Spania a câștigat Euro2024, învingând Anglia în finală – Cronica Sportivă

1. Reprezentativa Spaniei a câştigat pentru a patra oară Campionatul European de fotbal, învingând în finala Euro 2024, la Berlin, cu scorul de 2-1, selecţionata Angliei. Ibericii au mai câştigat trofeul în 1964, 2008 şi 2012.

2. CFR Cluj a câștigat pe teren propriu, 3-2, cu Dinamo, într-un meci din prima etapă a Superligii, în care a revenit de la 0-2. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câştigat pentru al doilea an consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon, învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 ATP, 6-2, 6-2, 7-6 (4).

4. Liderul clasamentului general al Turului Franţei, slovenul Tadej Pogacar şi-a scos în evidenţă calităţile de căţărător în Pirinei, câştigând etapa a 15-a. News.ro

5. Atacantul Joshua Zirkzee (23 de ani) a fost prezentat oficial la Manchester United.

6. Meciul Corvinul Hunedoara – Paksi FC, programat joi, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Slovacia, cu Peter Kralovic la centru. News.ro

7. Forul european de volei (CEV) a anunţat echipele participante în sezonul 2024-2025 al cupelor europene. România va fi reprezentată de 10 formații (5 masculine şi 5 feminine). News.ro

8. Rafael Nadal îşi continuă pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Paris în Suedia. Spaniolul nu a jucat la Wimbledon, dar va evolua la turneul ATP 250 de la Bastad.

9. Fundaşul Jesus Navas a anunţat că finala Euro 2024 dintre Spania şi Anglia a fost ultimul său meci în tricoul naționalei iberice. News.ro

10. Reprezentativa Uruguayului a ocupat locul trei la Copa America, în urma victoriei, la loviturile departajare, în faţa Canadei, scor 4-3. După timpul regulamentar a fost 2-2.

11. Programul transmisiunilor de luni:

  • 13:00 – Tenis ATP – Hamburg Open – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 14:30 – Tenis ATP – Nordea Open – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 18:30 – Superliga – FC Botoșani – Oțelul Galați – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 21:30 – Superliga – Petrolul – Gloria Buzău – Digi Sport 1, Prima Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
Dinamo l-a transferat pe marele handbalist Luka Cindric – Cronica Sportivă
Ministrul Sportului: Niciun sportiv român nu se mai află în Ucraina – Cronica Sportivă