Simona Halep – șapte ani fără întrerupere în top 10 mondial – Cronica sportivă
1. Ieri, în ultimele două meciuri ale etapei a 19-a din Liga 1, s-au consemnat următoarele rezultate:
-FC Hermannstadt și Chindia Târgoviște au terminat la egalitate, scor 1-1, în ceea ce a reprezentat al optulea meci consecutiv fără înfrângere pentru echipa din Târgoviște. Au înscris: Karanovic 18 / Căpuşă 50 (Video).
-CFR Cluj nu a reușit să treacă acasă de Astra Giurgiu și a ratat șansa de a trece pe primul loc al clasamentului. Scorul final a fost 1-1, după golurile marcate de Deac, în min. 80, respectiv de Budescu, în min. 21 (Video).
2. În clasament, pe primul loc se află FCSB, cu 42 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 41 de puncte, Universitatea Craiova, cu 36 de puncte, și Sepsi, cu 32 de puncte. Pe ultimele patru locuri, se regăsesc Astra Giurgiu, cu 18 puncte, Hermannstadt, cu 17 puncte, FC Voluntari, cu 16 puncte și Poli Iași, cu 15 puncte.
Astăzi începe etapa a 20-a, cu meciul U Craiova – FC Argeș, de la ora 20.00.
3. Daniel Pancu a fost demis de la conducerea echipei Poli Iași, care este lanterna roșie a campionatului, cu 15 puncte în 19 etape și doar 6 puncte obținute în ultimele 14 etape. Favorit să îl înlocuiască este Flavius Stoican. (Gsp.ro)
4. Aseară, în ultimul meci al etapei a 20-a din Premier League, Liverpool a învins-o fără drept de apel, în deplasare, pe Tottenham, cu 3-1. Au înscris: Hojbjerg 49 / Firmino 45+4, Alexander-Arnold 47, Mane 65.
În clasament, Man. City este pe locul întâi (41 de puncte), urmată de Man. United (40 de puncte), Leicester (39 de puncte), Liverpool (37 de puncte)și West Ham (35 de puncte).
5. S-au stabilit semifinalele Cupa Italiei, care se vor juca în două tururi, pe 3 și 10 februarie, respectiv: Atalanta – Napoli și Inter – Juventus. Ieri, în ultimul sfert de finală, Napoli a învins-o pe Spezia cu 4-2, după ce conducea încă de la pauză cu 4-0.
6. Simona Halep a împlinit șapte ani la rând de când se află în primele zece jucătoare ale lumii. Ea se află momentan pe locul doi în lume și a ajuns ieri la a 346-a săptămână la rând în top 10 WTA. După două săptămâni de carantină, Simona își va face prima apariție pe un teren de tenis în 2021 în turneul demonstrativ de la Adelaide, programat astăzi, când o va întâlni pe Ashleigh Barty, în direct pe Eurosport. (Treizecizero)
7. Au fost trase la sorți grupele pentru preliminariile Campionatului European de tineret din 2023, turneu final găzduit de România și Georgia, care se va desfășura în intervalul martie 2021 – iunie 2022. România și Georgia sunt calificate automat la turneul final. (Gsp.ro)
8. Dennis Man (22 de ani) a ajuns ieri în Italia, unde a efectuat vizita medicală înaintea transferului probabil de la FCSB la Parma, echipă aflată acum pe locul 19, penultimul, din campionatul italian. Suma vehiculată a transferului (care nu a fost încă anunțat oficial de clubul italian) este 13 milioane de euro. (Lead.ro)
9. Cotidianul spaniol El Mundo consideră că FC Barcelona este în pragul falimentului, după ce și-a publicat zilele trecute bilanțul financiar, în care au anunțat o pierdere de 117 milioane de dolari în anul 2020 și un deficit de 1,4 miliarde de dolari. De asemenea, se pare că nu au fost plătite nici salariile jucătorilor în luna ianuarie 2021. (Insider)
10. După întâlnirile oficiale de miercuri, organizatorii celor mai importante evenimente sportive ale anului au anunțat că sunt încrezători că acestea vor avea loc la datele programate. Existau temeri că Jocurile Olimpice de la Tokyo și Campionatul European de Fotbal vor fi amânate din nou sau anulate. Nu se știe încă dacă va fi permis accesul spectatorilor la aceste evenimente. (The Guardian)
Transmisiuni din sport, azi la TV:
-ora 10.30 – Turneu demonstrativ de tenis Adelaide – Eurosport 1
-ora 18.30 – Franța – Suedia, CM handbal masculin, semifinală – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 2
-ora 20.00 – Universitatea Craiova – FC Argeș, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
-ora 21.30 – Spania – Danemarca, CM handbal masculin, semifinală – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 2
-ora 21.30 – Stuttgart – Mainz, Bundesliga – Telekom Sport 4
-ora 21.45 – Torino – Fiorentina, Seria A – Digi Sport 3, Telekom Sport 3
-ora 22.00 – Lyon – Bordeaux, Ligue 1 – Digi Sport 4, Telekom Sport 4