Sondaj: 65% dintre tinerii intervievaţi consideră că ei reprezintă o forţă care va defini rezultatul alegerilor – Cronica dimineții

1. Un sondaj realizat de INSCOP relevă că 65% dintre tinerii intervievaţi consideră că ei reprezintă o forţă care va defini rezultatul alegerilor. Un milion de tineri vor vota pentru prima oară. Site-urile de ştiri sunt principala sursă de informare politică pentru tineri, urmate de Facebook. (News.ro)

2. Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani care aveau domiciliul în România, la 1 ianuarie 2024, a fost de 3,796 milioane, în scădere cu 80.700 comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

3. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iniţiativă ce prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: TikTok lucrează la un algoritm separat de recomandări, special pentru Statele Unite, ceea ce ar putea duce la o versiune a platformei care să funcționeze independent de ByteDance. Aceasta ar putea fi activată în cazul cesionării activelor americane. (Reuters)

4. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că şoferii condamnaţi pentru conducerea vehiculelor băuţi sau drogaţi pierd dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani. (News.ro)

5. Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat. (Hotnews)

6. Zece la sută dintre alegătorii înregistraţi republicani spun că este mai puţin probabil să voteze pentru Donald Trump, în urma condamnării sale în cazul plăților făcute către vedeta porno Stormy Daniels, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Documentarul sportiv „Hai, România!” este disponibil din această săptămână pe platforma de streaming Netflix. Producția spune povestea celei mai intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000. Printre protagoniști se numără Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea sau Florin Prunea, care fac dezvăluiri în premieră și își spun trăirile așa cum nu le-au mai spus niciodată până acum.

7. Moscova și Kievul au făcut schimb de 150 de prizonieri de război cu ajutorul unor mediatori din Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunțat vineri Ministerul rus al Apărării. Este primul schimb realizat după mai multe luni de negocieri. (G4Media)

8. China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect. Decizia reprezintă o lovitură pentru Kiev, care miza, ca imagine diplomatică, pe participarea Beijingului. (News.ro)

9. Telescopul spaţial James Webb a observat cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată, care a existat doar la aproximativ 290 de milioane de ani după Big Bang. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Finala Ligii Campionilor se joacă sâmbătă, de la ora 22:00. Borussia Dortmund și Real Madrid se confruntă pe Wembley (Londra).

10. Un bărbat din Iași și-a dat fiul în judecată solicitând restituirea pensiei de întreținere, deoarece tânărul nu și-a mai continuat studiile. Instanța i-a respins cererea, însă bărbatul a făcut recurs, care se judecă la Curtea de Apel. (Libertatea)

Fotografia dimineții – Redacția ziarului israelian Haaretz a publicat articole, în ediția print, cu pasajele cenzurate de autorități:

Ți-ar mai putea plăcea
OMS: Nu am mai fost niciodată într-o poziţie mai bună pentru a încheia pandemia de Covid-19 – Cronica dimineții
80.000-90.000 de români ar putea pleca în străinătate pentru muncă sezonieră în perioada următoare – Cronica dimineții