Secretarul de Stat Antony Blinken merge azi la Kiev – Cronica dimineții

Cronica.ro vă urează un Paște fericit. Hristos a înviat!

1. Agenția de știri AFP a făcut o listă cu ajutoarele militare primite de Ucraina, de la fiecare țară, pentru a lupta împotriva Rusiei. România este trecută cu combustibil, muniţie şi alte echipamente militare, în valoare de trei milioane de euro. (News.ro)

2. Secretarul de Stat american Antony Blinken și cel al Apărării, Lloyd Austin, urmează să efectueze duminică, de Paştele ortodox, o vizită la Kiev, la exact două luni de la lansarea invaziei ruse a Ucrânei, a anunţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceasta este prima vizită oficială a unor reprezentanți ai Guvernului american în Ucraina , de la 24 februarie, când Rusia a invadat țara. (WSJ)

3. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou, sâmbătă, o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, ”pentru a pune capăt războiului”. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Roverul Perseverance a înregistrat o eclipsă parțială de Soare pe planeta Marte cu ajutorul camerei Mastcam-Z. Clipul video prezintă modul în care Phobos, unul dintre cei doi sateliți naturali ai planetei Marte, a trecut prin fața Soarelui. Eclipsa este semnificativ mai scurtă decât eclipsele obișnuite de Soare de pe Pământ, ca urmare a faptului că Phobos are un diametru de numai 22 de kilometri, comparativ cu diametrul de aproape 3.500 de kilometri al Lunii. (Universe Today)

4. Rusia intenţionează să desfăşoare prima unitate militară înarmată cu rachete Sarmat cu capabilităţi nucleare nu mai târziu decât în această toamnă, a declarat sâmbătă Dmitri Rogozin, şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos. (Hotnews)

5. Aproximativ 48,7 milioane de francezi sunt chemaţi la urne, duminică, pentru a-şi alege preşedintele între Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, cei doi candidaţi care au ajuns în turul doi. (News.ro)

6. Guvernul SUA a decis să renunțe la testarea de noi arme antisatelit. Statele Unite devin astfel prima țară care interzice realizarea de teste militare care presupun interceptarea și lovirea sateliților cu o rachetă. (Profit.ro)

Din Cronica de Divertisment: Documentarul “The Mystery of Marlyn Monroe: The Unheard Tapes” produs de Netflix are premiera pe platformă miercuri, 27 aprilie. Producția explorează misterul din jurul morții celebrei actrițe prin intermediul unor interviuri în premieră cu personaje din anturajul acesteia.

7. Armele au depășit accidentele de mașină devenind principala cauză a deceselor în rândul copiilor și adolescenților din SUA, în 2020. (BBC)

8. Prețul mediu al caselor din SUA a atins un nou record, în martie, ajungând la $375.300. (WSJ)

9. Trei miniștri din guvernul britanic și alți peste 50 de parlamentari au fost acuzați de comportament sexual neadecvat, conform unei comisii independente care analizează astfel de cazuri. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: Echipa naţională de handbal feminin joacă, duminică, de la ora 18.00, cu Austria, meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European din acest an. Pentru a merge la turneul final din Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, jucătoarele române au nevoie de un rezultat de egalitate în acest joc.

10. Fostul cancelar german Gerhard Schröder, care are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat, pentru cotidianul american New York Times, că liderul de la Kremlin nu va întrerupe livrările ruseşti de gaz către Germania. Schröder, aflat în fruntea consiliului de administraţie al gigantului energetic de stat rus Rosneft, a sugerat că va demisiona numai dacă Puțin va închide robinetul de gaz către Germania. (Digi24)

Fotografia dimineții – Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, 23 aprilie, în jurul orei 14:30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Basilica.ro:

Ți-ar mai putea plăcea
Consiliul de Administraţie a BNR: Investițiile vor scădea masiv în trimestrul II – Cronica dimineții
Nicolae Ciucă nu susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu – Cronica dimineții