Testele clinice au arătat că vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford împotriva malariei are o eficiență de 77% și este sigur – Cronica Știrilor Pozitive

1. Testele clinice au arătat că vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford împotriva malariei are o eficiență de 77% și este sigur. Malaria ucide aproape 300.000 de copii, în special din Africa, anual. (Link)

2. 58% dintre respondenții români la studiul eurobarometru al Comisiei Europene au declarat ca au încredere în UE, în creștere cu 4 puncte procentuale față de sondajul din vara anului trecut. În ceea ce privește moneda Euro, 55% dintre români sunt în favoarea adoptării acesteia. Imaginea UE și încrederea în UE s-au ameliorat în aproape toate statele membre, atingând nivelul lor cel mai înalt de mai bine de zece ani. (G4Media)

3. Cea mai mare tranşă de vaccin produs de Pfizer BioNTech, care constă în 725.400 doze, soseşte azi în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Tot luni, ajung la Bucureşti 40.800 doze de vaccin AstraZeneca, transportul acestora fiind asigurat de firma producătoare, pe cale terestră. (News.ro)

4. Peste un miliard de doze de vaccinuri anti-Covid au fost administrate în întreaga lume, la mai puțin de cinci luni de la începerea primelor campanii de vaccinare în masă în decembrie. Cel puțin 1.002.938.540 de doze au fost injectate în 207 de țări sau teritorii, conform acestei evaluări făcute din surse oficiale. Mai mult de jumătate din total (58%) a fost administrate în trei țări: Statele Unite (225,6 milioane), China (216,1 milioane) și India (138,4 milioane). (Hotnews)

5. Agenția de rating Fitch a menținut ratingul de țară al României pe ultima treaptă recomandată investițiilor, BBB- cu perspectivă negativă. Fitch anticipează o reducere lentă a deficitului bugetar, la 8,2% (metodologie ESA) în 2021, de la 9,2% în 2020 (cel mai mare deficit din Europa Centrală și de Est). Creșterea venturilor, susținută de revenire economică solidă, vor fi contrabalansate, în mare parte, de cheltuielile legate de pandemie și investiții. (Profit.ro)

6. În Israel au fost confirmate doar 38 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai mic număr din ultimul an. Pentru a doya zi consecutiva nu s-a înregistrat nici un deces dauzat de această boală. Cifrele arată că Israel a lăsat în urmă pandemia, după ce şi-a vaccinat mai mult de jumătate din populaţie. (Digi24)

7. Ministrul Transporturilor a anunţat că tronsonul Bucureşti – Fundulea din autostrada A2 a fost reabilitat şi că ar trebui redeschis complet traficului rutier până miercuri, astfel încât drumul să fie practicabil în week-end-ul de Paşti. În schimb, restricţiile de circulaţie de pe Podul de la Cernavodă rămân în vigoare. (News.ro)

8. Pentru prima oară în ultimii 10+ ani și pentru a doua oară în istoria de 93 de ani a premiilor Oscar, o femeie câștigă titlul de cel mai bun regizor. Chloé Zhao a câștigat acest premiu pentru filmul “Nomadland” Același film a primit și Oscarul pentru cel mai bun film. (Variety)

9. Numele mamei va fi trecut de acum înainte pe certificatele de naștere și pe cărțile de identitate ale copiilor. Președintele afgan a semnat decretul care le conferă femeilor acest drept. (Link)

10. Sorana Cîrstea a câștigat turneul de tenis de la Istanbul, după ce a învins-o în finală pe Elise Mertens, principala favorită, la capătul unui alt meci grozav făcut de româncă: 6-1, 7-6. Este al doilea titlu al carierei pentru Sorana, la 13 ani de la primul câștigat la Tashkent, în 2008. (Treizecizero)

11. Sonda New Horizons a devenit al cincilea dispozitiv construit de oameni care ajunge la o distanță de cel puțin 50 de unități astronomice depărtare de Pământ (o unitate astronomică este echivalentul distanței de 150 de milioane de kilometri dintre Pământ și Soare). Performanța a fost reușită în 17 aprilie 2021, la aproape 6 ani după ce sonda și-a încheiat misiunea principală de a analiza Pluto. Celelalte patru sonde care au depășit acest prag de distanță față de Pământ sunt Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1 și Voyager 2. (EarthSky)

12. Oamenii de știință au descoperit o metodă prin care poate fi restaurat litiul inactiv din anozii bateriilor. Litiul care, în timp, devine inactiv, este una din cauzele care duc la scăderea treptată a capacității bateriilor. Cercetătorii au reușit, folosind noua metodă, să readucă la capacitate maximă o baterie care mai avea foarte puțin litiu activ. (TechXplore)

13. Oamenii de știință au elaborat o metodă prin care deșeurile din plastic, precum pungi și sticle, sunt transformate direct în molecule ce pot fi folosite în combustibili pentru avioane, motorină și lubrifianți. Metoda folosește un catalizator nou și un proces de reciclare original, pentru a descompune rapid aceste tipuri de plastic dificil de reciclat. (Phys)

Fotografia dimineții – 50.000 de persoane au luat parte la un concert desfășurat sâmbătă, pe un stadion din Auckland, Noua Zealandă. David Rowland/Associated Press:

Ți-ar mai putea plăcea
Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost redeschisă după 82 de zile – Cronica Știrilor Pozitive
Aproape 3000 de pacienți au fost declarați ieri vindecați în Italia, numărul total urcând la peste 90.000 – Cronica Știrilor Pozitive