Statele UE au achitat 45 miliarde euro din totalul de 63 miliarde euro încasate de Rusia pe energia exportată de la începutul invaziei Ucrainei – Cronica de Business

1. Rusia a exportat, de la începutul invaziei Ucrainei, combustibili fosili în valoare de 63 de miliarde de euro pe cale maritimă sau prin conducte. 71% dintre aceștia au ajuns în Uniunea Europeană, reiese dintr-o analiză a Financial Times, pe baza unor date furnizate de Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat. România nu figurează pe lista FT, valoarea importurilor sale de produse energetice rusești situându-se sub valoarea celor ale ultimului stat care apare listat, India, cu aproximativ 0,5 miliarde euro. Germania este lider, cu peste 9 miliarde de euro plătiți Rusiei pentru produsele energetice importate, urmată de Italia, cu aproape 7 miliarde euro. China se situează pe poziția a treia, cu o valoare a importurilor de produse energetice rusești de 6,5 miliarde euro. (Profit.ro)

2. Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a profitat de explozia prețurilor produselor energetice și a raportat cel mai mare profit net trimestrial din istorie, de 1,75 miliarde lei, cu o pătrime peste precedentul record trimestrial, de 1,41 miliarde lei, înregistrat în ultimul trimestru al anului 2018. (Profit.ro)

3. Bursa americana a crescut puternic joi, susţinută de rezultatele trimestriale bune raportate Meta/Facebook şi alte companii, ignorând declinul înregistrat de economia Statelor Unite în primul trimestru. Indicele Nasdaq Composite, al companiilor din sectorul tehnologiei, a crescut 3,5%. S&P 500 a câştigat 2,9%, iar Dow Jones Industrial Average a avansat cu aproximativ 720 de puncte, sau cu 2,2%. (News.ro)

4. Acțiunile Amazon au scăzut după ce compania a anunțat prima pierdere trimestrială din 2015. Veniturile pe primul trimestru au crescut cu 7%, cel mai scăzut ritm din ultimii aproape 20 de ani, în timp ce pierderea a fost de 3,8 miliarde. În perioada similară a anului trecut, Amazon a raportat un profit de $8,1 miliarde. Rezultatul a fost influențat de o pierdere contabilă de $7,6 miliarde rezultată din scăderea valorii producătorului de autovehicule electrice Rivian Automotive. Acțiunile Rivian au scăzut cu 65% anul acesta. Amazon deține 18% din această companie. (WSJ)

Din Cronica diminetii: România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și cel mai mare deficit de cont curent din regiune, acestea reprezentând mari vulnerabilități macroeconomice, atrage atenția Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din Banca Națională a României. Dacă aceste deficite nu vor fi corectate ordonat, România ar putea ajunge într-o situație mai grea decât cea a Greciei, pentru că creditorii nu-și vor lua niciun haircut. (Profit.ro)

5. Apple a raportat al treilea cel mai bun trimestru din istoria de 46 de ani a companiei, în ceea ce privește vânzările. Veniturile companiei, pentru perioada ianuarie – martie 2022, au crescut cu 9%, la 97,3 miliarde, mult peste așteptările analiștilor care le vedeau la $94 miliarde. Profitul a fost de $25 miliarde, în creștere de la 23,6 miliarde, cât a fost în Q1 2021. Compania a anunțat că lockdown-ul impus din China ar putea reduce veniturile Apple cu până la $8 miliarde în trimestrul 2. (WSJ)

6. Acţiunile Meta, compania-mamă a Facebook, au crescut joi cu 15%, după ce compania a raportat un profit peste aşteptări în primul trimestru. Meta a raportat un profit pe acţiune de $2,72, mai mare decât cei $2,56 aşteptaţi de analişti. Veniturile au fost de $27,91 miliarde, mai mici decât estimările. Acţiunile Meta sunt cu aproximativ 40% sub nivel de la începutul anului 2022. (News.ro)

7. Elon Musk a a vândut acțiuni Tesla în valoarea de aproximativ $4 miliarde, în zilele care au urmat după anunțul acordului de $44 miliarde pentru cumpărarea Twitter. (Bloomberg)

8. Adunările Generale ale Acționarilor de la Banca Transilvania (TLV) au aprobat propunerile Consiliul de Administrație de repartizare a câștigurilor obținute anul trecut. Astfel, emitentul va distribui dividende în sumă de 800 milioane lei. Valoarea dividenului brut, cu dată a plății 16 iunie, este de 0,12657533618 lei/acțiune și raportat la ultimul preț de închidere de la BVB, de 2,4100 lei/acțiune, randamentul net oferit acționarilor este de 5%. (Profit.ro)

Din Cronica diminetii: Economia americană a scăzut în primul trimestru al acestui an, pentru prima dată din 2020. Produsul intern brut al SUA a scăzut cu 1,4%, în ritm anual, după un avans de 6,9% în precedentele trei luni, potrivit cifrelor publicate de Departamentul Comerțului. Economiștii se așteptau la o creștere de 1%. (WSJ)

9. Samsung a raportat un profit, pe trimestrul 1 al acestui an, de $11,1 miliarde, cu 51% mai mare, în ritm anual. Veniturile raportate de companie au fost de $61,4 miliarde, în creștere cu 19%, în ritm anual. Veniturile diviziei de semiconduri au crescut cu 39%, fiind de $21,23 miliarde. (Reuters)

10. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la BRD Groupe Société Générale (BRD) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație de repartizare a profitului net obținut în 2021. 895,52 milioane lei (181,03 milioane euro) vor pleca spre acționari sub formă de dividende, din care 538,82 milioane lei (108,88 milioane euro) îi revin majoritarului din Franța, Groupe Société Générale. Valoarea dividendului brut cu dată a plății 7 iunie și dată amânată a plății 29 noiembrie este de 1,2850 lei/acțiune și raportată la ultimul preț de închidere de 17,10 lei/acțiune confetă acționarilor un randament net de 7,14%. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Internetul a contribuit cu $2,1 trilioane la economia SUA în 2018 – Cronica de Business
ING Bank, profit de 183 milioane lei – Cronica de Business