Sondaj: 3% dintre români ar pleca anul viitor din țară – Cronica dimineții
1. Un studiu realizat de ReThink România, o asociație a celor mai mari companii din România, arată că 3% dintre români ar pleca anul viitor din țară, iar 5% probabil vor pleca. Motivele sunt hoția, minciuna și conservatorismul. (EuropaFM)
2. Guvernul Ciucă promite să lanseze mai multe ”pachete de stimulare” a mediului de afaceri, printre care se numără cel de stimulare a producției interne ”Fabricat în România”, precum și înființarea unui fond suveran pentru ”salvarea firmelor strategice românești”. Va fi continuat, cu ediția a III-a, StartUp Nation, fiind prevăzute de asemenea programe pentru IMM. (Profit.ro)
3. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că vor exista bani pentru majorările de venituri anunţate de coaliţia de guvernare, el explicând că la formarea bugetului de stat se vor „recalibra” alocările de sume. În ceea ce priveşte sursele de fonduri, vicepremierul susţine că sunt două surse: impozite şi împrumuturi. (News.ro)
4. Miniştrii educaţiei din România şi Republica Moldova, Sorin Cîmpeanu şi Anatolie Topală, au semnat la Palatul Victoria Acordul între guvernele celor două ţări privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice. (G4Media)
5. Coreea de Sud a înregistrat în această dimineață cel mai mare număr zilnic de cazuri, 4.116, de la începutul pandemie. Guvernul a relaxat măsurile luna aceasta după ce aproape 80% din populația a fost vaccinată. (TheGuardian)
Din Cronica Sportivă: Managerul FC Farul, Gheorghe Hagi, a anunţat că a primit o ofertă din partea preşedintelui FRF pentru postul de selecţioner, dar nu este posibil atâta timp cât este acţionar majoritar la un club din Liga 1. El a ţinut să menţioneze că nu a refuzat această funcţie. News.ro
6. Rata natalității din China a scăzut la un nou minim în 2020, confirmând provocarea demografică cu care se confruntă guvernul, care încearcă să facă față scăderii forței de muncă și a îmbătrânirii populației. Anul trecut s-au înregistrat 8,5 nașteri la 1.000 de locuitori. Este cea mai scăzută rată din 1978 până în prezent. (Bloomberg)
7. Proteste antiguvernamentale împotriva partidului aflat la guvernare și condus de Recep Tayyip Erdogan au avut loc marți seara la Istanbul și la Ankara. Oamenii au cerut demisia guvernului fiind nemulțumiți de scăderea nivelului de trai și de devalorizarea lirei. (Digi24)
8. Magdalena Andersson, fost ministrul de Finanțe, ar putea deveni azi prima femeie premier a Suediei. Andersson, 54 de ani, va conduce o coaliție de stânga a Social Democraților. (Bloomberg)
9. NASA se pregătește de o misiune fără precedent: lansarea unei rachete pe care intenționează să o izbească cu o viteză de 24.000 km/h de un asteroid, în speranța de a-i modifica traiectoria și astfel să ajute omenirea să se protejeze în viitor de o posibilă coliziune cu un astfel de obiect. (Hotnews)
10. Într-un interviu, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat că pentru femeile din România este o nedreptate faptul că fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, este singura femeie din Guvernul PNL-PSD-UDMR. (News.ro)
Fotografia dimineții – Doi copii se joacă într-o tabără de refugiați din Yemen. Anadolu Agency/Getty Images: