Sinteza săptămânii 19-25 aprilie 2021
Sinteza săptămânii este o rubrică scrisă de Paul Alexandru pentru Cronica.ro
Peturi/minut, cuib între gunoaie, cot la cot cu Botswana, criza de citostatice și preţuri halucinante.
România inundată
Tone de deşeuri au ajuns în doar o săptămână România, în Portul Constanţa. Adevărul notează că acestea au putut intra în ţară cu ajutorul unor funcţionari publici, care în loc de gunoaie au notat că sunt produse de uz casnic. Acestea și cauciucurile par a fi cele mai livrate mărfuri. China era cel mai mare importator global de deșeuri, însă le-a interzis începând cu 2017, iar România este acum -cu bunăvoința unora- tomberonul lumii.
- Dar, până la deșeurile altora, ce facem cu ale noastre? Uite, bine, le dăm mai departe. Vicepresedinte CJ Maramures a transmis că 50-70 de peturi/minut ajung din România in Ungaria pe râurile Tisa și Someș.
Când nu le dăm altora, ni le dăm tot nouă. Din cartierul timișorean Kuncz, în ultima lună şi jumătate, au fost ridicate peste 800 de tone de gunoaie. Nici Parcul Unirii din București nu arată prea optimist.
Apele râului Ciorogârla sunt poluate cu ape deversate direct de vidanje, în cartierul Henri Coandă din Voluntari dejecțiile din case se varsă direct în lac, o lebădă își face cuib între gunoaie, pe Lacul Fundeni, iar în jurul Capitalei este un fel de centură de gunoaie, cu mii de tone de deșeuri depozitate ilegal. - România este pe primul loc în UE la decesele în accidente rutiere pentru al 6-lea an consecutiv și totodată aproape o treime din drumurile publice sunt pietruite sau de pământ.
Suntem sub Papua Noua Guinee şi Ghana la libertatea de exprimare și cot la cot cu Botswana, Gabon, Malta în ce privește ştiinţa și cercetarea, credem covârșitor în Dumnezeu și în viața de apoi, dar prea puțini am citit Biblia. - Un ONG apropiat de Coaliția pentru Familie cere oprirea campaniei pro-vaccinare în școli, un copil cu fractură deschisă a fost lăsat de asistenţii sociali să agonizeze, o educatoare din Mehedinți a lovit un copil dintr-un centru de plasament pentru că ar fi jignit-o, iar Universitatea de Arte din București vrea să ia în proprietate lucrările studenților și cotă din vânzarea lor.
- Academia de Poliție este condusă în mod ilegal de 10 ani, Poliția Locală Sector 4 este infiltrată de Clanul Sportivilor, iar aproape toți polițiștii rutieri din Iași din ultimii 10 ani au fost fie cercetați, fie trimiși în judecată pentru fapte corupție.
Doi polițiști din Pitești arestați după ce bărbatul pe care-l imobilizau a murit în timpul intervenției. Unul dintre agenți ar fi furat în trecut din banii unui bătrân înşelat. Pe lângă aceștia, doi jandarmi sunt suspectați că ar fi lovit victima. - Măcar o săptămână fără tragedii în spitale, deși am fi putut avea. La Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina un pacient în sevraj, aflat într-un izolator, ar fi dat foc cu o brichetă mai multor obiecte din salon.
La un spital judeţean personalul „acţionează haotic” și lipsesc dezinfectanţii, unele DSP-uri admit că invalidează decese COVID, doi oameni fără adăpost au fost într-un salon de la Urgențe, iar după un an de pandemie tot nu sunt paturi de terapie intensivă pentru pacienți. S-a găsit o soluție prin unităţile mobile de terapie intensivă, dar acestea ar trebui folosite doar pe termen scurt.
Periodic, bolnavii de cancer de la Institutul Oncologic din București rămân fără medicamente, dar criza de citostatice există de 3-4 ani, fără a fi rezolvată.
Altă problemă, nici aceasta nouă, intenția de vaccinare. Conform unui sondaj, doar 5 milioane de cetățeni vor fi imunizați până la finalul anului. Și totuși, câți locuitori sunt în România pentru vaccinare? Ținta de 70% este imposibil de atins în anumite zone, din cauza faptului că populația nu se mai află în țară.
Scump, tot mai scump
Preţuri halucinante cerute pensionarilor în căminele de stat, 1.400 de angajați CFR Marfă concediați în 2021, benzină cu 20% mai scumpă și consumatori care plătesc neajunsurile marilor companii de energie electrică.
- Un judecător condamnat la 12 ani închisoare ar putea încasa o pensie specială de 14.000 de lei, 100 de milioane de euro destinați Deltei Dunării s-au ‘scurs’ către sute de firme din țară, pentru Casa Unirea s-au irosit 3 milioane euro în doi ani, iar paguba pentru dispariția TIR-urilor rusești cu țigări la Albița este estimată de 90 de milioane de lei.
Fantastică este și povestea unui primar dat în judecată de angajații primăriei după ce le-a tăiat din salariile pentru a stinge datoriile cauzate de o serie de sporuri ilegale, de pe vremea fostului edil. - Din 57 de măsuri din planul de guvernare, Ministerul Economiei a implementat doar 2, primarul din Buftea și rudele lui primesc 1.9 milioane de lei pe terenurile expropriate pentru autostrada de centură București, iar CJ Ilfov a făcut un contract de publicitate cu firma unei foste membre PNL Berceni, condamnată penal. 20.000 de euro în patru luni a luat și o firmă de partid, a liberalului Marius Rîpanu, din câteva contracte cu primăriile.
Furtuna trece, apele rămân
Conflictul pentru numirea unui nou ministru al Sănătății s-a stins, dar nici pe departe coaliția de guvernare nu este în apele ei, oricât s-ar preface partidele că așa e.
- După ce s-au vehiculat multiple nume pentru minister, de la Adrian Wiener la Radu Lupescu, medicul decorat de Macron, portofoliul a rămas la echipa PLUS din alianță, prin fostul secretar de stat Ioana Mihăilă; cel mai probabil proiectele începute de Vlad Voiculescu vor continua prin aceasta.
Ce știm despre noul ministru este că e medic endocrinolog, deține o clinică privată și a fost membru PNL timp de 5 ani. De curând, a fost sancționată în justiție pentru că a amenajat ilegal podul clinicii sale din Oradea. Prima criză rezolvată (ori așa anunță) este cea a medicamentelor lipsă de la Institutul Oncologic. - “El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”, cam așa s-a finalizat conflictul PNL-USR. Ionuț Moșteanu a anunțat că USR PLUS renunță la solicitarea ca Florin Cîțu să nu mai fie premier, iar Cătălin Drulă a dat-o la pace: „Poate fiecare am exagerat / Nu vreau să mai redeschidem răni.”.
Disputele între cele două partide continuă, însă. PSD şi PNL au respins bugetul propus la Sectorul 1, unde liberalii au venit în tricouri cu #rezist, iar primarul Mihai Chirica anunță că intră în grevă japoneză după ce opoziția i-a boicotat proiectul de buget; USR PLUS și PSD Iași îi acuză pe liberali că au respins toate amendamentele opoziţiei fără măcar o minimă analiză.
Poate consilierii PNL Sectorul 1 ar trebui să meargă la Iași să voteze bugetul, iar USR Iași să meargă la Sectorul 1, ca să se rezolve situația mai repede. E aproape luna mai. - Crizele interne din coaliție au fost ideale pentru ca PNL să mascheze cele mai importante scandaluri detașările la Apele Române a 16 consilieri de parlamentari și secretari de stat ce au fentat angajarea prin concurs.
Recorder a publicat înregistrări cu santajul unui secretar de stat din Ministerul Mediului, angajat de Costel Alexe, care a îndepărtat zeci de șefi de direcții silvice din funcții.
Florin Cîțu se face că nu a văzut niciunul dintre aceste scandaluri publice, iar Ludovic Orban este prea ocupat să obțină în teritoriu voturi pentru susţinerea candidaturii sale ca președinte al PNL. - PSD visează în continuare la alegeri anticipate și amenință din nou cu intrarea în grevă parlamentară, de data aceasta pe tema Planului de Reziliență, la care Comisia Europeană a cerut modificări. Corina Crețu spune că “este criticat pentru caracterul general, lipsa proiectelor concrete și a unei viziuni clare”.
- Un deputat AUR a declarat că a trăit din alocația copiilor și câștiguri la loto, dar și-a amintit în fața presei de alte venituri, un altul a promovat un fake news despre o poluare, iar un membru AUR cere pedeapsa ‘maximă’ pentru 30 de intelectuali români.
AUR anunță că a cooptat doi foști USR-iști, iar Şoşoacă Diana că şi-a făcut partid.
Justiția noastră, toată
Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, cere suspendarea din funcții a judecătorilor care l-au reclamat la CJUE, un judecător este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară pentru opiniile dintr-un grup privat de Facebook, iar șeful CSM, o reclamă la CSM pe Raluca Prună pentru critici aduse pe Facebook.
Alina Ghica, judecătoarea care a suspendat completurile de 5 judecători la cererea lui Dragnea și a anulat o parte din prejudiciul din dosarul Tel Drum, a fost promovată la Înalta Curte, în timp ce o judecătoare din Oradea cu soțul condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de migranți a fost promovată la Secția penală a Curții Supreme de către Secția pentru judecători a CSM.