Cristiano Ronaldo a avut venituri de 47,8 milioane de dolari pe Instagram in 2019 I Cronica Sportiva
1. Dinamovistul Dan Nistor (31 de ani) a fost transferat la Universitatea. Pentru a-l aduce, Craiova a plătit 260.000 de euro, iar jucatorul a primit 120.000 de euro la semătură, plus 33.000 de euro pe care îi avea de încasat de la Dinamo. Mijlocașul va avea un salariu de 14.000 de euro pe lună in Banie. Nistor a bifat 16 meciuri la Dinamo în Liga 1 în acest sezon, reușind 4 goluri și 10 pase de gol.
2. Dupa demisia lui Victor Piturca si Gica Craioveanu a renuntat la postul de director de imagine. GSP scrie ca cel mai probabil Corneliu Papura va fi din nou principal, desi pe lista ar mai fi Edi Iordanescu si Cristiano Bergodi. Piturca a decis sa paraseasca echipa dupa ce patronul nu ar fi fost de acord cu achizitionarea jucatorilor propusi de acesta, printre care se numarau Montini (Dinamo), Gabi Tamas (Astra), Valerica Gaman si Boubacar (Gaz Metan)
3. Aflata in criza financiara si cu mari sanse sa rateze play-off-ul din nou, Dinamo si-a scos vedetele la vanzare. A obtinut 260.000 euro pe Nistor si cere 400.000 euro pe portarul Ricardo Piscitelli (26 de ani) si 300.000 euro pe atacantul Mattia Montini. Ciobotariu si Neicutescu sunt si ei pe „taraba”, cotati la 100.000 euro fiecare.
4. Dan Petrescu si-a prelungit pana in 2022 contractul cu CFR Cluj, Mircea Rednic l-a inlocuit pe Mihai Teja la Poli Iasi, iar in Liga a 2-a Costel Enache este noul antrenor al Petrolului (locul 8, la 6 puncte de pozitie promovabila) si Erik Lincar a revenit pe banca lui Turris Turnu Magurele.
5. Claudiu Keseru (33 ani) a fost ales aseara cel mai bun jucător străin din 2019 în Bulgaria. Atacantul lui Ludogoreț, care a marcat 13 goluri în 29 de meciuri în campionat anul trecut, a primit 70 de voturi in gala fotbalului bulgaresc.
6. Statuia lui Zlatan Ibrahimovic din Malmo a fost dărâmată de pe soclu după un nou act de vandalism, informează BBC. Acesta este ultimul dintr-un şir de acte de vandalism la care a fost supusă statuia de bronz, înaltă de 3,5 de metri, amplasată lângă stadionul din Malmo. Statuia a fost vopsită şi arsă, un capac de toaletă a fost agăţat de unul dintre braţe, iar nasul a fost tăiat. Fanii echipei Malmo FF, unde şi-a început cariera Zlatan, se consideră trădaţi după ce fostul internaţional suedez a devenit coproprietar al clubului Hammarby, preluând 25 la sută din acţiuni. Zlatan a semnat recent cu AC Milan.
7. Simona Halep s-a alăturat jucătorilor de tenis din întreaga lume care donează bani pentru victimele incendiilor din Australia, însă dacă majoritatea vor contribui în urma aşilor de la meciuri, românca va da bani pentru fiecare moment în care îl enervează pe Darren Cahill. „Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea:de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani”, a scris Halep pe Twitter.
8. Real Madrid îl va transfera pe tânărul jucător brazilian Reinier, în vârstă de 17 ani, de la Flamengo, pentru 30 de milioane de euro. Potrivit cotidianului Marca, oficializarea transferului va avea loc la 19 ianuarie, când jucătorul va împlini 18 ani. În 14 meciuri disputate sezonul trecut, Reinier a marcat şase goluri şi a dat două pase decisive.
9. GSP a facut o analiza a vedetelor cu conturi de Instagram. Cristiano Ronaldo (195,5 milioane de urmaritori) este lider in clasamentul castigurilor, incasand in 2019 nu mai putin de 47,8 milioane de dolari. Messi este pe 2 cu 23,3 milioane $, iar pe 3 actrita Kendal Jenner cu 15,9 milioane. Jenner castiga 1,26 milioane USD pe mesaj sponsorizat.
10. Trei din handbal:
MKS Lublin – Gloria Bistriţa, scor 22-22, în grupa C a Cupei EHF la handbal feminin
Podravka – Măgura Cisnădie, scor 38-26, în Cupa EHF la handbal feminin
SCM Rm. Vâlcea, campioana României, nu a putut să se impună la Buzău, în meciul cu Gloria (26-26), iar CSM București devine mare favorită la câștigarea titlului, după ce s-a impus, scor 29-27, la Slatina.