The Incredibles (2004) și Incredibles 2 (2018) vor fi disponibile pe HBO Go începând de luni, 5 octombrie – Cronica de Divertisment

1. Principala premieră în cinematografele din România este comedia “Made în Italy”, care îl are în rolul principal pe Liam Neeson, un obișnuit al filmelor de acțiune. Acesta îl interpretează pe un artist londonez care se întoarce în Toscana cu fiul său înstrăinat pentru a vinde casa moștenită de la soția lui. Vila este însă în stare de degradare, iar operațiunile de renovare vor genera numeroase momente amuzante, mai ales după apariția unei femei în peisaj. (Trailer)

2. Cei mici pot vedea la cinema animația “Animal Crackers” (“Salvați de Crănțănei”), în care Owen testează mâncare pentru animale de companie și primește drept moștenire un circ ambulant. Pentru a revitaliza circul, Owen trebuie să lupte însă cu un unchi malefic care cunoaște secretul unor “crănțănei magici” care pot transforma pe oricine în animalul pe care îl doresc pe scenă. Printre cei care dau voce personajelor se numără Danny de Vito și Emily Blunt. (Trailer)

Promo: O noua serie de podcasturi cu Daniel Craig, Rami Malek, Léa Seydoux, Lashana Lynch, Jeffrey Wright, Naomie Harris s-a lansat pe toate platformele de podcast din lume. “No Time To Die: Podcastul oficial James Bond” prezinta interviuri in exclusivitate si ofera acces de neegalat la secvente din culisele uneia dintre cele mai indragite francize din intreaga lume. Cel mai recent film cu James Bond este “No Time To Die” urmeaza sa fie lansat in cinematografele din intreaga lume pe 20 noiembrie. (Urban)

3. Din oferta nu lipsește nici documentarul românesc “Profu’”. Un profesor de matematică din Bistrița iese din sistem și deschide o clasă de meditații în propriul apartament pentru a reaprinde pofta de învățătură pentru elevi. Producția a fost votată cel mai bun documentar românesc la Astra Film Festival din Sibiu din 2019. (Trailer)

4. Documentarul “Agents of Chaos” (“Agenții Haosului”) este disponibil pe HBO Go. Realizat în două părți, documentarul examinează interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016 și dezvăluie planurile sofisticate pentru a submina democrația. (Trailer)

5. Serialul “Alex Rider” va putea fi urmărit de marți, 6 septembrie, și pe postul de televiziune AXN. Bazat pe seria de romane cu același nume scrisă de Anthony Horowitz, serialul a fost filmat inclusiv în Sinaia și Bușteni, iar printre protagoniști se numără și actrița româncă Ana Ularu. În prezent, serialul este disponibil și pe Amazon Prime Video. (Trailer)

Bonus: Serialul documentar „Megastadion: Turul Europei” va avea premiera pe postul de televiziune Național Geographic marți, 6 octombrie, la ora 22:00. Pe parcursul celor 6 episoade, serialul intră în culisele reconstrucției celor mai spectaculoase stadioane care vor găzdui meciuri de fotbal la Euro 2020. Primul episod prezintă stadioanele Arena Națională din București și Ferenc Puskas din Budapesta. (Trailer)

6. Noul serial “Trigonometry” are premiera pe HBO Go sâmbătă, 3 octombrie. Cuplul format din Gemma și Kieran se confruntă cu numeroase probleme financiare și acceptă să îl primească în casă pe Ray sub formă de chiriaș, pentru a obține venituri suplimentare. Curând, Ray se implică însă în viața amoroasă a cuplului și le da acestora întreaga viață peste cap. (Trailer)

7. Celebrele animații The Incredibles (2004) și Incredibles 2 (2018) vor fi disponibile pe HBO Go începând de luni, 5 octombrie. Seria de animații îi are în rolurile principale pe mai mulți supereroi care se văd nevoiți să renunțe la viața liniștită pentru a salva lumea. (Trailer 1, trailer 2)

8. Filmul “Glory” (1989) bazat pe fapte reale este disponibil pe Netflix. Acțiunea se petrece în timpul Războiului Civil din America (1861-1865) și are în centrul atenției prima trupă de voluntari formată exclusiv din persoane de culoare. Printre actorii principali ai filmului se numără și Denzel Washington, care la vremea respectivă avea 35 de ani. (Trailer)

9. Noul serial de comedie “Emily in Paris” are premiera astăzi pe Netflix. Emily lucrează în Chicago în marketing, dar primește o ofertă de vis la Paris. În scurt timp, ea pătrunde într-o viață plină de aventuri în capitala Franței și trebuie să jongleze printre prieteni, iubiți și muncă. (Trailer)

10. Serialul documentar “Journey of an African Colony” este disponibil pe Netflix. Producția oferă o perspectivă inedită asupra modului în care Nigeria și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1960, la trei ani după ce obținuse dreptul să se autoguverneze. Documentarul este bazat pe cărțile scrise de Olasupo Shasore. (Trailer)

 

Ți-ar mai putea plăcea
“Mulan” are astăzi premiera în România – Cronica de Divertisment
Godzilla x Kong: The New Empire, premiera săptămânii în cinematografe – Cronica de Divertisment