Sonda Juno a trecut la numai 1000 de kilometri de satelitul Ganymede al planetei Jupiter – Cronica Spațială
1. Elicopterul Ingenuity de pe Marte a efectuat în această săptămână al șaptelea său zbor, după ce inginerii NASA au remediat problemele apărute în zborul precedent. De data aceasta, elicopterul s-a ridicat la o altitudine de 3 metri și a amartizat la o distanță de 106 metri față de locul decolării. Este pentru a doua oară când elicopterul aterizează într-un loc pe care nu l-a cercetat anterior, însă inginerii s-au bazat pe imaginile transmise în prealabil de sonda Mars Reconnaissance Orbiter. Durata totală a zborului a fost de 62.8 secunde. (Space Flight Insider)
2. Sonda spațială Juno operată de NASA a trecut la o altitudine de numai 1038 de kilometri de satelitul Ganymede al planetei Jupiter. Este cea mai apropiată trecere a unei sonde pe lângă Ganymede din ultimii 20 de ani, iar Juno a avut la dispoziție doar 25 de minute pentru a realiza 5 fotografii. (LiveScience)
3. Agenția Spațială Europeană (ESA) a aprobat o misiune spre planeta Venus. Sonda spațială EnVision va fi lansată în 2032 sau 2033 și va ajunge pe orbita planetei Venus după o călătorie de 15 luni. Sonda va realiza o orbită completă a planetei în 92 de minute la altitudini care vor varia între 220 și 540 de kilometri. Anunțul vine la numai câteva zile după ce NASA a anunțat două misiuni spațiale spre Venus în preajma anului 2030. (Hotnews)
4. Instrumentul HiRISE al sondei spațiale americane Mars Reconnaissance Orbiter a fotografiat rover-ul chinezesc Zhurong, aflat pe planeta Marte de la jumătatea lunii mai. Imaginea scoate în evidență faptul că rover-ul s-a deplasat cu succes pe suprafața planetei, informație care nu a fost încă anunțată oficial de agenția spațială chineză. (University of Arizona)
5. Astroclubul București a anunțat organizarea unui program de 12 luni pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, în cadrul căruia aceștia vor participa de două ori pe lună la ateliere, cursuri, seminarii și alte activități specifice de promovare a astronomiei. Programul va începe în 29 iunie și va include 20 de ședințe cu durata de câte o oră pentru un cost total de 700 de lei. (Astroclubul București)
6. O echipă internațională de astronomi a identificat în centrul galaxiei noastre o stea gigant care “clipește”. Botezată VVV-WIT-08, steaua a scăzut în intensitate de 30 de ori, astfel că practic a dispărut de pe cer. Este firesc ca multe stele să-și schimbe luminozitatea, însă este extrem de rar ca o stea să devină mai întunecată pe o perioadă de câteva luni pentru că apoi să-și intensifice luminozitatea. (Phys)
7. Oamenii de știință de la laboratorul RIKEN Star and Planet Formation au determinat prin simulări computerizate că planetele încep să se formeze mai devreme decât se credea inițial. Mai exact, simulările arată că formarea planetelor începe înainte ca steaua-mamă să-și încheie procesul de formare. Cercetătorii vor încerca acum să verifice aceste infrmatii prin intermediul unor observații astronomice. (Universe Today)
8. Telescopul Swift Burst Alert operat de NASA a identificat un nou magnetar în galaxia noastră. Un magnetar este o stea netronică cu un câmp magnetic extrem de puternic și o masă de până la 30 de ori mai mare decât a Soarelui. Până în prezent au fost descoperiți doar 24 de magnetari în galaxia noastră, astfel că orice nouă descoperire a unui magnetar poate îmbunătăți semnificativ înțelegerea oamenilor de știință despre acest tip de stea. (Science Alert)
9. China face ultimele pregătiri pentru lansarea primilor astronauți la noua sa stație spațială, care pentru moment este alcătuită doar din modul principal Tianhe. Lansarea va avea loc cu o rachetă Long March 2F, care a ajuns la locul lansării în cursul zilei de miercuri. Totuși, agenția spațială chineză nu a anunțat încă data lansării și nici numele astronauților. (Futurism)
10. Miliardarul american Jeff Bezos va zbura în spațiu la bordul vehiculului suborbital New Shepard dezvoltat de propria sa companie spațială, Blue Origin. Zborul este programat în 20 iulie și va dura aproximativ 11 minute. Bezos va călători alături de fratele său, iar un al treilea loc în capsulă a fost scos la licitație. Până în prezent, cel mai mare preț oferit a fost de 2.8 milioane de dolari. (Scientific American)