăcea
Cinematografele, teatrele și sălile de spectacole se vor putea redeschide de la 1 septembrie – Cronica de Divertisment
Noul serial Ahsoka din universul Star Wars are premiera pe Disney+ în 23 august – Cronica de Divertisment