Spaniolul de 19 ani Carlos Alcaraz a câștigat US Open – Cronica Sportivă

1. CFR Cluj a câştigat cu scorul de 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Ardelenii au deschis scorul prin Muhar, în minutul 17 şi l-au majorat în minutul 27 când Găman l-a prins pe picior greşit pe propriul portar Lazar şi a înscris un autogol. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Farul Constanţa a întrecut pe teren propriu, formaţia FC Argeş, scor 3-0 şi a trecut pe primul loc în clasamentul Superligii. Meciul, care a contat pentru etapa a zecea a fost întrerupt timp de opt minute, pentru a i se acorda îngijiri medicale unui spectator. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Spaniolul de 19 ani Carlos Alcaraz a câștigat US Open. Este prima sa reușită într-un turneu de Grand Slam. El l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud în patru seturi: 6-4, 2-6, 7-6(1), 6-3. Alcaraz devine, începând de azi, noul lider mondial ATP și cel mai tânăr jucător care ocupă prima poziție din istoria acestui clasament.

4. Naţionala de volei feminin a României a învins în deplasare, reprezentativa din Israel, scor 3-2 şi încheie pe primul loc grupa A preliminară a Campionatului European din 2023. ”Tricolorele” erau calificate la turneul final încă din etapa trecută.

5. Real Madrid a câştigat duminică meciul de acasă, cu formaţia Mallorca, scor 4-1 şi este lider neînvins în Spania. Într-un alt meci din etapa a cincea, Atheltic Bilbao a bătut la Elche, scor 4-1. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia slovenă Krim Ljubljana, scor 30-28 (17-19), în primul meci din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

7. Antrenorul român Giani Creţu a condus naţionala masculină de volei a Sloveniei până în finala mică a Campionatului Mondial, câştigată de reprezentativa Braziliei, la Katowice. News.ro

8. Ionuț Radu și Vlad Chiricheș au fost integraliști pentru Cremonese, în remiza cu Atalanta, scor 1-1, din cadrul etapei a șasea din Serie A. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

9. Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Italiei la Formula 1, care s-a disputat pe ”Templul Vitezei” de la Monza. Este a 31-a victorie din carieră pentru campionul mondial en-titre. Cursa a avut un final neaşteptat, încheindu-se cu Safety Car-ul pe pistă. Podiumul a fost completat de Charles Leclerc (Ferrari) şi George Russell (Mercedes).

10. UEFA a anunţat că meciul Glasgow Rangers – Napoli, care ar fi trebuit să se dispute marţi, 13 septembrie, în grupele Ligii Campionilor, a fost reprogramat pentru miercuri, 14 septembrie. Motivul este legat de decesul reginei Elisabeta a II-a.

11. Eric Bicfalvi a marcat duminică o ”dublă” prin care echipa Ural Ekaterinburg a dispus cu scorul de 2-0 de formaţia Torpedo Moscova, în etapa a noua din prima ligă a Rusiei. News.ro

12. Anderlecht Bruxelles, viitoarea adversară a echipei FCSB în grupele Conference League, a pierdut în deplasare, cel de al patrulea meci din acest sezon, 1-2 cu Westerlo, în etapa a opta din Jupiler Pro League.

13. Florin Hidişan, fost fotbalist la Universitatea Cluj, FC Argeş sau Pandurii Târgu Jiu, a murit, duminică, la doar 40 de ani. El avea cancer la stomac.

14. Pilotul belgian Thierry Neuville (Hyundai) a câştigat Raliul Acropole, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Raluri. El a fost urmat de alţi doi coechipieri: estonul Ott Tanak şi spaniolul Dani Sordo.

15. Meciul Universitatea Craiova – FCSB, programat, duminică, 18 septembrie, în etapa a XI-a din Superligă, se va disputa pe arena Ion Oblemenco. News.ro

16. AFK Csikszereda a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, pe Minaur Baia Mare, în etapa a VI-a din Liga 2 Casa Pariurilor. În clasament, lider este Unirea Slobozia, cu 13 puncte. Toate echipele de pe primele patru poziţii având acelaşi număr de puncte şi fiind în ordine: Poli Iaşi, Unirea Dej şi CSA Steaua.

17. La doar 17 ani, Alexandra Eala a scris istorie la US Open, după ce a câştigat finala junioarelor, impunându-se în faţa sportivei din Cehia, Lucie Havlickova, scor 6-2, 6-4 şi devenind astfel prima jucătoare din Filipine care reuşeşte o astfel de performanţă. News.ro

18. Australianul Will Power a depăşit recordul de pole position în Indy Car, ce era deţinut de legendarul Mario Andretti din 1985.

19. Manu Ginobili, campion olimpic cu Argentina şi de patru ori campion NBA cu San Antonio Spurs, a fost introdus în ”Hall of Fame-ul” baschetului mondial. News.ro

20. Radu Petrescu şi Marcel Bîrsan vor arbitra partidele care vor avea loc, luni, în etapa a X-a din Superliga de fotbal. News.ro

21. Gheorghe Berceanu, fost campion olimpic şi mondial la lupte, care a murit la 30 august, a fost inclus post-mortem în Hall of Fame-ul luptelor mondiale, într-o ceremonie la Belgrad.

22. Dinamo Kiev, formaţie antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, a învins pe teren propriu, scor 1-0, echipa FC Lviv, într-un meci din etapa a patra a campionatului Ucrainei.

23. Programul transmisiunilor zilei de luni:

  • 12:00 – Tenis – WTA București – Digi Sport 2
  • 14:00 – Tenis – WTA Chennai – Digi Sport 4
  • 18:00 – SuperLiga – Mioveni – ”U” Cluj – Prima Sport 2
  • 21:00 – SuperLiga – FCSB – Voluntari – Prima Sport 1
  • 21:45 – Serie A – Empoli – Roma – Prima Sport 2
  • 22:00 – LaLiga 2 – Eibar – Granada – Prima Sport 4
Ți-ar mai putea plăcea
Astăzi se joacă finala Cupei României, între Astra Giurgiu și Univ. Craiova – Cronica sportivă
Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale Kremlin Cup – Cronica Sportivă