Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Miami – Cronica Sportivă
1. Manchester City a învins pe teren propriu, cu 3-1, gruparea daneză FC Copenhaga, calificându-se în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Englezii s-au impus în tur cu același scor.
2. Real Madrid a remizat cu RB Leipzig, 1-1, astfel s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a triumfat în tur, cu 1-0.
3. Simona Halep a primit un wild card la turneul WTA de la Miami, care începe pe 17 martie.
4. Echipa de baschet masculin London Lions a învins pe teren propriu, formaţia Turk Telekom, cu 100-77 (60-44), în optimile BKT EuroCup şi s-a calificat în sferturi, fază în care se va duela, în 13 martie, cu campioana României, ”U” Banca Transilvania Cluj
5. Atacantul egiptean Mohamed Salah, care a fost accidentat mai bine de două săptămâni, a revenit de miercuri la antrenamentele echipei sale, FC Liverpool. News.ro
6. Echipa portugheză Sporting Lisabona a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia italiană Atalanta Bergamo, în prima manşă a optimilor de finală din Liga Europa.
7. Un incendiu izbucnit în proximitatea arenei St Mary’s Stadium, a forţat amânarea meciului din liga secundă engleză, dintre Southampton şi Preston, care urma să aibă loc miercuri. News.ro
8. Echipa de volei masculin Dinamo Bucureşti a anunţat încetarea de comun acord cu antrenorul Stelian Moculescu şi numirea lui Bogdan Kotnik în această funcţie.
9. Nord-irlandezul Bob Bell, figura emblematică a uzinei Enstone, părăseşte echipa Alpine pentru a devenit director tehnic la Aston Martin Formula 1.
10. Sportivii ruşi şi belaruşi care vor urca pe podium în cadrul probelor paralimpice de la Paris din acest an nu vor avea victoriile lor înscrise în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice. News.ro
11. Dinamo Bucureşti se va duela cu formaţia daneză Bjerringbro-Silkeborg, în dublă manşă contând pentru optimile European League la handbal masculin.
12. La Liga a anunţat că mijlocaşul Jude Bellingham, care a fost eliminat la meciul de sâmbătă, dintre Valencia şi Real Madrid, din etapa a 27-a a campionatului Spaniei, a fost suspendat pentru două partide. News.ro
13. Marius Şumudică nu mai este antrenorul echipei Gaziantep FK, a anunţat clubul turc.
14. Jucătorul francez Mathys Tel îşi va prelungi contractul cu Bayern Munchen până în 2029. News.ro
15. Emma Răducanu spune că nu este prea preocupată de rezultatele din turneele de tenis, deoarece prioritatea din acest an este să-şi dezvolte jocul
16. Jucătorul echipei Universitatea Craiova, Ştefan Baiaram a suferit o fractură cu deplasare la nivelul piramidei nazale, la meciul cu Rapid, din etapa a 29-a din Superliga.
17. Programul transmisiunilor de joi:
- 17:00 – Liga 2 – Concordia Chiajna – Dumbrăvița – Prima Sport 1, Digi Sport 1
- 19:00 – Arabia Saudita – Al Nassr – Al Raed – Prima Sport 1
- 19:45 – Europa League – Sparta Praga – Liverpool – Pro Arena
- 19:45 – Handbal Masc. Champions League – Veszprem – Magdeburg – Digi Sport 3, Prima Sport 3
- 21:00 – Tenis – Indian Wells – Digi Sport 2 și Prima Sport 4
- 22:00 – Europa League – AC Milan – Slavia Praga – Pro Arena