Scene șocante în Congresul american – Cronica dimineții

1. Forţele de ordine federale au reuşit evacuarea protestatarilor din Capitoliu, după ce Serviciile Secrete, FBI şi Garda Naţională din Maryland au răspuns solicitării poliţiei Capitoliului de a interveni. Mai mulţi protestatari, care îl susţin pe Trump, au pătruns, miercuri, în clădirea Capitoliului de la Washington în ziua în care era validată alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA. Poliţia Capitoliului a reţinut câţiva protestatari care intrau în clădire. Unii demonstranţi au ajuns până în sala Senatului, căţărându-se pe ziduri, moment în care poliţiştii au scos armele. De asemenea, poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri ale Congresului, în timp ce manifestanţi susţinători ai lui Trump au protestat faţă de validarea victoriei Joe Biden în faţa Capitoliului, într-o atmosferă tensionată. Biden a declarat că incidentele reprezintă o revoltă, şi nu un protest şi a spus că democraţia SUA a fost atacată. La rândul său, Trump le-a cerut susţinătorilor săi care au intrat în clădirea Capitoliului să meargă acasă, spunându-le că sunt „foarte speciali”. Anterior, Trump a denunţat o lipsă de „curaj” a vice-preşedintelui său Mike Pence, după ce acesta a anunţat că nu se va opune certificării victoriei lui Biden. (News.ro)

2. Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”. (News.ro)

3. Foștii președinți democrați Barack Obama și Bill Clinton au vorbit despre violențele de la Capitoliu gnerate de susținătorii lui Trump calificându-le drept un veritabil atac asupra democrației. Obama crede că violențele de la capitoliu sunt o „rușine”, dar nu o „surpriză”. Fostul președinte american Bill Clinton și-a exprimat miercuri regretul în legătură cu „atacul fără precedent” asupra instituțiilor americane. (Hotnews)

Una din Cronica de Business: Amazon va investi $2 miliarde în construcția de case pentru angajații din trei hub-uri din SUA ale companiei. (Reuters)

4. Preşedintele american Donald Trump a publicat un mesaj pe Twitter în care apără acţiunile susţinătorilor lui care au pătruns miercuri în Capitoliu şi au vandalizat mai multe spaţii. “Acestea sunt lucrurile şi evenimentele care se întâmplă când o victorie sacră obţinută cu majoritate zdrobitoare de voturi este smulsă fără menajamente şi brutal”, a scris el. Trump şi-a încheiat mesajul: „Amintiţi-vă ziua asta pentru totdeauna!”. La finalul mesajului, Trump le-a cerut protestatarilor să „meargă acasă cu dragoste şi liniştiţi”. (News.ro)

5. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunţat numirea medicului Andreea Moldovan în funcţia de secretar de stat. Moldovan va avea pentru perioada următoare responsabilităţi pe gestionarea crizei şi campania de vaccinare. (News.ro)

6. Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat alte 16.945 de cadre medicale, numărul total ajungând la 58.554. S-au înregistrat 66 de reacţii comune şi minore, 28 fiind reacţii la locul injectării. (News.ro)

7. Democrații și-au asigurat miercuri controlul asupra Senatului american, după victoria lui Jon Ossoff în Georgia în fața republicanului David Perdue. Această nouă victorie, după cea a democratului Raphael Warnock pentru celălalt post de senator în Georgia, și controlul Camerei Reprezentanților îi asigură președintelui ales Joe Biden toate pârghiile puterii la Washington. (Hotnews)

8. Activitatea economică în zona euro s-a contractat la finalul anului trecut mai mult decât s-a estimat, iar situația s-ar putea înrăutăți, deoarece restricțiile severe impuse pentru a stopa răspândirea celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus au afectat sectorul dominant al serviciilor, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit. (Profit.ro)

Una din Cronica Sportivă: Adrian Mutu a fost ales de fanii Fiorentinei drept cel mai bun jucător al clubului din ultimii 20 de ani. El l-a învins într-un sistem turneu, în finală, pe Luca Toni, iar printre învinșii acestora se numără Chiesa, Rui Costa, Salah și Frey. (Eurosport)

9. Săptămâna trecută SUA nu au importat deloc petrol din Arabia Saudită, o premieră în ultimii 35 de ani şi o schimbare semnificativă faţă de situaţia din urmă cu câteva luni când exporturile de petrol ale Arabiei Saudite ameninţau să inunde o piaţa americană decimată de pandemie. (Link)

10. Dorel-Gheorghe Acatrinei, deputat AUR de Suceava și preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Alianţei pentru Unirea Românilor, a scris în CV-ul pe care l-a publicat pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor că ştie să folosească platforma Zoom, precum şi sistemul de operare Android, cu care sunt dotate marea majoritate a smartphoneurilor. (Adevarul)

Fotografia dimineții – Asaltul suporterilor lui Donald Trump asupra clădirii Capitoliului:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul cazurilor de infectare cu noul virus a depășit 11 milioane la nivel global – Cronica dimineții
Ambasadorul în SUA: Românii vor putea călători în SUA fără vize din 1 decembrie 2025 – Cronica dimineții