Sondaj: Mircea Geoană ar câștiga alegerile prezidențiale din 2024 în orice scenariu – Cronica serii
1. Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 50,202 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2023, în creștere cu 7,64%, față de 46,636 miliarde de euro la 31 decembrie 2022, a anunțat BNR. (Profit.ro)
2. Mircea Geoană ar câștiga alegerile prezidențiale din 2024 în orice scenariu, potrivit datelor unui sondaj realizat de Atlas Intel. El ar ajunge în turul 2 al alegerilor indiferent cine sunt ceilalți contracandidați și ar câștiga. În schimb, dacă Geoană nu va candida, prima șansă i-ar reveni Laurei Kovesi, șefa Parchetului European, care l-ar învinge pe Marcel Ciolacu. Singura șansă a actualului lider PSD de a ajunge la Palatul Cotroceni este să se confrunte în turul 2 cu Nicolae Ciucă sau cu George Simion. (Digi24)
3. Diplomaţi de rang înalt din capitalele UE sunt îngrijoraţi de faptul că aşteptările nerealiste ale Ucrainei – inclusiv aderarea la UE până în 2026 – au fost încurajate, în loc să fie temperate, de către înalţii oficiali de la Bruxelles, relatează miercuri Financial Times. Înainte de summitul UE-Ucraina ce va avea loc vineri la Kiev şi la care preşedintele Volodimir Zelenski va face presiuni pentru progrese în ceea ce priveşte aderarea şi reconstrucţia ţării sale, unele state membre ale UE au avertizat Bruxelles-ul în privinţa unor aşteptări nerealiste din partea Ucrainei. Mai mulţi oficiali din statele UE au declarat pentru Financial Times că executivul european trebuie să-i spună Ucrainei clar că există obstacole uriaşe înainte de începerea negocierilor oficiale de aderare, care pot dura, la rândul lor, zece ani sau chiar mai mult. „Acest decalaj (între promisiuni şi realitate) a crescut de ceva timp şi ajungem în punctul în care este prea mare”, a avertizat un al treilea diplomat al UE. „Ei par să creadă că pot deveni membri chiar mâine. Şi, în mod evident, nu este cazul”, a adăugat diplomatul. (News.ro)
4. Preşedintele ales al Cehiei, Petr Pavel, consideră că Ucraina ar trebui să fie primită în NATO imediat ce se termină războiul, afirmând că această ţară va avea, probabil, cea mai experimentată armată din Europa. (BBC)
Din Cronica de Turism: Operatorul low-cost Wizz Air a anunțat două noi rute din România către destinații de vacanță din Grecia începând din 15 iunie. Astfel, compania va zbura din București către insula Skiathos în fiecare zi de miercuri și duminică, iar prețul minim pe segment este de 169 de lei. De asemenea, compania va opera zboruri de la Timișoara către Zakynthos în fiecare zi de duminică, iar prețul pe segment pornește de la 169 lei. (Airlines Travel)
5. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat într-un interviu acordat CNN că Israelul ar putea ajuta militar Ucraina, o schimbare de poziţie importantă. El s-a propus ca mediator în conflictul dintre Moscova şi Kiev. (News.ro)
6. Rusia se pregăteşte pentru o „escaladare maximă” a războiului din Ucraina, posibil chiar în următoarele săptămâni, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, într-un interviu la Sky News. El nu a exclus posibilitatea ca Vladimir Puțin să încerce un nou atac dinspre nord, sud şi est, aşa cum s-a întâmplat la 24 februarie 2022, iar această ofensivă să fie declanșată la împlinirea unui an de la invazia lansată la 24 februarie 2022. (News.ro)
7. FBI a efectuat miercuri percheziţii la locuinţa preşedintelui american Joe Biden, la Rehoboth, în statul Delaware, în cadrul unei anchete cu privire la documente clasificate, a anunţat Bob Bauer, un avocat personal al şefului statului american. Aceste percheziţii au fost ”planificate” şi se desfăşoară cu ”susţinerea deplină” a lui Joe Biden, anunţă avocatul său. (Hotnews)
8. Vladimir Putin este un lider „radical rațional” care pariază că țările occidentale se vor sătura să susțină Ucraina și vor accepta o încheiere negociată a conflictului care să fie favorabilă Rusiei, a spus fostul președinte francez François Hollande. (Politico)
Din Cronica de Tehnologie: O echipă internațională de cercetători a pus bazele unui proces prin care poate fi extras hidrogen direct din apa de mare netratată. Pentru asta a fost folosit un catalizator bazat pe un metal de tranziție acoperit cu un strat de oxid de crom și doar s-a filtrat apa pentru a elimina microorganismele și substanțele solide. (TechXplore)
9. Inflația în zona euro a scăzut, în ianuarie, pentru a treia lună consecutivă, fiind de 8,5%, în ritm anual. Dând la o parte costurile cu energia și alimentele, inflația a rămas la nivelul de 5,2%, similară cu cea din decembrie. (FT)
10. Ministerul de Externe a transmis miercuri că din informațiile pe care le deține, există un risc ridicat de insecuritate în această perioadă, în Istanbul, care vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice. Avertismentul MAE vine după ce și alte țări, printre care și Germania, au transmis mesaje similare. Avertizarea este adresată românilor care locuiesc sau călătoresc în zonele Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal din Istanbul. În prezent este în vigoare o alertă de călătorie pentru Turcia, la nivelul „Există factori de risc – evitați călătoriile dacă nu sunt necesare”. (Libertatea)