Tesco Bank și-a vândut divizia ipotecară – Cronica de Business

1. Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, este într-un stadiu avansat de analiză în vederea achiziției parcului Equest Logistic Center, amplasat la periferia vestică a Bucureștiului, de la fondul britanic Equest Balkan Properties la un preț de circa €28 milioane. (Profit.ro)

2. Arabia Saudita l-a înlocuit pe președintele gigantului Aramco înainte de mult-așteptatul IPO al companiei. Astfel, funcția deținută până acum de ministrul saudit al energiei, Khalid Al-Falih, va fi preluată de șeful Fondului Public de Investiții saudit, Yasir Al-Rumayyan. (Bloomberg)

3. Tesco Bank, parte a grupului Tesco, care deține lanțul de supermarketuri omonim, și-a vândut divizia ipotecară grupului Lloyds Banking pentru £3,8 miliarde. (City AM)

4. Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a anunțat că intenționează să își răscumpere acțiuni în valoare de $1,53 miliarde. (Reuters)

5. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom Marketing preia stațiile de distribuție carburanți deținute de compania Art Petrol, sub brandul Art. Art Petrol este una dintre companiile controlate de oligarhul rus Rishat Safin, care a deținut, în urmă cu mai mulți ani, funcția de prim vice-preşedinte al Lukoil şi preşedinte al Lukoil Europe Holdings. (Hotnews)

Bonus:

6. Compania aeriană Norwegian a cerut o perioadă de încă doi ani pentru a-și plăti o parte din datorii către cei mai mari creditori, suma fiind de $380 milioane. (CNN)

7. Acționarii Vox Telecom au ajuns la o înțelegere cu Investec pentru achiziția participației acestuia în operatorul de telefonie sud-african pentru $130 milioane. (Bloomberg)

8. Compania de construcţii Sagex Construct, deţinută de Sandu şi George Chiriţă, a realizat în primele şase luni ale anului 2019 o cifră de afaceri dublă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Business-ul a fost de €18 milioane în S1/2019, faţă de €9,5 milioane în S1/2018. (ZF)
Ți-ar mai putea plăcea
Stocul de spaţii industriale şi logistice din România s-a dublat – Cronica de Business
România a avut, în luna iunie, cea mai mare scădere a producției industriale din UE – Cronica de Business