Speranța medie de viață sănătoasă la 65 de ani s-a redus în România, de la recordul de 6,6 ani atins în anul prepandemic 2019, la 3,9 ani în 2022 – Cronica dimineții

1. Speranța medie de viață sănătoasă la 65 de ani s-a redus în România, de la recordul de 6,6 ani atins în anul prepandemic 2019, la 3,9 ani în 2022, conform datelor Eurostat. Cea mai mare scădere din UE s-a înregistrat însă în Germania, unde anii pe care o persoană de 65 de ani îi poate aștepta să-i mai trăiască fără probleme de sănătate grave sau moderate, ca medie pentru ambele sexe, a coborât de la 12,2 ani, la 8,4 ani, în același interval. (Cursdeguvernare)

2. Vremea friguroasă, cel puțin pe timpul nopții, când temperaturile au coborât și sub zero grade, au făcut ca, începând din acest weekend, pentru prima dată în această toamnă, consumul de gaze să depășească producția internă, furnizorii apelând la gaze din import, pe lângă cele extrase din depozite, pentru a acoperi cererea în creștere. Vineri, 18 octombrie, a fost prima zi în care consumul intern, de 261,5 GWh, a depășit cu aproximativ 10 GWh producția internă, de 251.8 GWh. (Profit.ro)

3. Opt din zece ambalaje cu garanție cumpărate au fost returnate în magazine în septembrie, ceea ce înseamnă peste 450 de milioane de recipiente. Cantitatea este mai mare cu 3 procente față de august. (Digi24)

4. Garda Naţională de Mediu a anunțat că a înaintat o sesizare penală la adresa întregii comunităţi din Sinteşti, judeţul Ilfov, pentru arderile ilegale de deşeuri. Începând din 2022, în localitate s-au făcut peste 40 de controale, soldate cu amenzi de circa 4 milioane de lei, dosare penale şi confiscarea a 51 de tone de deşeuri. (News.ro)

5. Unul dintre cele mai importante ziare din Italia, Corriere della Sera, descrie în termeni amari rezultatele referendumului pro-aderare la UE din Republica Moldova. Italienii au scris că „rezultatul votului referendumului sugerează ideea unei ţări împărţite în două. Nostalgic sau frică de Rusia împotriva europenilor. Bătrâni împotriva celor tineri. Rural vs oraș. Datele provenite din zonele rurale sunt dezastruoase pentru frontul pro-Bruxelles”. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Toate biletele pentru meciul România – Kosovo, programat pe 15 noiembrie, în Liga Naţiunilor, pe Arena Naţională, au fost vândute în 72 de ore. News.ro

6. China va depăși, cel mai probabil, Europa și va deveni cea mai mare piață pentru gazele rusești. În primele nouă luni din acest an, Gazprom a exportat 23,7 miliarde metri cubi de gaze în China, cu aproape 40% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. (Bloomberg)

7. Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, care a fost primit de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său Rustem Umerov, a anunţat un nou ajutor militar în valoare de $400 de milioane pentru Ucraina. (News.ro)

8. Campania Kamalei Harris a strans aproape un miliard de dolari – $971 milioane – din iulie până la finalul lunii trecute, peste cei $894 milioane strânși de campania lui Donald Trump din ianuarie 2023. (FT)

9. Meta, compania care deține Facebook, va începe să folosească tehnologia de recunoaștere facială pentru a combate înșelătoriile care folosesc imagini cu celebrități. (Bloomberg)

10. Un șofer a acuzat polițiștii din Sibiu că l-ar fi folosit pe el și pe alți șoferi pe post de ”scuturi umane” pentru a prinde un hoț de mașini. Într-o postare pe Facebook, Andrei Ghica a susținut că duminică a fost oprit în trafic în Șelimbăr (Sibiu) de un echipaj de poliție, alături de alți șoferi, fără explicații, iar după câteva secunde mașina sa și alte autoturisme au fost lovite în plin de o mașină furată și condusă de o persoană urmărită de o altă mașină de poliție. (G4Media)

Fotografia dimineții – Pădurea Colorată de la Poienari, România, un proiect creat de artiștii locali pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la defrișările pe scară largă din cauza tăierilor excesive. Vadim Ghirdă/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Românii în top 5 europeni care cred că au o cultură superioară altora
Sondaj: 63% dintre români nu sunt de acord cu trimiterea de ajutoare militare Ucrainei – Cronica dimineții