Simona Halep s-a calificat în ”optimi” la Wimbledon – Cronica Sportivă

1. Simona Halep (nr 18 WTA) a învins-o în două seturi pe Magdalena Frech, din Polonia şi merge în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Partida a fost una scurtă, românca s-a impus cu 6-4,  6-1, după o oră și 6 minute. În turul următor va juca cu Paula Badosa, locul 4 WTA şi favorită 4. Iberica a trecut de Petra Kvitova (Cehia), locul 26 WTA şi cap de serie 25, scor 7-5, 7-6 (4).

2. FCSB a întâlnit-o pe Zimbru Chişinău, în al doilea amical al verii şi a câştigat fără probleme, cu 6-1, contra formației din Republica Moldova. Pentru ”roș-albaștrii” au marcat  Olaru, Fl. Coman, Dawa, Musi, Mamut, Stoica, iar pentru învinși a puntat Pedro Rodrigues.

3. Cristiano Ronaldo vrea să părăsescă echipa Manchester United dacă va primi o ofertă mai bună de la o echipă europeană puternică, informează cei de la Daily Mail.

4. Carlos Sainz va pleca primul în Marele al Marii Britanii, ce are loc pe traseul de la Silverstone. Este primul pole position din carieră pentru ibericul celor de la Ferrari. Condițiile au fost extrem de grele, toate sesiunile de calificare au fost marcate de ploaie, care a adus multă apă pe circuit. Max Verstappen a terminat pe locul secund și astfel își poate consolida avansul în ierarhia generală. Ferrari a completat podiumul prin Charles Leclerc.

5. Rapid București a pierdut cu scorul de 2-0, în fața austriecilor de la LASK Linz, în al treilea amical susţinut cantonamentul de la Grein.

6. Poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Wimbledon, unde era mare favorită, de sportiva franceză Alize Cornet, numărul 37 mondial.

7. Olandezul Fabio Jakobsen (Quick-Step) a câştigat, sâmbătă, etapa a doua a Turului Franţei, desfăşurată pe distanţa de 202,5 kilometri, în Danemarca, între Roskilde şi Nyborg. News.ro.

8. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul primelor două etape ale ediţiei 2022/2023 a Superligii. Calendarul se poate consulta aici.

9. Campionatele Europene de Înot Juniori 2022 de la Otopeni, care se desfăşoară pentru prima dată în România, vor fi transmise în exclusivitate la TVR în perioada 5-10 iulie, de la ora 17.00. Este pentru ultima dată când David Popovici poate participa la o competiție continentală de acest tip.

10. Albanezul Armando Vajushi (30 de ani) nu va mai rămâne la Petrolul Ploiești, după ce i-a expirat contractul cu nou promovata. Mijlocașul ofensiv cu 6 selecții în naționala țării sale a postat un mesaj emoționant, în care a mulțumit fanilor pentru susținerea pe care a primit-o în cei doi ani petrecuți la ”lupii galbeni”.

11. Ciclistul Ede-Karoly Molnar s-a clasat pe poziţia a treia în proba de cross-country eliminator, la Campionatul European de mountain bike din Portugalia.

12. Constantin Popovici s-a clasat, sâmbătă, pe locul 21 la platformă masculin, la Campionatul Mondial de nataţie pentru seniori de la Budapesta.

13. Alfonso Feijoo Garcia, preşedintele Federaţiei Spaniole de rugby, a demisionat sîmbătă dimineaţă, la cinci zile după ce World Rugby a anunţat descalificarea echipei iberice. News.ro

14. Emoţii mari pe finalul etapei de Super Rally de la Târgu Mureş. Mihai Leu a pierdut controlul Radicalului SR 8, care a lovit gardul de protecţie şi a provocat rănirea unui copil. Din fericire nu a fost vorba de ceva grav. Organele abilitate urmează să facă o anchetă pentru a stabili cine sunt vinovaţii şi dacă este cazul de a se impune sancţiuni. Jerome France a câştigat competiţia, urmat de Costel Căşuneanu şi de Mihai Leu.

15. Clubul Glasgow Rangers a anunţat că fostul său jucător, Andy Goram (58 de ani), a murit duminică, după o lungă suferinţă. News.ro

16. ”U” BT Cluj l-a transferat pe Emanuel Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului. Căpitanul naţionalei României vine de la UCAM Murcia. Pivotul de 2.06 metri a bifat peste 130 de meciuri în Liga ACB, considerată cea mai valoroasă întrecere internă din Europa. În sezonul precedent, Emi a înregistrat medii de 4.6 puncte, 3.7 recuperări şi 0.7 pase decisive în 34 de meciuri.

17. Selecţionata feminină de baschet 3×3 a României a reuşit trei victorii consecutive în Grupa B a celui de-al treilea turneu din cadrul circuitului FIBA 3×3 Womens Series 2022 şi s-a calificat în semifinale. News.ro

18. Dinamo a pierdut primul amical al verii, jucat împotriva Concordiei Chiajna, scor 1-0. Unicul gol a fost reuşit de Azdren Llullaku, în minutul 32.

19. Fundaşul dreapta francez Antoine Conte, 28 de ani, nu mai este jucătorul Universităţii Craiova. El a căzut la o înţelegere cu clubul privind rezilierea contractului.

20. Maria Sole Ferrieri Caputi va deveni prima femeie care arbitrează în Serie A sezonul viitor, după ce, vineri, a fost promovată în eşalonul superior al corpului de arbitraj al meciurilor din fotbalul italian, scrie lequipe.fr.

21. Selecţionata U19 a Angliei a învins selecţionata similară a Israelului cu 3-1, în finala Campionatului European U19, care s-a desfăşurat în Slovacia.

22. Programul transmisiunilor zilei de duminică:

  • ora 13:00 – Wimbledon – Eurosport 1 și Eurosport 2
  • ora 17:00 – Formula 1 – Marele Premiu al Marii Britanii – Prima Sport 1, Digi Sport 1, Orange Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
Cronica Sportiva: Xavi pune ghetele in cui! Neymar si Mbappe la Real din 2020?
Ovidiu Hațegan va fi arbitru VAR la Jocurile Olimpice de la Paris – Cronica Sportivă