Sinteza săptămânii 02-08.11.2020

Politica în vremea pandemiei

În octombrie, rata săptămânală a infectărilor cu coronavirus s-a triplat, iar în noiembrie crește cu 54% pe săptămână. În această privință, multe țări europene ne depășesc ca medie pe ultimele 14 zile, deci am putea spune că nu e cel mai grav. Afându-ne, însă, pe o pantă ascendentă, e destul de grav, iar pentru o țară cu un sistem medical și-așa depășit, e foarte grav.
Sunt conștient că infectarea o produc cetățenii și că este vina lor, dar autoritățile sunt cele care trebuie să lucreze pentru noi și să ia cele mai bune măsuri, pe cât posibil. E dificil de spus care mai sunt acestea, când niciun stat UE la care ne putem raporta n-a putut ține sub control răspândirea virusului.
măsurile introduse de mâine nu au cum să stopeze progresia mai devreme de 10 zile, iar Cehia si celelalte țări din Est, care acum stau mai rău decât noi, ne arată cam pe unde vom fi pe final de noiembrie.

În fond, cum ne-am descurca dacă nu ar fi pandemie?

Dacă banii ar rezolva toate problemele, câte ar rezolva?

Ți-ar mai putea plăcea
Sinteza Săptămânii 4-10 ianuarie 2021
Sinteza săptămânii 12-18 Aprilie 2021