Senator AUR: Unul dintre obiectivele partidului este „reunificarea cu Basarabia” – Cronica dimineții
1. Premierul ungar Viktor Orban a precizat că românii ar trebui să ţină cont de faptul că “Ungaria susţine pe deplin cea mai mare ambiţie naţională actuală a României, aderarea la Schengen”, şi că prioritatea programului preşedinţiei ungare a UE, în anul 2024, este obţinerea aderării României la Schengen. (News.ro)
2. În Dosarul Otopeni, procurorii au descoperit un fișier numit ”viața e frumoasă” în care patronii duty-free-urilor notau cui au dat șpăgi de peste 7,5 milioane de lei. (G4Media)
3. Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, se află în vizită privată în România şi a participat la o ceremonie dedicată zilei de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. (News.ro)
4. Administrația Biden rămâne fermă, cel puțin deocamdată, cu privire la refuzul de a trimite rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, în ciuda presiunii crescânde din partea guvernului de la Kiev, potrivit oficialilor americani. (WashingtonPost)
Din Cronica de Divertisment: Premiera săptămânii în cinematografele din România este thrillerul istoric “Oppenheimer” regizat de Christopher Nolan. Producția spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer, considerat “părintele” bombei nucleare datorită faptului că a gestionat Proiectul Manhattan, centrul de cercetare care a creat primele bombe nucleare în al Doilea Război Mondial.
5. 1% din casele din SUA și-au schimbat proprietarii în prima jumătate a acestui an. Este cel mai redus nivel din ultimii 10+ ani, confirmând blocajul unei piețe imobiliare afectată de nivelul ridicat al dobânzilor. (Bloomberg)
6. Astăzi au loc alegeri parlamentare anticipate în Spania, Scrutinul, care intervine în timp ce Spania se află la preşedinţia Consiliului UE, ar putea aduce la putere, pentru prima dată de la dictatura lui Franco, un partid extremist. (News.ro)
7. Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania e creditat cu 22% în ultimul sondaj de opinie, un nivel record. Doar Creștin Democrații se află peste, cu 26%, în timp ce toate partidele din actuala coaliție de guvernământ se află la sub 20%. Sondajul mai arată că 70% dintre germani nu sunt mulțumiți de actualul guvern, iar 60% critica performanță cancelarului Scholz. (Bloomberg)
8. Senatorul Claudiu Târziu a susținut că va candida la alegerile europarlamentare din 2024 pentru a-şi „lua ţara înapoi şi a schimba politica sinucigaşă a Bruxelles-ului”. El a spus că unul dintre obiectivele AUR este „reunificarea cu Basarabia”. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: Pilotul britanic Lewis Hamilton a reuşit să se impună în calificările pentru Marele Premiu al Ungariei la Formula 1. Acesta l-a învins pe Max Verstappen cu doar trei miimi de secundă.
9. Doi foști ambasadori ai SUA în Israel au cerut sâmbătă administrației Biden să reducă asistența militară pentru Israel, argumentând că relația dintre SUA și Israel ar fi mai potrivită fără un sentiment de dependență financiară. „Ajutorul nu oferă SUA nicio pârghie sau influență asupra deciziilor israeliene de a folosi forța. Stăm și ne uităm în liniște în timp ce Israelul implementează politicile cărora noi ne opunem, fiind văzuți ca „facilitători” ai acestor politici”. (Haaretz)
10. Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni (Iași), care de-a lungul timpului a avut mai multe declarații și gesturi controversate, spune că 10% din ceea ce strâng mirii la nuntă trebuie dat Bisericii: „L-ați luat pe Dumnezeu de prost, el e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit pe atâtea lucruri”?. (Digi24)
Fotografia dimineții – Trei femei iraniene fac baie în Marea Caspică. Majid Saeedi/Getty Images: