Toate cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au avut în 2021 randamente sub inflaţie – Cronica de Business

1. Microsoft a ajuns la un acord de cumpărare a dezvoltatorului de jocuri Activision Blizzard (Call of Duty, Warcraft, Candy Crush) pentru $68,7 miliarde. Este cea mai mare achiziție din istoria companiei si cea mai mare din pandemie. Microsoft va deveni, din punct de vedere al veniturilor, a treia mare companie din industria jocurilor video, după Tencent și Sony. (WSJ)

2. Toate cele şapte fonduri de pen­sii private Pilon II din Româ­nia, cei mai mari investitori ai Bursei de Valori Bucureşti, care administrează active de circa 87 miliarde de lei, adică economiile pentru pensii a milioane de salariaţi ro­mâni, au avut în 2021 randamente sub rata infla­ţiei de 8,2%. (ZF)

3. Acțiunile Goldman Sachs au scăzut cu 7% după ce bancă a raportat un profit, pe trimestrul patru, mai mic cu 13%, ritm anual. Veniturile au crescut cu 8%, până la $12,64 miliarde, în timp ce profitul a fost de $3,94 miliarde. (WSJ)

4. Goldman Sachs estimează că prețul pentru un baril de petrol Brent va ajunge la $100 în trimestrul trei al acestui an. (Reuters)

5. Indicii bursieri de pe Wall Street au închis marţi în scădere puternică, în urma rezultatelor slabe raportate de banca Goldman Sachs şi a declinului titlurilor companiilor de tehnologie, în timp ce randamentele titlurilor Trezoreriei SUA au crescut. (News.ro)

Bonus: SUA și Uniunea Europeană nu mai iau în considerare opțiunea de a deconecta Rusia de la sistemul internațional de plăți Swift dacă această atacă Ucraina, conform cotidianului germen Handelsblatt. SUA a apelat, în trecut, la această sancțiune împotriva Iranului. (Bloomberg)

6. BlackRock Inc. a devenit primul administrator de active publice care a atins active de $10.000 de miliarde. (Bloomberg)

7. BP a anunțat că rețeaua de stații rapide pentru reîncărcarea bateriilor de la vehiculele electrice e pe punctul de a deveni mai profitabilă decât stațiile pe combustibil. (Reuters)

8. Acțiunile Sony Group Corp. au scăzut cu până la 9,8% la bursa din Tokyo, cea mai mare scădere din martie 2020, după ce Microsoft a anunțat un acord pentru achiziționarea Activision Blizzard. Microsoft este principalul concurent Sony pe piața de console video. (Bloomberg)

9. Amazon MSL România, cu sediul în București, una din cele patru firme locale ale gigantului american Amazon, cu activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), și-a majorat capitalul social cu 18,99 milioane de lei, la 20,46 milioane de lei, prin aport în numerar al asociaților. (Profit.ro)

10. Profitul companiilor de transport maritim a crescut anul trecut cu 900%, comparativ cu 2020, ajungând la $150 miliarde. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
China se confruntă cu cea mai mare scădere anuală a cererii de petrol din ultimii 30+ ani – Cronica de Business
Turismul de tip business, pierderi de $820 miliarde – Cronica de Business