Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham – Cronica Sportivă

1. Simona Halep s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale turneului WTA de la Birmingham. Sportiva noastră a trecut de britanica Harriet Dart, locul 106 WTA, scor 6-3, 6-2, într-o oră şi două minute. În runda următoare, Simona Halep va întâlni tot o jucătoare din Marea Britanie, Katie Boulter, locul 141 WTA.

2. Sorana Cîrstea, locul 36 WTA şi favorită 6, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. News.ro

3. Gicu Grozav revine în Liga 1. Fotbalistul a semnat cu Petrolul Ploiești, formație la care a mai evoluat în trecut. Stagiunea precedentă a fost legitimat la maghiarii de la MTK Budapesta.

4. Radu Drăguşin, legitimat la Juventus Torino, se află pe lista nominalizaţilor pentru premiul Golden Boy, acordat de Tuttosport. News.ro

5. Daniel Florea (34 de ani) este noul atacant al celor de la FC Voluntari. În sezonul trecut a evoluat pentru Chindia Târgoviște.

6. FC Argeș a anunțat transferurile a cinci jucători. În Trivale vor juca în sezonul viitor: Antonio Jakolis (30 de ani), Fabio Vianna (23 de ani), Marius Constantin (37 de ani), Dorian Bertrand (29 de ani) și Julio Donisa (28 de ani).

7. Perechea Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham.

8. Universitatea Cluj l-a transferat pe Marius Briceag. Fundașul are peste 130 de partide în prima ligă, pentru FC Argeş, FC Voluntari, Universitatea Craiova şi FCSB.

9. Mihai Teja a fost numit antrenor la FC Botoșani. El i-a luat locul lui Marius Croitoru.

10. CFR şi-a aflat posibila adversară din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. Echipa lui Dan Petrescu va întâlni fie Dudelange (Luexemburg), fie FK Tirana, reprezentanta Albaniei. Primul meci se va juca în Gruia, pe 19 iulie, iar returul o săptămână mai târziu.

11. Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele în turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon. Astfel, Universitatea Craiova va întâlni echipa albaneză Vllaznia, primul meci în deplasare şi returul acasă.

FCSB va juca împotriva echipei din Georgia Saburtalo sau formaţiei albaneze Partizani, de asemenea primul meci în deplasare şi returul acasă.

Sepsi Sfântu Gheorghe va evolua împotriva câştigătoarei dintre Olimpija Ljubljana (Slovenia) şi Differdange (Luxemburg). Sepsi are programat turul acasă şi va juca returul în deplasare.

12. Capitala Ungariei, Budapesta, găzduieşte, în perioada 18 iunie – 3 iulie 2022, întrecerile Campionatului Mondial de nataţie pentru seniori, competiţie la care România va fi reprezentată de patru sportivi: Robert Glinţă, David Popovici, Constantin Popovici şi Angelica Muscalu. News.ro

13. Selecţionerul Italiei, Roberto Mancini, a declarat după eşecul din meciul cu Germania, scor 2-5, că echipa sa nu s-a apărat bine ca grup, însă a precizat că au existat şi unele aspecte pozitive. News.ro. Reacia completă.

14. Uruguayanul Darwin Nunez, în vârstă de 22 de ani, a semnat cu Liverpool. Este a treilea Uruguayan din istoria echipei, după Luis Suarez şi Sebastian Coates.

15. Programul transmisiunilor zilei de joi:

  • ora 12:00 Tenis feminin WTA Berlin: Digi Sport 2
  • ora 13:00 Tenis feminin WTA Birmingham: Digi Sport 4
Ți-ar mai putea plăcea
San Antonio Spurs va retrage tricoul cu numărul 9 purtat de Tony Parker I Cronica Sportiva
Horațiu Moldovan, portarul naționalei României, a semnat cu Atletico Madrid – Cronica Sportivă