Spotify lansează podcast-urile video la nivel global – Cronica de Tehnologie
1. Spotify lansează podcast-urile video la nivel global. Noul format va fi disponibil atât conturilor premium, cât și celor gratuite și, la fel ca muzica, va putea fi rulat și în fundal, cu ecranul stins sau în timp ce se folosesc alte aplicații. Orice podcast video va avea și o versiune strict audio, care va putea fi și descărcată pentru ascultare offline. (TechCrunch)
2. Statele Unite au pus sub acuzare doi cetățeni chinezi, care ar fi derulat activități de hacking pe o perioadă de peste 10 ani. Cei doi sunt acuzați că au derulat atacuri în 11 țări, unde au furat proprietate intelectuală în valoare de sute de milioane de dolari și au accesat inclusiv secrete privind dezvoltarea vaccinurilor pentru COVID-19. (TechCrunch)
3. Pierderea netă a Snap a crescut în Q2 de la $255 milioane la $326 milioane, în vreme ce veniturile companiei au crescut cu 17% YoY, la $454 milioane. Tot cu 17% a crescut și numărul de utilizatori activi zilnic, care a ajuns la 238 milioane. (CNBC)
4. TikTok vrea să angajeze peste 10.000 de oameni în Statele Unite în decursul următorilor 3 ani. Se vor căuta ingineri, vânzători, moderatori de conținut și oameni pentru suport. Angajările se vor concentra în California, New York, Texas, Florida și Tennessee. (Axios)
5. Twitter a eliminat peste 7.000 de conturi care aveau legătură cu QAnon. Reach-ul mesajelor de extremă dreapta ale susținătorilor acestei organizații va fi limitat, iar încălcarea regulilor rețelei sociale va atrage suspendări ale conturilor. (TechCrunch)
6. eBay și-a vândut divizia de anunțuri norvegienilor de la Adevinta. Tranzacția în valoare de $9.2 miliarde include $2,5 miliarde cash și acțiuni în valoare de 540 milioane, care conferă eBay o cotă de 44% în Adevinta. (TechCrunch)
7. Aplicația folosită de Coreea de Sud pentru verificarea respectării carantinei a suferit de o vulnerabilitate, reparată între timp, care permitea hackerilor să acceseze și chiar să modifice datele personale ale celor aflați în carantină, inclusiv informațiile de localizare. Oficialitățile spun că nu există dovezi care să arate că hackerii ar fi folosit această vulnerabilitate. (NYTimes)
8. AMD a prezentat Ryzen 4000, o nouă serie de procesoare pentru desktop pe 7nm. Bazate pe arhitectura Zen 2 (nu Zen 3, care va fi lansată spre finalul anului), aceste procesoare includ cipuri grafice Radeon și au frecvențe cuprinse între 1700MHz și 2100MHz, cu 6, 7 și 8 nuclee. Aceste procesoare vor fi oferite OEM-urilor înainte să poată fi cumpărate de utilizatorii finali. (The Verge)
9. Instagram începe să testeze Personal Fundraiser, o funcție prin care utilizatorii individuali pot face trimitere din profilul personal către o campanie de colectare de fonduri. Deocamdată, doar un număr mic de utilizatori ai smartphone-urilor cu Android din Statele Unite, Marea Britanie și Irlanda au acces la această facilitate. (TechCrunch)
10. Fondatorii SoundCloud lansează un serviciu de biciclete electrice pe bază de abonament lunar, numit Dance. Disponibil doar în Berlin la început, noul serviciu va costa €59 pe lună. Spre deosebire de serviciile de trotinete electrice, lăsate oriunde prin orașe, bicicleta Dance va fi livrată la adresa utilizatorului în cel mult 24 de ore. (TechCrunch)