„Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, nominalizat la Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023 – Cronica de carte

1. Romanul „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Sean Cotter, se află printre romanele nominalizate la prestigioasele premii literare acordate anual de Los Angeles Times,  la categoria ficțiune. Ceilalți nominalizați sunt Anna Dorn, James Hannaham, Jamil Jan Kochai și Fernanda Melchor. Câștigătorii vor fi anunțați pe 21 aprilie 2023. (LA Times)

2. A fost publicată lista finaliștilor din fiecare țară pentru Festival du premier roman de Chambéry 2023, iar cele două romane nominalizate din România sunt „Banchetul cerșetorilor”, de Irina Anghel (Editura Polirom), și „Instabil”, de Ruxandra Burcescu (Editura Humanitas. Laureatul de anul acesta va fi anunțat la finalul lunii martie, iar festivalul va avea loc în Franța între 10 și 14 mai. (Link)

3. Ediţia cu numărul 21 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Craiova se va desfăşura în perioada 1 – 5 martie în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”. Programul evenimentului va fi zilnic între orele 10.00 și 18.00, de miercuri până sâmbătă, și 10.00 – 14.00, duminică. Accesul publicului la eveniment va fi liber. (Link)

4. Plecând de la conceptele de ecofeminism, gen și memorie, scriitoarea din Angola Yara Nakahanda Monteiro va susține în data de 2 martie un performance de poezie și text propriu intitulat “Cartografii ale Corpului”, urmat de o discuție interviu despre migrație, literatură și feminism cu Iolanda Vasile. Evenimentul va avea loc la Rezidența9, de la ora 19.00 (Link eveniment)

5. În viziunea ChatGPT, programul de inteligență artificială dezvoltat de OpenAI, „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien, „1984”, de George Orwell și „Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez, sunt printre cele mai bune 10 cărți ale tuturor timpurilor. (Books of Brilliance)

Din Cronica de tehnologie: Peste 200 de cărți electronice care-l au printre autori pe ChatGPT sunt listate în prezent în Kindle Store. De exemplu, o carte ilustrată pentru copii, cu 30 pagini, a fost creată în doar câteva ore cu ajutorul chatbot-ului dezvoltat de OpenAI. (Reuters)

6. Abbey Library of Saint Gall din St. Gallen (Elveția), Biblioteca Națională din Paris (Franța), Biblioteca Vasconcelos din Ciudad de Mexico (Mexic) și Deichman Bjorvika din Oslo (Norvegia) sunt printre cele mai frumoase biblioteci din lume, în viziunea Electric Literature.

7. Noile ediţii ale cărţilor pentru copii semnate de scriitorul britanic Roald Dahl au fost editate pentru a fi eliminat vocabularul care ar putea fi considerat jignitor, o modificare care a stârnit indignare şi consternare. Mai mulți scriitori au reacționat după aceste modificări, printre care și Salman Rushdie, care le consideră „o cenzură absurdă”. (News.ro)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „It Starts with Us”, de Colleen Hoover (a 18-a săptămână în top); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află, pentru a șasea săptămână consecutivă, volumul „Spare” al Prințului Harry, tradus în limba română la Editura Nemira. O noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv volumul „Unscripted”, de James B. Stewart și Rachel Abrams, despre imperiul Paramount Global. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Englezul din Gara de Nord, de Tatiana Niculescu, Editura Humanitas

-Murmur, de Mircea Pricăjan, Editura Humanitas

-Trupul nostru muritor. O istorie universală a morții, de Andrew Doig, Editura Polirom

-Drumul spre libertate – Harry & Meghan. Odiseea unei Familii Regale moderne, de Omid Scobie și Carolyn Durand, Editura Publisol

-Creierul puternic. Cum îți întăresc creierul mișcarea și exercițiile fizice, de Anders Hansen, Editura Publica

-Războaiele lui Putin. De la războiul din Cecenia la invazia din Ucraina, de Mark Galeotti, Editura Humanitas

-Anii, de Annie Ernaux, Editura Pandora M

-La umbra copacilor, de Abbas Kiarostami, Editura OMG

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Un nou premiu literar a luat naștere în Franța, Premiul Flaubert, care va recompensa o carte scrisă în limba franceză și lansată în sezonul literar de iarnă. Juriul va fi prezidat de David Foenkinos (Livres Hebdo); 

-Scriitoarea Julia Donaldson a pus capăt dominației de 13 ani consecutivi a lui James Patterson ca cel mai împrumutat scriitor din bibliotecile britanice. Cele mai recente date, aferente perioadei iulie 2021 – iunie 2022, o arată pe Donaldson pe primul loc, cu volume pentru copii precum „Melcul și balena” sau „Ursulețul tur-retur”, traduse la noi la Editura Cartea copiilor (The Guardian); 

-Volumul clasic al lui Dr. Seuss, „Cum a furat Grinch Crăciunul”, va avea o continuare, intitulată „How the Grinch Lost Christmas!”, care va fi publicată pe 5 septembrie (Associated Press); 

-12 cărți care o inspiră pe poeta Amanda Gorman (Radical Reads); 

-48 de cărți remarcabile care au în titlul lor cuvintele „viață” sau „moarte” (Goodreads). 

Fotografia ediției: Una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, Biblioteca Mănăstirii Strahov din Praga, Cehia. Sursa: Electric Literature.

Ți-ar mai putea plăcea
5 cluburi de carte de pe Instagram #deurmărit – Cronica de Carte
Cele mai bune 50 de cărți de memorii din ultimii 50 de ani – Cronica de Carte