SUA le cere cetățenilor americani aflați în străinătate „să manifeste o prudenţă sporită” – Cronica dimineții
1. Coaliția de guvernare nu ar fi discutat eliminarea taxei de 1% pe cifra de afaceri a companiilor cu afaceri peste 50 de milioane de euro, afirmă surse guvernamentale. (Economedia)
2. Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat că prioritatea majoră a mandatului său este consolidarea clădirilor cu risc seismic, pentru că, în ultimii 30 de ani, s-au consolidat doar 26 de clădiri, 19 fiind în Bucureşti. Ministrul precizează că există bani, există viziune, dar este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale. (Hotnews)
3. Preşedintele Joe Biden a rostit joi seara o alocuţiune din Biroul Oval al Casei Albe în care a vorbit despre războaiele din Ucraina şi Israel. El a anunţat că va cere finanţare suplimentară pentru a ajuta aceste ţări, aceasta fiind doar „o mică investiţie” pentru a asigura pacea a generaţii întregi. (News.ro)
4. Israelul le-a cerut diplomaţilor săi din Turcia să părăsească ţara cât mai curând posibil, pentru propria siguranță, invocând „amenințări teroriste” tot mai ridicate pentru cetățenii săi din străinătate. De la începutul războiului, 5 ambasade israeliene – cele din Egipt, Iordania, Maroc, Bahrain și Turkmenistan – au fost evacuate sau au rămas fără personal. (Digi24)
Știrea Hope.ro: Premieră mondială: Siemens Energy a folosit hidrogen pur într-o turbină cu gaz
5. Departamentul de Stat al SUA a emis o alertă de precauţie la nivel mondial – un demers rar – prin care îi sfătuieşte pe cetăţenii americani aflaţi în străinătate „să manifeste o prudenţă sporită”. (News.ro)
6. Japonia a cerut Arabiei Saudite și celorlalte țări producătoare de petrol să-și crească livrările pentru a stabiliza piața mondială, deoarece creșterea prețurilor la combustibili, pe fondul conflictului Israel-Hamas, amenință să aibă un impact asupra economiei globale. Japonia este al patrulea cel mai mare importator de petrol din lume. (Link)
7. Pierderile înregistrate în acest an de sectorul cerealelor şi oleaginoaselor din Ucraina ar putea trece de $3,2 miliarde, din cauza costurilor ridicate cu logistica şi majorările de preţuri la combustibili şi îngrăşăminte. (Economica)
8. SUA a suspendat pentru 6 luni sancțiunile impuse Venezuelei, permițând companiei de stat PDVSA să-și reia exportul în Statele Unite. (Link)
Din Cronica Sportivă: FC Barcelona va evolua cu logo-ul trupei Rolling Stones la ”El Clasico”, contra celor de la Real Madrid. News.ro
9. Peter Thiel, fondatorul PayPal, unul dintre primii investitori în Facebook și apropiat al fostului președinte SUA, Donald Trump, este acuzat că ar fi fost informatorul FBI și că ar fi furnizat date unui agent din Los Angeles, specializat în investigarea corupției politice și a campaniilor de influență străină. (Profit.ro)
10. Persoanele care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte sunt supuse riscului de a dezvolta simptome de depresie, sugerează un studiu. (TheGuardian)
Fotografia dimineții – O cisternă cu vin franțuzesc este golită pe o autostradă aflată la granița cu Spania, în semn de protest față de importurile de vin spaniol. Lionel Bonaventure/AFP/Getty Images: